O zi din viața unui român autentic: Bercea Mondial

Pe la 7 dimineața, Bercea Mondial s-a trezit în patul lui de român, cu baldachin. Și-a pupat tandru, pe gât, iubita lui româncă, a făcut cu ea sex românesc, după care s-a dus în baia lui de român unde și-a făcut nevoile de român, după care s-a spălat pe dinți cu periuța lui de român.

S-a întors în cameră, unde s-a îmbrăcat cu hainele lui de român, și-a legat lanțul lui de haur de român și s-a încălțat cu pantofii lui de român. A ieșit din palatul lui cu turnulețe, de român, măcinat de gânduri de român. S-a suit în super mașina lui BMW de român și a plecat spre biroul lui, de la super firma lui de român.

A ajuns la birou. Secretara lui româncă i-a făcut o cafea de român pe care i-a pus-o pe birou. A băut-o ca un român. Îl măcinau gânduri de român. Gândurile de român nu sunt deloc, dar deloc la fel cu gândurile de țigan, sau de ungur, sau de tătar - numa’ zic. Pe la 10, a mers la o conferință de social media – a participat la ea, evident, ca un român.

La pauza de cafea a conferinței, a intrat în sala de networking. Îl măcinau gânduri grele, de român, așa că a străbătut cu pași înceți și apăsați sala, fără să bage pe nimeni în seamă. Ca un român.

Când s-a terminat conferința, s-a întors în biroul lui de român. A avut multe întâlniri de afaceri cu fratele președintelui, ca orice român. A semnat contracte cu pixul lui de român. La un moment dat, s-a uitat la ceasul lui de român și a văzut că s-a făcut vreo 6 după-amiaza. Așa că a plecat la sală, unde a tras de fiare de haur, ca un român.

După ce-a terminat cu sala, a ieșit în oraș cu niște prieteni, ca un român. A mâncat ca un român și a băut niște vinuri de Chile și niște coniace (evident, franțuzești, din regiunea Cognac, altfel se numeau simplu brandy-uri) ca un român.

Era deja seară. Românul nostru nostru se retrage la casa lui de român, alături de iubita lui de român, cu care face dragoste (sau sex, depinde de la român la rumâncă). Apoi face duș ca un român, se îmbracă în pijamaua lui de român și se bagă în patul lui de român, alături de iubita lui de român. Gândurile lui de român nu-l lasă să adoarmă.

Între ele, unul mai cu seamă face ravagii în creierul lui de român.

Doamne, ce viață de român plină de rutină am!

O scrisoare deschisă trimisă de mai multe asociații care reprezintă etnia romă arată că este „regretabil” faptul că „referirea obsesivă a unui număr important de formatori de opinie la apartenența etnică a domnului Sandu Anghel, una dintre persoanele implicate în acest caz şi, nu în ultimul rând, finul domnului Mircea Băsescu, are ca rezultat promovarea conştientă a asocierii dintre infracţionalitate şi apartenenţa la etnia romă”.

În opinia ONG-urilor, „efectul acestei atitudini este consolidarea percepţiei şi sentimentelor negative fata de comunităţile rome, din partea celorlalte grupuri etnice de pe teritoriul României, determinând anularea eforturile întreprinse până în prezent de entităţi publice sau private, naţionale şi internaţionale, în sensul creşterii interacţiunii dintre neromi şi romi, condiţie de bază a incluziunii romilor în societatea românească şi, nu în ultimul rând, armonizării relaţiilor interetnice în România”.

Semnează,
Un grup de oameni, români, cu funcții de conducere.

Între timp, niște grupuri de români, nu contează etnia, s-au bătut la piața Iancului, cu săbii, iar unul din ei a trebuit să fie împușcat ca să se potolească.

Tot azi, un alt grup de români, nu contează etnia, de data asta în Pantelimon, a avut o dispută filozofică, bazată pe veridicitatea teoriei terțului minor a lui Wittgenstein, prin urmare, au tranșat conflictul în stradă.

Filozofia asta, vă spun, moarte de om. Când citesc niște Nietzche, simt cum îmi clocotește sângele de tătar în venă.
Să facă și să dreagă de nu!

un grup de filozofi

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

57 comentarii

  1. #1

    Ca romanul, ca romanul, nu e pe lume niciunul!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. #2

    romanul asta se spala pe dinti? 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #3

      Cu bicarbonat
      Asa se curata aurul, se stieeeee...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #4

    Este putin imcompleta descrierea am sa prezint mai jos pasajul care lipseste.
    ...s-a dus in grajdul regal unde a muls caprele ca orice roman cu dibacie si tandrete.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #7

    Am o întrebare: BM face bulău ca un român?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      E un nefericit pe aici care dă dislike la toata lumea
      FICAT FICAT FICAT

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      sau poate esti doar tu rasist si celor de aici nu le plac cei ca tine:)

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      Da,sunt rasist şi homofob,altceva cu ce te mai pot deranja domnule "Mesia" ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      @bazdaganie poti sa il deranjezi suplimentar daca ii zici ca nu crezi in minciunica aia cum ca au murit sase milioane la Auschwitz 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #12

      va mananca in cur ca pe floarea cioaca.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Adevarul e ca aia fura si se bat numai cand le spui ţ... pe numele etniei lor. Altfel sunt niste cetateni model: muncesc pe rupte, sunt primii care isi platesc taxele si in timpul liber organizeaza grupuri de discutii culturale. Societatea asta e de vina ca nu-i accepta asa cum sunt ei, cu cultura lor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      da da, e o dihotomie educationala intrinseca.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #15

      ai date ca toti cei 4 milioane de tigani sunt hoti?Ai idee ca multi vor doar sa-si gaseasca diar un loc de munca si sa munceasca?Ei sunt responsabili de clanul bercea cum esti tu responsabil de clanul sportivilor sau de clanul corduneanu din iasi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @delavrancea : ai tu date ca nu sunt? Si aia dintre romi care "vor doar sa-si gaseasca diar un loc de munca si sa munceasca" platesc pretul co-etnicilor lor care nici nu concep sa-si caute de lucru. E mult mai usor sa furi...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • pardon cu clanul sportivilor. că sunt de la mine din Berceni şi sunt oameni cumsecade. jur.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #18

    Cum ar zice cacatii aia plini de corectitudine politica pe la gura: nu trebuie sa generalizam.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #19

    Neromi? Adica noi suntem neromi? Eu sunt neroma? Oare mama stie?
    I am confused!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      simt asa...ca esti rasista...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      Ce nu e clar? Omenirea se imparte in 2: romi (nu mai e cu 2 'r') și neromi.
      Asta e un truism. :-))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #22

      Bre, nici vorba 😛

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Ha, cum zicea Patrice O'Neal - "Somehow, I am a nigga only in US. When I am outside US I am an American!" Asa si cu astia, eu zic ca au dreptate - noi ne frecam pe noi ca sunt tigani, dar cand vreunul face vreo infractiune in strainatate, pasaportul/buletinul lui arata Romania. Asa ca noi ramanem sa ne cacam pe noi ca sunt tigani, noi ii recunoastem ca tigani si... ce-am rezolvat?!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #24

    Acum serios vorbind, dacă vine unul mai tuciuriu la voi să-l angajați si e f bun profesionist, aveti o problemă cu asta?
    Ca eu nu am. Poate sa fie si verde la culoare, dacă își face treaba bine, eu sunt fericit.
    Dacă însă fură, miroase pt că nu se spală, își mărită fetele la 8 ani, etc, etc, nu ma interesează nici dacă e mai alb ca laptele si e descendent direct din Traian si Decebal, tot am o problemă.
    Cred ca nu are nimeni o problemă dacă e de etnie țigan. Are o problemă cu ceea ce face, până la urmă. Așa că, mai scutiti-ma cu rasismul românilor ca nu cumpăr.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • NU E ADEVARAT!MAI BINE UN ROMAN HOT DECAT UN TIGAN CINSTIT!!MAI BINE UN ROMAN IMPUTIT DECAT UN TIGAN CURAT!!MOARTE CIORILOR!!SIEG HEIL!SIEG HEIL!!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #26

      bai, nu fi tampit, ca in primul rand, te cred astia si 2, ai sanse sa te trezesti luat la bani marunti de diverse organizatii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #27

      Moarte rasistilor!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • m-am lasat dus de val.parca au devenit obositoare truismele asstea.bineinteles ca un om de calitate e un om de calitate indiferent de etnie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • p.s. ma astept ca cititorii tai sa fie familiarizati cu notiunea de trol/sarcasm

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • discriminare pozitivă. ce, nu e bine?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #31

    E fail articolul asta. Suntem satui de tigani ofensati...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #32

    ONG-urile astea atunci cand au avut loc casatorii intre copii de 12-14 ani, au luat atitudine ?
    Au intervenit decis sa-si opreasca conationalii ?
    Au reclamat faptul la politie, Drepturile Copilului si au trimis comunicate pentru presa ?
    Daca nu au facut asa ceva, am pretentia ca acum sa ma scuteasca.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #33

      presupunand ca toti cei 4 milioane de tigani sunt de acord cu casatoriile intre minori....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      Casatoriile alea sunt "traditie" nu e niciun abuz

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      traditie e sa omori femeile violate, in iran. nu ar fi un abuz, aici?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      Presupunand cu numai doua familii tiganesti sunt de acord cu aceste casatorii intre minori si tot sunt cu doua prea mult
      Din pacate, este vorba de mult mai multe cazuri de acest gen si nu am auzit ca ONG-uri tiganesti si care folosesc bani din fonduri europene sau romanesti, sa intervina

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      @jerome

      faci erori logice in primul comentariu generalizezi si spui ca toti tiganii sunt de acord cu casatoriile intre minori.In al doilea comentariu logica ta este ca daca mai mult de doua familii practica obiceiul asta atunci toti cei 4 miliaone sunt de acord.Sa presupunem ca sunt zeci d e familii.Tu generalizezi faptele a cateva sute de indivizi si invinuiesti cateva milioane.

      Hai sa-ti dau echivalentul:

      clanul sportivilor da o spargere.presupunand ca mai mult de 2 familii de romani dau spargeri asta inseamna ca toti cei 16 milioane de romani dau spargeri.Cam asta e logica ta. Sau firul asta logic se aplica doar la tigani si nu la romani?

      " Din pacate, este vorba de mult mai multe cazuri de acest gen si nu am auzit ca ONG-uri tiganesti si care folosesc bani din fonduri europene sau romanesti, sa intervina"

      sunt cateva zeci.mai ales in familii bogate.repet nu invinui toate milioanele.si ong-urile nu intervin fiindca avem o institutie numita protectia copilului platita din bani publici care ar trebyui sa intervina si nu o face.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #38

    ong-urile au dreptate.sunt 4 milioane de tigani in romania. nu toti sunt bogati. de asemenea nu toti sunt interlopi.nu toti tiganii sunt responsabili de faptele interlopilor tigani dupa cum nici romanii nu sunt responsabili de faptele interlopilor romani.Un tigan random de pe strada e la fel de responsabil de faptele lui bercea ca un romana de faptele celor din clanul sportivilor.Exista de asemenea o regula:"comportate cu altul cum ai vrea sa se comporte is el cu tine"".Noua nu ne convine cand toti romanii sunt facuti repsonsabili de faptele criminalilor din occident.Si da multi sunt romani albi plecati la furat.Nu cred ca va placea cand un ziar din strainatate punea toti romanii in aceeais oala.Nu inteleg de ce faceti asa la tigani.SI da sunt multi tigani care isi doresc sa munceasca cinstit dar sunt discriminati datorita criminalilor din aceeasi etnie.Fiind discriminati nu-si gasesc d emunca si ajung sa fure.Multi tigani fura de nevoie nu de placere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      delavrancea, sau mai bine spus, delabuzescu
      cauta in stirile ultimolor 4-5 ani si o sa vezi cam ce fel de romani au fost prinsi la furat pe dincolo. toti tuciurii, toti brunetii. nu e bine sa generalizam, dar din aia 4.000.000 de tigani de care zici, cel putin 3.899.999 sunt hoti. sau au furat cel putin o data in viata lor.
      arata-mi un ONG din asta de apara drepturile tiga(n)ilor care apare in presa atunci cand un jeg din asta face belele. niciodata. Ei apar doar sa isi justifice banii primiti pentru intregarea jegurilor de tiga(n)i in societate.
      Daca traia inca Hitler, tara asta, Rromania, nu ar fi dus lipsa de sapun...aveam materie prima destula....

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da, ai dreptate. In Roma in autobuz furau de nevoie si pe strada cerseau tot de nevoie. Si da, toti erau tigani. Si toti erau si nevoiasi, ca altfel ar fi facut altceva, sunt convins.
      Am facut un pariu cu cineva ca nu toti cersetorii de acolo sunt romani. Ii intrebam in romana "cum merge treaba?" si ne răspundeau tot in romana ca "nu mai merge asa bine ca înainte". Absolut toti au răspuns in romana, asa ca am pierdut pariul.

      Daca mai mult de 50% din tigani trăiesc din furturi (aici includ si cersetoria, camataria etc.), eu cred ca problema e la ei, tiganii, nu la noi, romanii. Da, sunt si romani ca cei din clanul nu stiu care pe carr-l tot invoci tu, dar p-astia ii băgăm la categoria "tiganizati", termen pe care sper ca-l intelegi si nu vei ibcerca sa-l combati. La fel cum pe tiganii cinstiti, aia putini care sunt, ii băgăm la categoria "educati" (este ca te asteptai sa zic romanizati?).

      Daca nu intri in contact cu tiganii e pe undeva normal sa ai părerile pe care le ai tu acum. Sau poate esti unul dintre cei cinstiti, nu am de unde sa stiu. Dar pentru mine, care am crescut lângă si printre ei, a ajuns sa capete sens ce zicea un ministru mai demult (cioroianu parca): Trebuie luati si dusi toti pe o insula

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • ai garanţia că sunt numai 4 milioane? eu nu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      Treaba este ca oricat am nega, problema romilor exista si nu stiu cand se va rezolva. Nu vreau neaparat sa plece din tara asta dar vreau incluziune sociala si pe piata locurilor de munca, trebuie sa iasa din afundatura aia in care au intrat de prostie seculara si analfabetism, trebuie bagati si inclusi ca si platitori de taxe, nu sa tot astepte ajutorul social. Treaba ca majoritatea tiganilor sunt pentru furtisaguri si alte cacaturi e stiuta de multi ani dar este si o cauza in asta (chiar si faptul ca sunt si au fost un popor nomad, care se plimba de ici pe colo si nu pot sa zic ca se stabilesc multi ani intr-o zona, spune multe). Dar parca nici romanii nu incearca sa-i ajute. Nu generalizez totusi dar majoritatea fac asta. Intreaba-i pe oamenii din sat cati ar angaja un tigan doritor sa munceasca pe propriul pamant. Cati? Si chiar daca ar face asta, cred ca ar sta cu morcovul in cur ca nu cumva sa-i pradeze mai incolo cultura.

      Nu putem sa ii pretindem ca am incercat sa-i ajutam cand nu e chiar asa. Eu sunt tare curioasa cati au luat, cati au incercat sa ajute macar o familie de rromi. Tatal meu, o perioada, a ajutat o familie de romi cand au avut nevoie de ajutor. Si mai incolo, barbatul a reusit sa se ridice din mizeria in care a fost. Nu poti sa fii indiferent la situatii de genul, doar din cauza culorii pielii sau din cauza background-ului din care vin, toti ar trebui sa primeasca macar o data o sansa. Si daca nu vor, asta e, dar macar ai incercat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      @liliana

      Erau 4 milioane la data/ora la care ai pus întrebarea...
      Acu-s puţin mai mulţi...
      🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #44

    singura discriminare pe care o vad la conflictul din Iancului, e ca l-au impuscat doar pe ala saracu'. Pai sa nu fie discriminat trebuia sa ii impuste pe toti implicati, rumani sau nu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #45

    Doar ce s-au mutat țigani lângă mine. "Eu nu sunt rasist, dar"

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #46

      practic, au ridicat valoarea casei. ei nu au vecin tigan

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #47

    Uneori parca mamaie e mai desteapta ca noi astia din 2014. Ea numa cuvinte de lauda are pentru ei si o doare in cot de corectitudinea politica, nu ii place de ei si punct...

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #48

      Bunica-mea are niste vecini onorabili de etnie rroma, iar asta iarna, puradeii familiei strigau pe la gard "mamaie, da-ne si noua ceva de mancare", iar bunica-mea le-a tot dat, ba oua, ba tot felul de muraturi, iar asta primavara, cand bunica-mea era la camp, au intrat puradeii in casa la bunica-mea si i-au furat 1 milion, iar varu-miu, cand s-a dus in concediu pe la bunica-mea, le-a spus onorabililor, ca daca-i mai prinde pe langa gardul bunicii, ii ia pe puradei si-i spanzura in visinul bunicii noastre, si-l cred in stare, ca barbatii din familia mea sunt aprigi la manie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. unu, tătarii sunt cei care i-au lăsat pe tig ... pardon, romi la noi. e o teorie. că cică erau leneşi şi puturoşi. ţig ... pardon romii. şi că tătarii, adică strămoşii matale, i-au lăsat ca să ia ca robi români. mai ales copii. iar termenul de ţig ... cică vine din india şi are ca semnificaţie o casta pe acare nimeni nu vrea să o atingă. cică în india ar mai fi şi acum. nici umbra lor nu ebine să cadă pe tine. da io tot mai cre în om, indiferent de rasa lui.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Pune un rom langa un indian si o sa scoti "cica" ala din propozitie. de acolo vin. si nu numai pentru ca au asemanari fizice frapante, dar si caracterul e cam la fel: lenesi, imputiti si mincinosi. Da, nu toti, marea majoritate doar......

      Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #51

    chill out. a venit doughin si se rezolva. cu BOR cu tot. cine e doughin? fascistuld e serviciu. cine e BOR?...organizatia fascista de serviciu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #52

    Oare ong-istii au calcat vreodata prin Giulesti Sarbi?
    E usor sa fii ong-ist cand te ia masina de la scara blocului si te duce unde vrei tu. E usor sa fii ong-ist cand singurul contact pe care il ai cu tiganii e atunci cand ii intinzi un leu la semafor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      unii oengisti tocmai de asta s-au facut oengisti, ca sa scape de piata Giulesti Sarbi 😀

      Ce crezi, ca activistii pro-tiganie sunt romani??

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #54

    La Canal.... al doilea canal dunare marea-neagra ... si toti se vor linistii ... acum ca or fi romani, tigani, rudari, unguri, plm toti pungasii astia ... la canal ...
    Plm, daca candidez la presedentie si schimb codu penal sa nu mai fie pedeapsa cu inchisoarea, ci pedeapsa cu canalu, ma votati?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #55

    Nu inteleg cum se poate face confuzie intre rom ( bautura ... ) si tigan !

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #56

    Cum spunea odata cineva sau am citit undeva: " Tiganii si rasismul nu ar trebui sa existe"

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. #57

    ... Și când a fost gata să adoarmă a oftat adânc "Doamne ce viață de român borât!"...

    Thumb up 0 Thumb down 0