Se duc la vale garanțiile telefoanelor cu branding romanesc

Un lucru bun ce a apărut în piață sunt electronicele branduite drept românești. Fie că se numesc ele Allview, Evolio sau Eboda, prezența lor e benefică, datorită prețului. Da, știm toți că se fac la fel în China și se pune abțibild cu numele, e ok, nu asta e ideea, ci alta.

Fiind vorba de chinezisme, se strică multe și se strică ușor. Nu ar fi o problemă, ați zice, sunt ieftine și producătorul poate face față. Ei, uite că v-ați înșela. Producătorul nu poate sau nu dorește să facă față. Deși e conștient că vinde un produs de un nivel tehnic slab, cu marje de defect mari, producătorul dorește să trateze garanțiile la fel cum e tratat un Samsung sau Apple.

Și uite-așa, ajungi în situații ilare, precum cea a lui Eugen, căruia i s-a defectat încărcarea la tableta Evolio și i-a fost respinsă garanția, pentru că ar prezenta urme de lovire. Asta după ce a fost plimbat 2 luni prin service. După care i s-au cerut 30 de lei pentru constatare. Știind că nu va mai fi clienntul lor vreodaqtă, cui îi pasă? Când soluția cea mai simplă ar fi fost Da, domnu Secmerean, știm că unele se mai defectează, poftiți un alt produs, sperăm că sunteți un client mulțumit. Ar fi fost secmerean un client mulțummit? Da. Prețul plătit pentru asta ar fi fost mic? Da.

Sau situația de mai jos, cu Allview.

M-a mancat undeva sa imi cumpar de la ei un telefon smart (Allview P6 Life). Nu e scump, nu e nici ieftin, numai bun pentru ce imi trebuia mie. I-am spart display-ul si totodata si touch-ul s-a dus. Bun. Sun la ei, imi raspunde un operator, prezint problema si cer un pret. Imi spune: 165 lei, pret ce include manopera, transport si piesele. Asta se intampla joi, 23 iulie. Sun vineri, 24 iulie, alt operator, prezint situatia, cer un pret si imi spune dupa cateva verificari ca ma costa 165 lei, pret ced include transport, manopera si piesele. Ok. Ii zic ca luni trimit telefonul. Inregistreaza cererea. Luni dimineata sun din nou la Allview, alt operator (al 3-lea, diferit), spun de problema mea, imi reconfirma pretul si toate cele mentionate mai sus si imi spune ca va sosi curierul la mine in intervalul orar 12-17. Ok. Pe la ora 11, sun iar la Allview. Parca am simtit ca ceva nu va fi ok. Acelasi operator din prima zi, care imi reconfirma pretul si ceea ce include suma de 165 lei (manopera, transport, piesa). Dupa 1 ora si ceva soseste curierul de la Cargus. Predau telefonul in cutia originala cu toate actele, pungutele samd, toate acestea invelite in folie cu bule si puse intr-o alta cutie mai mare.

Luni seara liniste, marti liniste, miercuri la fel, joi liniste si vineri pe la ora 12 sunt sunat de la Allview:
"Buna ziua, X-ulescu de la Allview, aveti un telefon la noi. Astazi ni s-a actualizat lista de preturi si abia astazi telefonul dvs va fi preluat de catre un tehnician pentru reparatie. S-a produs o eroare si bla bla, pretul este de 262 lei (manopera, transport si piesa inlocuita). WTF?! Le spun ca-s nesimtiti, le prezint situatia, ei verifica, vad ca intr-adevar am discutat cu ei de 4 ori, cu 3 operatori diferiti, ca intr-adevar asa mi-au spus (pretul de 165 lei) dar ca isi cer scuze si ca bla bla, telefonul e de marti la ei dar abia azi (n.r. vineri) au putut sa-l repare samd. I-am spus ca fac sesizare la ANPC si am inchis. La nici 5 minute sunt sunat de la GREEN SOFT, service-ul lor, de catre tehnician cica, sa-mi spuna ca isi cer scuze, ca bla bla, aceeasi placa, si ca noul pret este de 268 lei. Cum mama naibii?! In nici 5 minute au mai plusat cu 6 lei?! In plus mi-au spus ca daca nu doresc reparatia, ma costa 40 lei sa imi inapoieze produsul. Le-am spus si lor de toata a ceasta situatie, ca si cum le-ar fi pasat...si le-am spus ca sesizez la ANPC evenimentul si ii dau in judecata, lucru pe care am de gand sa-l fac. CAM ASTA INSEAMNA ALLVIEW!!!

Am facut momentan reclamatie la ANPC, iar ca dovezi am pus toate convorbirile telefonice avute atat cu cei de la Allview cat si cu cei de la GREEN SOFT. Convorbirile le-am inregistrat si eu, de fiecare data, ca o dovada sa zic asa. Nu stiu cat ma vor ajuta, dar deh...

P.S: In cursul zilei de ieri am primit inapoi telefonul, nereparat si impachetat dupa cum poti vedea in acel clip. Am sunat la Green Soft iar operatorul telefonic mi-a spus ca produsul se expediaza in folie cu bule si alta cutie. EXACT cum l-am trimis si eu la Allview. Insa eu l-am primit dupa cum vezi.

Am zis ca le voi face o noua sesizare si ii dau in judecata! Si de aceasta data am inregistrarea convorbirii telefonice, clipul video si cam atat. Nu stiu cat ma vor ajuta, nu vreau nicio pomana, vreau doar ca aceste situatii penibile, ridicole, sa dispara! Cred ca ne-am saturat cu totii de bataile de joc ale "buticarilor"!

Cu stima,
Dan Bitire’

Nu vă uitați că e o diferență mică de bani, pentru că nu despre asta e vorba. E vorba de modul de a-ți trata fostul client, conștient că nu va mai cumpăra niciodată de la tine, prin urmare îi dai cu flit maxim.
În altă ordine de idei, pe cei ce filmează ținând telefonul vertical, i-aș bate cu un excavator în dinți.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

64 comentarii

  1. prietene. dar de amicii nostri de la baia mare care aduc produse la negru si care nu au garantie oficiala in romania ai uitat? cum fac ei service la apple si la samsung. si refuza garantiile pe banda rulanta...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #2

      nu stiu, nu am nici o dovada in acest sens.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #3

    Gresit, ei nu au ca target userii pro, aia care disting calitatea si nu ar avea asteptari mari de la ceva ieftin, targetul lor e userul care abia a descoperit internetul, isi cumpara tableta sau telefon sa vada si el cu ce se mananca si nu ar da banii macar pe un produs mediocru nu high end ca apple.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #4

      @theRaducu - aici nu e vorba de userii pro, e vorba de after sales. Nu e vorba ca nu se incarca browserul repede sau ca nu are luminozitate buna, e vorba ca, odata stricat, nu ti-l repara. Ce zici tu e ca si cum Renault n-ar trebui sa asigure garantia masinilor Dacia intrucat cumparatorii de Dacia stiu ca nu cumpara Mercedes. Evident ca un comparator de Dacia nu asteapta acceleratie de AMG, dar se asteapta sa-i fie reparata masina in garantie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #5

      am mentionat ca oamenii astia de obicei ii doare in cur de instructiuni? cati aiuriti nu vezi ca isi scapa telefonul pe jos, stie ca l-a scapat de cateva ori si apoi au pretentia la garantie?Ar fii de vis sa primesti acelasi produs nou, si ei sa produca in paguba, doar ca viata nu e asa. Asta inseamna preturi mai mari, preturile nu includ doar costul de fabricare ci si un service bun asigurat. Exemplul cu Dacia e prost, pentru ca Dacia are o istorie, cifra mare de afaceri, nu e aparuta de ieri, si un automobil e cateva salarii medii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #6

    Nu știu dacă e vorba de branding românesc, neapărat... Dacă nu e Green Soft, e Depanero sau alții. E vorba de service-uri.

    Acum o să curgă comentarii de genu' „wahah, săracule, păi mai ai pretenții după ce-ți iei Allview?”. Da, în puii mei, normal că ai pretenții, că și 10 lei dacă am dat pe un telefon, sunt 10 lei ai mei, pe ăla l-am vrut, și îl vreau în stare bună.

    Am pățit ceva asemănător cu Depanero, cu un telefon marcă China Karbonn, pista mă-sii. Cumpărat în grabă că mi se spărsese celălalt și rămăsesem pierdută în spațiu fără telefon, mers la Flanco și luat un Karbonn de 700 de lei. Folosit 2 ore, scăpat pe jos, spart display. Acu nu mă interesa că e crăpat displayul că nu aveam de gând să îl folosesc o viață, dar nici nu funcționa pe porțiunea spartă. Mers la Flanco, ăștia ne trimit la Depanero, că durează în jur de 10 zile constatare + schimbare piese, în total vreo 300 de lei. Zic bon, o să consider că am luat telefon de 10 milioane, că și-așa era redus :)). Cât am stat cu telefonul la Depanero? 28 de zile. Douăzeci și opt de zile pentru un display stricat. În condițiile în care nu era reparație pe garanție, deci plătesc. Cu sunat din 3 în 3 zile și cu promisiuni din alea „vă sunăm noi mâine”, „în două zile e gata”, etc. Timp de 3 săptămâni. Băi nene. Dacă era iPhone bănuiesc că era aceeași mâncare de pește, deci nu cred că e vorba de brand neapărat.
    Cu puțin scandal, au făcut discount de 100% la reparație, fiindcă e inacceptabil să stai o lună după un telefon. La un service de colț de bloc îl reparau în 3 zile. Hai o săptămână, până le venea comanda din China :)). În fine, am înțeles după de ce a fost discount-ul: displayul era schimbat, într-adevăr, dar porțiunea spartă tot nu e funcțională... :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • in momentul in care nu este pe garantie (sau nu face obiectul garantiei) perioada poate sa fie pana la o luna si mai bine. Nu exista un termen legal pentru asta

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #8

    Care dracu' diferenţă mică, cînd vorbim de 100 de lei?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #10

    AZi e sărbătoare e dezlegare la peste, schimbarea la față a Domnului. Mănânc pește azi

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      Ca intotdeauna comentezi strict la subiect! 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      Tu sa stai linistit ca nimeni nu iti da tie pi#da.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #13

      inca nu ai combinat-o pe Diana?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      Pai poate nu mai prefera pi$da mai stii...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #15

    Cu ce aplicație o fi înregistrat convorbirile?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Telefonul de pe care vorbeam era pus pe speaker si inregistram cu un alt telefon, cu functia de "Inregistrare voce". In fine, ideea e de bataia de joc, nu de altceva!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • exista all call recorder, free, pe android

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #18

    Bai, si Evolio e firma mare, fondata de dl. Liviu Nistoran, fost sef la ANCOM, institutia care reglementeaza piata de telecomunicatii.
    Iti dai seama, am cumparat jumatate produs, jumatate incredere ca un om cu experienta de telecom a dlui Nistoran stie ce face.
    Singurul rezultat concret al campaniei mele pe fb a fost ca dl Nistoran - pe care l-am intervievat intens pe cand lucram in presa - s-a dezprietenit de mine 🙂
    Neconsolat de pierderea a 300 de lei si a unui prieten pe fb 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Arhi, multumesc! In alta ordine de idei am vrut doar sa stie si altii la ce se pot astepta cand cumpara produse "romanesti". Cam atat!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      presupun ca tu esti autorul. Ca o idee, cand ai zis ca ai inregistrat apelurile, tu daca nu ai anuntat consultantul, si el nu si-a dat acordul , inregistrarile tale sunt 0. Pe viitor, ideal ar fi sa il anunti.
      Inca ceva, chiar daca il anunti si el zice cuvintele magice " Nu sunt de acord cu aceasta inregistrare" , poti sa o stergi ca e degeaba.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      Pune tot materialul pe internet. Zici ca un prieten cu excavator ti-a furat inregistrarile si le-a pus pe YT.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      Gresit,Marian.
      Poti inregistra linistit orice convorbire, atat timp cat esti participant la ea.Cod civil.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Marian, te crezi in CSI, Miranda rights si filme? Inregistrarile alea sunt foarte bune, cel putin pentru pus pe facebook si pentru aratat inspectorului de la OPC.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #24

      Chestia asa cu inregistratul convorbirilor are un sigur rost: orice convorbire cu o firma este autoamt inregistrata si in caz de probleme ce s-a spus este folosit impotriva ta. Mult prera rar invers...
      Banca, soc de asigurari, client service, oriude sun ei sint obligati sa-mi spuna ca aceasta convorbire este inregistrata pentru "training purposes" si altele.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #25

    Probleme de oameni saraci si as indrazni sa spun si prosti.Situatia asta este ca si cu masinile din Suedia.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      Da, bă, ne scuzi, nu toți ne cumpărăm ifoane ca să facem selfie cu mărul mușcat în oglindă. Hai, ne lași?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Multi neavand bani de Iphone sau de ultimul model de la Samsung aleg sa cumpere un fel de strutocamila de la firme gen Allview, Eboda, Karbon sau mai stiu eu ce.Nu e nici o rusine sa ai Iphone 4 sau un Samsung la 500 de lei.Dar nu, noi vrem ce e mai nou si daca se poate sa fie iPhone 6 dar cu 90% mai ieftin.Nu se poate si din cauza asta apar si astfel de intamplari.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #28

      Ești incoerent, ce-ai, ai băut lapte de țap? Dacă-ți iei Allview/Eboda/Karbonn înseamnă că vrei iPhone cu 90% mai ieftin? Logică de bidon cu apă plată.

      Nu, dacă-ți iei Allview/Eboda etc, îți iei pentru că asta îți permiți. Mai snob mi se pare să porți în buzunar un telefon pe care nu ți-l permiți, eventual un iPhone spart vai mama lui, cumpărat de la băEți cu 300 de lei, cu juma' de ecran mort și fără credit. Da' ai iPhone. Hai, fugi cu cercul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #29

      Care e motivul pentru care iti cumperi Allview, Eboda sau Karbon daca nu acela ca vrei sa ai si tu ceva asemanator cu Iphone.Cu banii dati pentru aceste mizerii, iti poti cumpara un Samsung decent sau un Nokia.In fine nu mai vreau sa continui discutia cu tine ca incep sa te injur, azi sunt zen, mananc broccoli si alerg pe banda.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      "Probleme de oameni saraci..."
      Bre', spune macar daca aifonu' ce-l gadili e din bani munciti de manutele tale.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #31

    Am un prieten care isi baga telefonul Allview in service foarte des. Telefon cumparat nou din magazin. Mereu i se buleste ecranul/touchul de la sine putere, fara a suferi cazaturi sau accidente de orice natura. Il trimite la garantie. Il primeste inapoi cu pixeli morti pe jumatate de ecran. Iar il inapoiaza la garantie. Il primeste reparat cum trebuie. I se buseste ecranul/touchul din nou dupa cateva luni. Trimis inapoi. Inapoiat cu pixeli morti. Trimis inapoi din nou. Inapoiat cu mai putini pixeli morti. Trimis inapoi. Il primeste reparat. Se strica ceva din nou si nu i se mai aprinde telefonul. Trimis la garantie. Inapoiat cu pixeli morti din nou. Acum vrea sa il repare si sa il vanda la juma de pret ca sa scape de el.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #33

    Confirm când vine vorba de Allview.
    Tableta puștiului zace de vreun an din lipsa de suport tehnic și "servisare". Poate mai este cineva pe aici care a încercat sa ia legătura cu cei de la tehnic Allview. Sunt aproape la fel de imposibili ca Andreea de la Vodafone.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      Btw, comanda de încărcător și folie pt o tableta de la ei a durat DOO luni pana sa ajungă. Bine ca m-a sunat curierul sa îmi amintească despre ce era vorba ca uitasem demult și îmi cumpărasem eu în prealabil produsele din alta parte.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      Cind trimiti ceva la reparat in contract nu e specificata durata reaparatiei?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #36

    filmarea verticala nu e vina consumatorului.
    nu sunt utilizator de snapchat(am inteles ca colo e la moda) dar promit ca-l instalez si voi uploada doar videouri verticale (pe snapchat ori altceva) pana se prind dezvolatorii ca nu e vina consumatorului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #37

    Poze relevanta pentru ultima fraza :))

    http://imgur.com/r/funny/WZXT1ml

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #38

    trebuie totusi sa fii un pic nebun sa-ti cumperi un all-cacat si sa te astepti la servicii de calitate.

    eu am patit cu un noika si cu un fujitsu. tot chinezarii ca mizeria de all si tot asa m-au furat de m-au rupt, iar de atunci mi-am jurat ca nu mai cumpar niciodata asa ceva.

    pretul denota calitatea, iar faptul ca aia din service sunt cum sunt asta arata nu ca ei sunt de 2 lei, ci sistemul.

    ma distrez enorm cand aud cate un client ca ameninta cu "judecata". nu te supara, pai tu nu ai bani 260 de lei sa-ti repare aia produsul, nu ai bani sa cumperi un telefon ok, dar ai tu bani sa futi pe avocati corupti si pe tribunale de cacat. sigur! o sa dureze un proces de ala de se schimba harta europei pana se termina

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #40

    ce bine ca nu am facut prostia sa iau allview si am optat pt utok...close one.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      ce utok ba nene, ala e lux. io l-am ascultat pe marele guru in telefoane chinezesti si mi-am comandat 4 telefoane dogeeee la 50 euroi. daca nu functioneaza niciunul, schimb firma si trec pe ulephone. sau siswoo. sau, de ce nu, oukitel. la ce imi trebuie garantie sau service? sunt cetatean european si chiar nu mai stiu daca am drepturi

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Eu am o replica de S3 luata de pe aliexpress care functioneaza bine de vreo 3 ani jumate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Sunt pățit cu Utok. 400 lei aruncați pe apa sâmbetei, că-mi cer 300 ca sa-mi schimbe ecran si touch...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #44

    as mai putea enumera 2 firme de genu, orange - prelungesc contractul cu 2 ani - pe langa toate cele oferite zic ca imi mai dau si 10GB de net pe 24luni - oferta fiind una custom fiind client de peste 10 ani, mi-au dat tot aia 10 gb zicand ca nu exista nu a zis nimeni de asa ceva, dupa zeci de telefoane m-am lasat pagubas, peste 2 luni ma suna o cucoana de la ei ca cica ii manager de cont si s-a produs o greseala si mi-au pus cei 10gb in cont - 2 luni in care eu nu m-am folosit de ce au promis ei ba chiar au zis ca nu se discutase asa ceva - iar ca idee daca cereti inregistrarile in baza caruia faceti contractul (asta daca faceti telefonic contractul) NU VI SE POT DA!!! asa ca era cuvantul meu importiva cuvantului lor - ca de eu nu pot contrazice ca nu e asa ca doar ei pot asculta inregistrarile. in fine dupa 2 luni de certuri au dat cei 10gb

    alta firma e altex - robot de bucatarie -pret 769 pe site redus de la 1100 fac comanda, ma suna curierul ca e 1100 - dau mail cu printscreen produs pe site la 769(m-am invata de la orange ca la orice comand sa am dovada) si le zicca a venit 1100 ce se intampla, rimesc mail ca vezi doamne sa produs o greseala si produsl nu mai era defapt la promotie - DAR EL ERA AFISAT PE SITE LA PROMOTIE!!! - raspund si le zic ca fac reclamatie la tot neamul lor anpc, opc, scriu pe facebook altex blah bla, primesc mail in jumatate de ora cu scuzele de rigoare ca da produsul a primit accept pozitiv de 769 si va fi trimis a 2 zi cu alt curier

    ce sa mai zic Romania fara scandal si panarama nu rezolvi nimic, era asa de greu in cazul celor doua firme sa revizuiasca greselile si sa ma faca un client fericit? noooo poi de ce? da-l in masa si ce daca e client de 10 ani orange, nu dam ce am zis, si ce daca pe site altex e 769 si poate cumpara de la emag cu 810 acelasi produs da-l in masa de client noi dam la 1100 la cat era produsul defapt, ca de nu avem nevoie de clienti de astia, avem nevoie de clienti prosti care sa marce banu fara intrebari

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Am lucrat la Orange. Nu mai lucrez. Nu am de ce să îi pup în cur.

      Însă daca pui problema corect, nu urli la operatori și faci o reclamație scrisă, aceasta se duce la problem solving si se cam rezolva tot. Concret, la un moment-dat un utilizator de cartelă prepay, și-a cumpărat din magazin un telefon. Peste 8 luni, a sunat să zică ca desfăcut cutia telefonului și bateria e stricată. I s-a înlocuit telefonul.

      Și multe alte asemenea. De restul nu mă pot pronunța.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Am o tonă de comentarii pe tema asta. Toți clienții spun că produsele sunt atât de bune că se strică singure. Toți cei din service spun că produsele sunt stricate de client și de-aia nu se pot repara.
    Soluția este să cumperi de la cei care oferă asigurare pentru produs, sunt tot mai mulți și acolo nu sunt plângeri. Sau să iei un produs cunoscut pentru fiabilitate, mai rezistent, dar în general tot branduri mari , nu locale.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      well, eu am avut o tabletaevolio care a sta 3 luni in service,cu aceeasi problema de incarcare. dupa 5 (CINCI) trimiteri la service, mi-au dat banii inappoi. am avut un telefon karbon care a crapat in prima zi de functionare. deci cred ca ceva e adevarat

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      Ce problemă de încărcare? Am și eu o așa-zisă tabletă e-boda care când o pun la încărcat începe să păcăne. Dar tare, gen păcănit de contact imperfect la difuzor, inclusiv pe mute. Inclusiv dacă e oprită. :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #49

      @Balaurul: din ce zici tu pare a fi posedata

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      nu e posedata, e de la bujii

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #51

      Probabil e de la mufa de încărcare, care înăuntru este vag dezlipită, și face contact imperfect, ceea ce cumva afectează și difuzorul.

      Dar sună mai bine posedată.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. fara sa incerc sa ii apar sau sa-i laud, va spun experianta proprie cu allview.
    nevasta a avut ceva telefon non-smartphone dela ei, habar nnu am de model, 4 ani a functionat ireprosabil, stiu ca a costat 200 de lei. i-am luat recent un X1 soul si e foarte multumita de el. 7 luni si inca nu sunt probleme.
    probabil am fost norocos, ca am tot auzit de probleme, chiar si de la prieteni buni.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • pana nu-i scapa din mana, ia-i folii securizate. dai 40 lei pe una dar scutesti nervi si timp pierdut in serviceuri. pe langa reparatii scumpe

      Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #54

    Ce e greu de inteles? Firma producatoare de hardware, sa spunem Samsung, prefera sa vinda partile care sint functionale dar nu in parametrii stabiliti pentru a trece controlul de calitate altor firme. Firme care se apuca si fac telefoane mai ieftine. E simplu.
    Te miri ca se strica mai repede? De ce oare?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #55

    IO am un iphone 6 plus, dar îl tin așa gol să mă dau mare cu el. N-am husă, nici măacar folie n-am . Numai husenii poartă husă la telefon. E psihologică treaba. Un boier adevărat nu va purta niciodată husă sau folie sau ceva de protectie la telefon. Fiindcă il doare-n pulă, se strică patește ceva, mă piș pe el imi iau altu, am bani. Insa săracul, husenul care poartă husă după asta il recunoști că e sărac si n-are bani. In general, saracii după asta ii recunosti. Cei care si-au luat telefon in rate si n-au ce manca, sau care au strans bani sa-si ia, sau tot felul de sarantoci si fraieri. Dupa asta ii recunosti- după husa de la telefon. Fiindcă ii e frica sa nu patească telefonu ceva, ca nu mai are bani de altul, d-aia poarta husă. In schimb un boss adevarat niciodata nu va purta husa, fiindca se pisa pe telefon , isi poate oricand lua altul. Q.E.D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #56

      Tot ce ai zis aici puta fi spus intr-o singura fraza.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #57

      Amice....nu stiu cine esti sau cine te-a inventat dar t-i se potriveste rolul ca o manusa.
      Oricum nu esti cine pretinzi tu ca esti.....te tradeaza scrisul din punct de vedere gramatical....

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #58

    Amice....nu stiu cine esti sau cine te-a inventat dar t-i se potriveste rolul ca o manusa.
    Oricum nu esti cine pretinzi tu ca esti.....te tradeaza scrisul din punct de vedere gramatical....esti bun.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #59

      Zau ca nu esti in masura sa te iei de gramatica omului 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #60

      Amice.....daca nu ai inteles stai deoparte.....omul scrie corect din punct de vedere gramatical...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #61

      Și cum ai putea ști tu asta?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      Alt bagator in seama.....la intrebare ta ambigua pot fi mai multe raspunsuri, o iau ca pe o intrebare retorica.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. Arhi, dupa cateva zile a venit si raspunsul din partea Allview:

    "Stimate domn,

    Preturile pieselor se pot modifica de la perioada la perioada. Exista cazuri exceptionale cand pretul se modifica de la expediarea dispozitivului, pana la comanda piesei necesare dupa ajungerea acestuia in service-ul colaborator.

    Preturile comunicate in call-center, sunt estimative, fiind valabile pentru service-ul Visual Fan din Brasov. Service-urile colaboratoare din tara isi rezerva dreptul de a solicita preturi diferite pentru piese sau manopera.

    In cazul dumneavoastra s-a luat decizia de reparatie a dispozitivului cu un cost de 165 lei. Va rugam sa ne furnizati acordul de a efectua comanda catre curier la adresa ******.

    Cu respect,
    Departament Suport
    TEL: +4(0)268 336 663"

    Deci...daca faci putina galagie, se poate! In orice caz sesizarea a fost facuta la ANPC si i-am dat si in judecata. Nu ma voi razboi cu ei prin tribunale samd. Nu ma complic. Am vrut doar sa fac demersul si Dumnezeu cu mila caci nu merita sa te judeci cu ei pentru un rahat de telefon, doar nesimtirea lor am vrut sa fie scoasa in evidenta si viitorii clienti sa stie la ce sa se astepte!

    Multumesc!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #64

      🙂 Ma bucur ca s-a rezolvat. Le-am trimis si eu link de la articolul acesta si am primit urmatorul raspuns:
      "Salut ,
      Te asiguram ca vom analiza situatia si vom lua o decizie favorabila acestui client ."
      Din pacate se pare ca doar asa se rezolva chestiile de genul acesta la branduri romanesti.

      Thumb up 0 Thumb down 0