Tu ți-ai vinde familia poliției?

Ieri puneam pe facebook linkul acesta, gândindu-mă că, așa cum ar fi normal, toată lumea gândește ca mine și o condamnă pe paricopitata cu cabină, pentru că nu îți vinzi niciodată familia poliției. Niciodată. Nici legea nu te poate obliga să depui mărturie împotriva familiei tale, darămite să te trezești tu să faci un denunț, pe facebook, pentru că e The right thing to do.

Ce să vezi, de fapt suntem un stat plin de apostoli ai dreptății. De fapt, dacă comentatorii de internet văd că al lor copil face o infracțiune, ar fi primii care l-ar denunța la poliție, pentru că asta este bine și corect, așa progresăm ca societate.

Nu, lașilor. I-ați denunța ca nu cumva să fiți asociați cu ei, să se vadă cât de puri și imaculați sunteți. Familia însă trebuie să fie ultimul refugiu al membrilor ei. Locul unde te poți întoarce și închide ușa, știind că acolo nu trebuie să îți fie frică. Și da, chiar dacă îți detești familia, părinții, frații, la final, niciodată nu pui societatea, poliția, deasupra familiei tale.

Uneori, lașitatea umană nu contenește să mă uimească.

81 comentarii

  1. #1

    Cunosc personal un personaj ca sa fiu civilizat în exprimare care si-a trădat tatăl iar acum este mare doctor și mare om,tatăl în perioada respectiva era decan de facultate stomatologica,

    Thumb up 7

  2. Nu mi se pare nimic ciudat, e un singur caz. Suntem oameni, suntem diferiti, fiecare isi traieste viata dupa propriul stil. Dar de cetatenii nostri care isi turnau rudele la securitate?

    Thumb up 45

  3. #3

    NEVER !!!

    Thumb up 5

  4. #4

    Fair point, tipa e o muista si jumatate, dar daca vorbim despre un viol, despre o crima, daca cunosti acea victima? Daca e. nu stiu, un viol in familie chiar? (intreb, pentru ca nu prea inteleg unde crezi ca ar trebui sa se opreasca aceasta protectie a familiei, onoare, refugiu, you name it)

    Thumb up 67

    • #5

      sau daca cumva deturneaza avioanele la world trade center?

    • cam asta voiam si eu sa intreb: pana la ce nivel "ii aperi". Si faptul ca ala era ta-su nu insemna ca era "familie". Era doar unu de o futut-o pe ma-sa.

      Thumb up 72

  5. #7

    Mestere,daca vreunu din baietii mei ar face ceva ilegal as face tot posibilul sa nu pună militia mâna pe ei.De fapt as face orice.

    Thumb up 22

    • #8

      #amin

    • #9

      Chiar daca o violeaza pe sor-sa?

      Thumb up 88

    • #10

      Si daca ti-ar prinde destele'n' menghina ca sa-i dai pensia pt. droguri, ai reactiona la fel?
      Sau daca ti-ar ucide sotia intrun moment de sevraj?
      Aii??

      Thumb up 86

    • #11

      Ai face sex cu taica-tu ca sa-i salvezi viata lu frati-tu care e amenintat de fiu-su?

      Putem inventa oricate scenarii - aici cred ca e vb mai mult daca cineva din familie face o fapta ilegala in societate, nu cred ca e nimeni dement sa-l ascunda pe fisu care e psihopat criminal in serie dupa ce a omorat pe toata lumea din casa de ex.

      Thumb up 27

    • #12

      *si cand zic fapta ilegala ma refer la situatii cat de cat normale, nu situatii absolut exceptionale, cazuri extreme, etc.

      Thumb up 6

    • #13

      Mă refeream fufelor la fapte ilegale,nu patologice.Violat mame,sore,deste in menghina,plm, minte de curca scelerată.

      Thumb up 19

    • #14

      nu, oamenii se screm sa scoata cele mai scabroase chestii, intelegi, astfel demonstreaza ca nu e asa. sictirul din partea mea e mare si solid:)

    • #15

      Adica faptele patologice care incalca legea nu sunt ilegale pt. tine?
      Uauu! Ai consultat vreun psihiatru in ultimii 10 ani?
      Oricum, in urma testului asta, te-ai califica sotto pt. un "serviciu secret"!
      Ai gasi acolo o buna companie.

      Thumb up 34

    • #16

      Gore, cred ca doar ilegale, nu si patologice (nu a zis ca cele patologice nu sunt ilegale, dar a eliminat extremele din discutie). Trebuie sa-ti desenam cu cercuri?

      PLM, in orice discutie treubie sa apara unul care sa dea un exemplu dasta care sa includa minim niste jupuiri de viu, niste violuri cu incest ca sa poti pune furtul din apartament in context...

      Thumb up 18

    • #17

      @edelweiss: hrebenciuc jr si cocos jr strongly agree!

      Thumb up 10

    • #18

      Asta e chiar ultimul meu comentariu pe aceasta tema:sa presupunem ca cineva l-a omorat pe tac-tu, ori pe sora-ta, ori pe ma-ta, oare nu ai fi fericit ca o ruda a ucigasului sa-l denunte si astfel justitia sa-si faca datoria, iar faptasul sa plateasca pt. fapta comisa????
      Dura lex, sed lex-spuneau unii care chiar au condus lumea vreme de multe secole!
      ps. codul roman inca e valabil, partial, in multe jurisdictii actuale, inclusiv in cea romana. Asta pt. psihopati, gen.

      Thumb up 22

    • #19

      calmeaza-ti țâțele. vorbim de cazul din articol, nu despre unul care si-a violat toata familia si si-a fiert bunica. si da, daca ruda MEA ar omorî-o pe ma-ta, fi-ta sau pe tine, nu as avea nicio remuscare sa il protejez de tine sau politie. familia mea e mai importanta decat oricine altcineva.

    • #20

      @gore,esti in sevraj premenstrual?Accepta ca un bărbat ca alti neni au o alta opinie decât a ta.Tu vorbesti de extreme,eu de gainarii.Si da,mi-as proteja copiii pentru ca astă este rolul meu de bărbat si tata.

      Thumb up 6

  6. Un dobitoc iti bate copilul pentru ca s-a luat de fi-su. Copilu vine la tine acasa aratand in ultimul hal, iar tu nu stii ce sa faci si unde sa te duci. Dobitocul se ascunde la familia lui, iar tu vrei sa-l vezi infundand puscaria. Familia lui nu-l da in vileag pentru ca plm, familia e mai presus de societate.

    Where is your god now?

    (ma mai gandesc la un caz, dar stai sa imi beau cafeaua...)

    Thumb up 72

    • #22

      nu te mai gandi la alte cazuri, ca e usor futil, gandeste-te la cazul de fata. si da, daca s-ar intampla invers, si tu ai face la fel.

  7. #23

    Ai si n-ai dreptate. Nu mai exista familia traditionala(sic!) din alte vremuri!
    Acum tatii isi violeaza fetele prin toate orificiile, unchii nepoatele, apoi le trimit la "produs" ca aiba ei bani de tuica la birtul din sat. Sau le posteaza poze XXX pe site-urile de pedofili, sau le babardesc cu bataia pt. temirice(vezi boureanu), sau le imping spre suicid pt. ca n-au luat BAC-ul, sau isi marteleaza sotiile ca nu gasesc mancarea calda cand se-ntorc manga, isi omoara socrii ca nu-i sponsorizeaza indeajuns pt. Saniuta, sau....sau....
    De multe ori legea aplicata corect este ultima reduta a umanitatii!

    Thumb up 21

    • Eu nu cunosc personal nici un tata care-si babardeste fiica. Sau sa-i puna poze xxx pe net. In ce cartier ai crescut? Sau esti politai, caz in care ai circumstante atenuante. Prietenii mei politai povestesc tot felul de chestii, care, tot ei recunosc se intimpla 1 la 10.000 sau 1 la 100.000.

      Thumb up 4

  8. Depinde de ce-a facut membrul familiei.
    A, daca a furat ceva? Ca sa imi dea mie de mancare, poate-l ajut data viitoare, ii tin de sase.
    Cazul de fata e mai ciudat, ta-su era tot timpul "in and out" la mititica, avea abonament bianual.
    deci n-a prea stat p-acasa, iar fi-sa, fara tata, a crescut mai pramatie, mai bagaboanta.
    asa ca figura paterna nefiind foarte bine intiparita in mintea ei, era usor sa-l denunte.
    cine stie ce scandaluri si violuri dupa cum a zis cineva mai sus, s-au petrecut in timpul cand ala era acasa si nu la zbarna...

    insa asa, in general nu as denunta nici pentru crima. decat daca s-ar apuca nevasta-mea sau taica-meu (slabe sanse) sa devina criminali in serie, sa ucida cu sange rece oameni pentru ca "thrill of the moment'

    Thumb up 20

  9. #26

    Pai probabil tat-su era doar cu numele, mai mult la inchisoare decat acasa, a facut bine. Asa as face si eu pt. un individ cu pretentii de tata, dar care nu isi asuma rolul de parinte

    Thumb up 15

  10. Bineinteles ca nu! In cazul copilului, 18 ani depinde de parinti. Nu-l dau pe mana politiei dar nici nu ii pot spune: Bravo ma, mai fa-o odata!
    Nici legea nu te poate obliga sa denunti un membru al famililei dar nici nu poti depune marturie pentru el, atunci cand nu exista alti martori.

    Thumb up 4

  11. #28

    Eu cred că trebuie să îți urăști familia la greu ca să poți face asta, sau să ai o problemă la cap. Nu vorbesc aici de cazuri extreme cu violuri, crime și abuzuri asupra altor persoane. Dacă îi urăști e un bun motiv să îi denunți, the right thing to do e doar un răspuns tip scut.

    Thumb up 6

  12. #29

    parerea mea, ai dreptate dar exista limite.povestea prezentata este pe undeva pe acolo, in jurul limitei.

    dar ce te faci daca apare varul costel la usa si iti zice ca il fugareste politia pentru crima, viol si canibalism, iar a doua zi dispare bunica dar apar niste fripturi proaspete in frigider?

    Thumb up 22

    • #30

      Il denunti, ce om nesanatos la cap ar manca din bunica? Mai mult ca sigur carnea e atoasa, tare, neplacuta ca textura!

      Thumb up 36

    • #31

      andrei, da' poate costelus vroia sa fac o ciorba...

      Thumb up 9

    • #32

      "poate costelus vroia sa fac o ciorba...". pai ai facut sau nu?

      Thumb up 8

  13. #33

    Am înțeles că și tac-su lu' Rîmaru a fost criminal în serie când era mai tânăr. Familia le susține și acum nevinovăția. Aia familie!

    Thumb up 33

  14. Problema e complexa, toti suntem predispusi sa ne gandim in contextul familiei noastre apropiate si a relatiei pe care o avem cu membrii ei. Daca ne impacam bine cu mama tata sora frate var, vom spune ''never'' instant. Daca insa e vorba doar de grade de rudenie, hm...

    Thumb up 3

  15. daca asta e singura cale de a ii opri sa isi faca rau, clar.

    Thumb up 9

  16. #36

    off-topic.
    Ca ai dat link la asta:
    http://www.f64.ro/olympus-tg-5-negru.html
    Eu am mi-am luat asa ceva
    http://www.f64.ro/panasonic-aparat-foto-subacvatic-dmc-ft5-negru-16mpix-zoom-5-9x-rs125005810.html
    si sunt _foarte_ multumit de el.
    Olimpus pare cumva mai bun dar diferenta de pret e semnificativa. E totusi un aparat pentru facut poze "casaul" si nu pentru chestii profesioniste
    cameradecision.com/compare/Panasonic-Lumix-DMC-TS5-vs-Olympus-Tough-TG-5

    Thumb up 1

  17. #37

    Postul asta e,de fapt, un test pt. a afla nr. de psihopati din tarisoara. Este folosit des de serviciile asa zis secrete, in vederea racolarii premiantilor!
    Adica, familia=famiglia, orice atrocitate ai savarsit, poti fi sigur ca nimeni nu te denunta. Esti aparat, esti garantat, esti parte a.......organizatiei care nu te lasa la greu.
    Mai straveziu chiar nu stiu ce poate fi.
    #delationez

    Thumb up 12

  18. #38

    Pavlik Morozov anyone?

    Thumb up 3

    • #39

      Aia e o legenda.

      Thumb up 3

    • #40

      It's fuckin' real.

      Thumb up 1

    • #41

      "In her 2005 book, Comrade Pavlik: The Rise and Fall of a Soviet Boy Hero, Catriona Kelly agrees with Druzhnikov that the official version of the account is almost wholly fictional, the evidence sketchy and based mostly on second-hand reports by alleged witnesses, and that Pavlik did not inform on his parents but was murdered after a mundane squabble."
      E o legenda creeata de propaganda comunista. Personajul este real, dar povestea lui, cam asa si asa.

      Thumb up 1

  19. #42

    Asa gandeste un barosan, da nu te astepta sa gasesti prea multi asa pe internet, multi ar fute pe masa pentru un ciubuc

    Thumb up 3

  20. #43

    Cred ca trebuie sa diferentiem putin si situatiile respective. Daca in exemplul de fata as face asa ceva? Parerea mea, nu. Insa pana mea, ala numai tata nu ii este si invers. Familie nu au fost in veci. Cei care inteleg conceptul de loialitate in familie sunt constienti ce implica si ce inseamna.

    Si da, in caz exceptional, daca as avea un psihopat in familie, clar l-as da pe mana politiei.

    Thumb up 7

  21. #44

    mie mi se pare un caz simplu:
    tatal = abuzator (asupra fiicei)
    fiica = mother to be => nevoie mai mare decat oricand de a scapa de abuzator.
    alta solutie de scapare nu vede (pentru ca e dificil cand esti abuzat sa gandesti ca un om neabuzat), iar cand oportunitatea apare => decisiva
    consecinta: abuzatorul e retinut putin + abuzatul si-a atins momentan scopul - protectie pt copilul ce urmeaza sa apara

    Thumb up 9

  22. Depinde ce ar face şi în ce circumstanţe.

    Thumb up 0

  23. #46

    Asemenea scenarii sunt bune pentru a testa limitele unei afirmații morale.

    P1: Nu e bine să X.

    P2: Întotdeauna trebuie să Y.

    Eu înțeleg că familia are ”prioritate morală” pentru mulți, dar nu e mai moral pentru binele întregii comunități (țară, oraș, cartier, sat, familie extinsă - în funcție de gravitatea cazului) să îți denunți tatăl, mama sau bunica?

    Ne gândim la cazuri atât grave, cât și mai puțin grave. De la violuri și crime, până la simple furturi ”în familie”.

    Thumb up 8

    • #47

      nu, pentru ca familia are prioritate, in fata comunitatii. din punctul meu de vedere, toata comunitatea poate sa arda, cat timp familia mea e bine.

    • #48

      Păi dacă arde toată comunitatea, cine îți mai aduce lapte, brânză și ouă? Cine îți mai citește blogul sau îți cumpără reclamă pe el? :))))

      Thumb up 8

    • #49

      ma descurc

    • #50

      Asa, si pentru ca in cazul tau familia are prioritate te-ai gandit tu ca e ok sa-ti pui tu clop de judecator sa le explici "vacilor" ce ar trebui sa insemne pt ele familia ? Poate omul i-a transformat copilaria in iad, violat, batut etc. Retardismul situatie din punctul meu de vedere vine strict din faptul ca exact, da exact pe facebook s-a gasit sa-si arate ea tristetea si "revolta". Sa zicem ca era insarcinata si sta prost cu hormonii, tot e retard sa faci asta. Asta e grav, ca e f probabil sa-si fi turnat familia pentru a cauta atentie, nu ca vezi doamne familia ar trebui sa fie sfanta pentru oricine.

      Thumb up 9

    • #51

      "nu, pentru ca familia are prioritate, in fata comunitatii"

      exact asa gandesc si dragnea, nastase, etc... ei si familia lor sa fie bine, restul poa' sa arda.

      pe de alta parte " au furat, dar au si facut cate ceva este extrem de condamnabil". pai intai familia, dupa aia comunitatea, dupa aia tara. curati si placut uscati.

      tot asa si la scara mai mica. de genul un pungas care intra pe fereastra si goleste un apartament. se ascunde la ma-sa in beci cu tot cu viata unui om... da' e de-al lor, ei sunt ultima reduta in fata dreptului unui om de a fura munca altora.

      si da, pot fi de acord sa-l aperi, daca e un pustan teribilist care a umplut de grafiti un perete (desi cine curata peretele si cum il faci pe pusti sa inteleaga ca e gresit ce a facut? bataie nu, inchis in camera nu, alte metode sunt cruel or unusual, etc) sau un tata care a furat ceva de mancare dintr-un supermarket si a adus acasa la copii pentru ca altfel nu avea cum sau vreun unchi mai dilibau care mai da cu cioarda prin cartier si nu vrei sa-l duci la balaceanca. si de aia ziceam ca cazul prezentat e la limita.

      pana la urma, daca vrem o tara curata si civilizata toate infractiunile trebuiesc pedepsite. scuza ca e frate-miu sau tata nu e valabila. da, poti sa nu depui marturie impotriva lui dar pana la a-l ascunde sau chiar a depune marturie mincinoasa in favoare hotului e cale foarte lunga.

      Thumb up 9

  24. Tradarea este cea mai mare ticalosenie omeneasca. Cine actioneaza in acest sens merita sa se bucuure inzecit de veninul dat in dar aproapelui.

    Thumb up 4

  25. #53

    Eu l-aș fi trimis pe tata la pușcărie de un milion de ori pentru câtă bătaie am luat eu, mama și soră-mea de la el. Nu l-am iertat și nu o să-l iert niciodată, chiar dacă s-a îndreptat. Dacă ar încerca acum s-o lovească pe mama, care lucrează la 2000km de casă, ori l-aș omorî cu mâna mea, ori l-aș bate și l-aș trimite la pârnaie.

    Thumb up 25

  26. #54

    Eu i-am spart grajdul unui vecin cand eram mai mic si tata mi-a tinut de sase.

    Thumb up 6

  27. #58

    3 cuvinte: FMM de Corectitudine Politica

    Thumb up 2

  28. #59

    Eu am o regulă simplă:chiar de e prost,e prostul meu

    Thumb up 3

  29. #60

    soacra e prima pe lista :))

    Thumb up 6

  30. #62

    I-am furat si un ghiul lui tata, ghiul de aur 18k cu piatra de zirconiu pe care l-am vandut apoi in piata. Nu m-a dat in primire la militie.

    Thumb up 2

  31. #65

    foarte misto cum se chinuie lumea sa inventeze cele mai oribile cazuri care sa justifice familia turnandu-si la politie pe unul sau altul din membrii sai. de parca ar trai vreo satisfactie sa identifice exact situatia aia care i-ar elibera moral de vina interioara fireasca pe care o simti cand faci asa ceva. d-asta ai nevoie de un ditamai caz, cel mai spectaculos posibil: incest, bataie sora cu moartea, viol, pedofilie, necrofilie, terorism, decapitari live pe cnn, etc. si nu doar sa se elibereze moral, ci daca se poate sa fie si felicitati - un articol laudativ in cancan si o mentiune la capatos, niste tichete de masa impreuna cu cheia orasului inmanate la pauza dintre premierea locului 18 si 19 la "cel mai frumos balcon". dar nuuuu, nu sunteti niste mizerii umane, scursuri umblatoare, organisme nevertebrate vidanjabile - nuuuuuu - sunteti filosofi! teoreticieni! apostoli ai moralitatii!

    Thumb up 5

  32. #66

    Cum ar fi sa sara acuma fie-su lu Dragnea sa zica "Tati v-a furat pe toti si trebuie sa mearga la puscarie! Mi-e foarte greu sa zic asta dar asa e corect!" sau aceasta viitoare vedeta a politicii romanesti https://www.zoso.ro/ruxandra-tutuianu-maimutica-suparata/ sa declame pe Facebook "mi-e scarba de tati pentru tot ce a facut tarii acesteia!".

    Thumb up 3

  33. #67

    Părinții nu sunt mereu familie.
    Welcome in the real world.

    Thumb up 14

    • #68

      parintii sunt mereu familie. nu.mai da verdicte fara sa ai idee ce vorbesti

    • #69

      Tocmai, că am.
      De aia ziceam de real world. Nu mai generaliza nici tu.

      Thumb up 15

    • #70

      nu te mai chinui o perioadă sa comentezi aici

    • #71

      N-a fost niciodată chin. A fost, mai mereu, o reală plăcere. Păreai să fii omul care poate suporta păreri contrare opiniilor proprii.
      Dar, evident, facă-se voia ta. A bon entendeur, salut.

      Thumb up 17

  34. #72

    mie imi place cum isi apara tiganii famiglia . cand fura pralea ala micu puiu si il intreaba al batran : mo , ciorditai ciricliu ? ciordiles teteo , ciordiles . no , auzi vecine , zice ca nici nu l`o vazut

    Thumb up 4

  35. #73

    Eu aș refuza să devin complice la ipotetice găinării, potlogării, coțcării etc. Că pușcărie pentru altcineva NU fac. Oricine ar fi. N-am genă de eroină și nici spiritul sacrificiului (aproape) suprem.
    I-aș apăra cu ghearele și cu dinții dacă ar fi în pericol. Dar dac-ar veni unul la mine cu textul ”Ascunde și tu asta o vreme”, i-aș da un picior în dos pe ușă afară.

    Thumb up 9

    • #74

      @ X , dar nu era vorba de cucoane cu 10 pisici din care 5 , mai bagaboante , fura mancare de prin vecini si trebuie sa l-e parasaca la administrator

      Thumb up 1

  36. Sincer io nu stiu ce as face in asa o situatie. Famiglia e cam mica. Tata s-a dus, mama e batrina, sora e la 3000 km. Fiica de-abia invata sa numere pina la twenty patru. Nevasta n-a furat nici macar o corcodusa la viata ei. Ciinele meu in schimb, se pisa cu predilectie pe roata unei anumite masini. Sa il torn la proprietar sau nu? Voi ce ziceti?

    Thumb up 9

  37. #76

    Sefu', cu tot respectul dar ești putin nebun. Sau troglodit, tribal etc.

    Thumb up 3

  38. #77

    ”De fapt, dacă comentatorii de internet văd că al lor copil face o infracțiune, ar fi primii care l-ar denunța la poliție, pentru că asta este bine și corect, așa progresăm ca societate.”

    Segnor mai tii minte cazul aluia din Craiova (parca din Craiova era) care s-a radicalizat (nu cel recent, mai era inca unul) si a vrut sa faca nasoale, iar ma-sa la dat in gat? Deci, roman, radicalizat, voia sa faca rau romanilor si tarii lui... ma-sa a anuntat politia inainte sa faca, in viitorul apropiat sau indepartat, cuiva rau.

    Cred ca asta e un moment rar in care nu sunt de acord cu tine. Nu-i nimic, nu trebuie sa cadem mereu de acord cu ceva.

    ”Sangele legamantului e mai gros decat apa pantecului/uterului”.

    Thumb up 5

    • #78

      Ți-am dat thumb down din greșeală, voiam să dau up.

      Thumb up 0

  39. #79

    Eu i-as face plangere la politie aleia pentru pozele alea care le face. Plm, cand ai o frunte pe care poti ateriza un avion si o barbie cat varfu' moldoveanu, mai bine nu faci poze din astea

    Thumb up 0

  40. #80

    Fufa aia e attention whore, banuiesc ca e evident. Nu e un esantion normal pentru a face o statistica.

    Pana si ta-su i-a dat eject si tot ea e nemultumita. Stupid bitch.

    Thumb up 0

  41. #81

    Hai sa ne uitam si din alta poziție: Politia, cum o vedem noi si cum e ea in realitate. Eu am auzit din gura unui polițist următorul dicton: dacă e legal, de ce ne băgăm?? .... si la ăștia vreți voi sa ma duc sa mi denunț copilul?? Ahaaa, sigur.

    Thumb up 0