Nu îl votăm, pentru că e neamț

voteaza

Dar când îi aud pe cei care nu votează cu Iohannis pentru că e neamț, îmi vine să institui justiția lui Vadim, de pe stadioane, cea cu mitralierele. La țepe, în piața Universității.
M-a trăznit maxim în seara asta ascultând o tipă vorbind despre cum ea nu votează cu Iohannis, pentru că e neamț. Ea fiind, exact ca și Iohannis, alogenă. Cu tată ucrainian. De la mama lui. Dar ea nu îl vota pe Iohannis, pentru că e neamț. Vorbind cu mine, cel provenit dintr-un tată de altă etnie.

Serios, sunteți sănătoși când aveți asemenea motive? Realizați în ce lume trăim, în ce an? Vă place UE, vă place Schengen, vă place euro, dar nu votați pe unul la fel de român ca și voi, dar cu nume care nu începe cu Marin, Ion sau Lisaveta? Câtă degradare morală poate fi în voi, încât să vă bazați deciziile ce vă vor influența viața în următorii ani pe apartenența cuiva la un anumit popor? Nemaivorbind că nemții sunt pe lângă români, cu adevărat rasă ariană, din toate punctele de vedere, dar asta e deja altă discuție.

Alege. Alege Ponta. Alege Iohannis. Nu alege pe nimeni și stai acasă, așa cum ar trebui să stea orice bun român, dezgustat. Dar nu îți baza alegerile pe rasisme de ultimă speță, după care să ceri să fii respectat, să fie democrație.

Pentru că vei fi pe același palier cu imbecilii care se pișă pe 40% din populație pentru că au votat cu altcineva decât simpatia lor politică și îi transformă pe toți în gunoaie, pensionari și asistați sociali, în această ordine, în jos.

__________________________________________________
Dacă ți-a plăcut articolul, dă-mi o bere virtuală BERE
Loading...

253 comentarii

  1. Foarte frumos si interesant, numai ca pana una alta, ne-ai cam facut idioti pe de-a dreptul pe astia de fuseram sa votam. Pai e frumos asa, bre tatare?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • nu ba. pe aia care folosesc scuza cu neamt sau bun roman si restul sunt prosti. ce ai? asta te-ai gasit tu sa înțelegi?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Mda, corect. Mi-e somn, ma duc sa bag cornu-n perna ca deja am vedenii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Am inteles scuza cu "e neamt". N-am inteles noi atunci scuza "e chior si marinar".

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Acum m-am trezit si citind articolul din nou, am observat ca nu mi s-a parut deloc aseara. Doar ca acum citesc alt articol in care formularea nefericita de ieri (aia cu idiotii) a disparut complet. E ok.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • aaaaa....what?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #7

      Nu ridica vocea că-l trezești.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #8

      Si eu am inteles exact acelasi lucru.. :))) Nu esti singurul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #9

      @Arhi. 1.Lumea tot iti spune ca nu e frumos sa generalizezi si tu tot insisti. Or fi ei (noi) prosti dar ie multi si daca devin putini nu e bine. Zic si eu. Ca atunci cand am zis ca, din experienta mea de viata, tatarii sunt incapatanati mi-am luat ceva cartonase rosii dar se pare ca am avut dreptate.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #10

      @Arhi. 2. Ca si fost numarator de voturi: atata timp cat esti corect si numeri corec si declari caorect cati si pentru cine a votat si mai si semnezi pentru asta nu au ce sa faca. Sper ca sunt putini cei care risca puscaria pentru astfel de fals pentru un necunoscut numit candidat. Iar ca sa semneze toata sectia procesele verbale false..mai rar, nu stii peste ce nebun dai. Asadar una din putinele lor metode de a evita realitatea este sa faca ceea ce au facut in diaspora. Adica sa incerce sa te impiedica sa votezi. Daca au reusit asa au invins. Unii sau altii. Cand presedintele nostru maret nu s-a dus la vot parca nu prea ti-a convenit. Acuma ca nu te duci tu ce crezi ca se intampla? E trist ca iti refuzi un drept. O stii p'aia: daca nu tu, atunci cine

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #11

      De ce sint idioti cei care voteaza?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Pai tocami de asta suntem noi cu tara la pamant ca gandim asa. Noi nu votam un strain, adica e ca si cum ai spune eu nu vreau un om din Germania desi Germani a prima in Europa, eu vreau doar un invatacel de-a lui Iliescu, ca mai mult nu ma duce capul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Prea bine spus. Bravo. Nici eu n-am votat si nici nu votez cam din aceleasi ratiuni explicate de tine aici. Nu pot sa-mi aleg cine sa ma violeze in urmatorii 5 ani ca nu s-ar mai numi viol. Nu legitimez asa ceva. Nu si eu.
    Cat despre ideea cu neamtul... neamt a fost si regele, care dupa mintea unora din cei care n-ar vota acum un neamt, ar fi numa' bun. Probabil nu stiu cum altfel sa se scuze ca le place copilotul..

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #14

      Oameni buni iesiti si votati ! Vreau sa vad un presedinte ales dupa ce au participat minim 75 % din cetatenii cu drept de vot ! Daca vine un presedinte rosu ... asta este ! E clar ca gena comunista va mai trai 50 ani . Daca vine neamtu poate reusim si noi sa ne integram in sfarsit in Europa . Si asta este parerea mea nu sunt postac .

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • mircea n-a inteles nimic.
      ai postat ceva ce s-ar putea sa nu fie in concordanta cu ceea ce gandesc niste oameni -> esti postac

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #16

      Regatul Romaniei a trebuit sa aduca un neamt sa scoata tara din cacat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #17

      Nu votezi = votezi cu Ponta

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #18

      asa. SI?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Si daca m-as fi dus la vot si as fi votat cu Ponta: tot cu Ponta votez nevotand?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #20

      @mihai: pui problema un pic gresit. A trebuit sa vina un neamt, sa scoata Romania din cacat si s-o faca regat, daca e sa respectam ordinea cronologica a evenimentelor.
      Dar..."atunci erau alte timpuri, nenica!". Citat dintr-un "profesor" de istorie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #21

      @dufu. A trebuit sa o faca regat, pentru ca orice alta forma de guvernare bazata pe coeziunea si acceptiunea celorlalti de la conducere in mod normal nu i-ar fi permis sa isi exercite puterea la un nivel suficient de mare pentru a isi impune ideile si astfel de a face reformele necesare. Vezi ce se intampla azi cand toti se musca intre ei, cand sunt mai mult de 2 formatiuni si idei politice... si nici un politician serios 100% (daca mai exista asa ceva in zilele noastre) nu se poate impune fara o sustinere serioasa din partea celorlalti politicieni, care oricum stim ca sunt in mare majoritate corupti, mai mult sau mai putin. E evident ca niste corupti nu vor sustine decat pe altcineva corupt daca vor sa ramana pe scena politica.
      Asa cum o vorba spune "pentru ca raul sa invinga e de ajuns ca oamenii buni sa nu faca nimic" (mai mult sau mai putin in forma asta), sa nu faci nimic inseamna sa nu ai pretentii la mai bine, sa te multumesti cu starea "de bine" (a se intelege contrariul) in care te afli.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #22

    Cum era vorba lu ala, eu imi apar saracia, si nevoile, si neamu, pai vine un ala care nu e neamu meu, ca nu e roman ca mine, si atenteaza la saracia mea? La nevoile mele? Vorba divertisilor, taran sint, roman sint, si Otto ma cheama. Romanul lupta pana la ultima picatura pentru saracia lui si buda lui din fundu curtii. Ultima picatura de tuica.

    Citeam o statistica, mi-e lene s-o caut acum, cu cati romani cred in minuni, in deochi, pai tu te crezi in 2014, dar 60% dintre romani au ramas undeva in secolul 17. Isi amintesc ei ceva de inaintasii mareti, Mihai Viteazu, Stefan cel Mare si Vlad Tepes, si asteapta sa vina fanariotii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Uneori am impresia că scenariul din Ideocracy devine aievea. Bine, cu unele ajustări, însă, vorba reclamei, e "prea adevărat" ca să nu te realizezi cumva o anumită similitudine între realitatea actuală din RO şi viziunea ce se vrea transmisă de filmul cu pricina.

      Şi totodată, paradoxul "sovietelor", care în evoluţia lor politico-statală au sărit un întreg "pachet" istoric - practic din feudalism au ajuns direct în socialismul comunist după marea revoluţie din octombrie, petrecută în noimebrie, îmi parre că s-a propăşit de fapt la noi în ţara asta a noastră.

      Da, trăim în secolul XXI şi ne comportăm ca în secolul XVII sau ca pe vremea inchiziţiei... "Nu eşti cu mine? Deci eşti împotrivă! Mori!"

      Quo vadis homo sapiens?
      O tempora...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  4. #24

    Daca isi schimba numele de familie intr-unul cu sufixul "escu", primea cu 5% mai multe voturi Iohannis si as fi aproape sa jur asta .

    " Pai ce, il votez pe neamtu' // unguru' ala, sa ne vanda tara ??? " . Da, de foarte multi, numele lui este considerat unguresc, auzit si observat de mine acest lucru .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. #27

    Eu as vota da` nu-l suport pe neamt. Mai ales cand vin unii si incearca sa ma oblige sa-l votez `pentru ca e neamt` sau pentru ca `daca votezi cu Ponta, ma-ta-i curva`. Nojoke, cineva chiar mi-a dat ambele `argumente` intr-o singura fraza.

    Thumb up 0 Thumb down 1

    • #28

      cum ba sa votezi cu ponta, ba? daca votezi cu ponta, ma-ta-i curva, ba. gandeste ba in plm inainte sa spui.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • da, si sa vezi cum e cand replica vine de la cineva care te-a cunoscut saptamana trecuta :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #30

      arhi, am impresia ca domnisoara nu a inteles gluma ta :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #31

      a inteles-o, ca si ea o stie. e vorba de cel ce a injurat-o, nu de mine

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #32

      Am inteles-o sigur-sigur, sunt deja batrana pe blog :)) Dar mai aveam niscai naduf, varsasem doar jumate :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Bandit Arhi, cu injuratura asta mascata ca si cum ar veni de la "cineva"-ul mentionat de Nico mai sus... 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #34

      Esti proasta de bubui...nu te reproduce . Tu nu-l suporti pe neamt da iti place tzigania si circul romanesc ...FA !

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #35

      @Nico
      Bune argumente...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #36

      @Gigi - bine ai iesit din grota, de-alde tine sunt peste tot! Ce vorbeam si prin alte parti - toti desteptii care au drept de vot doar pentru ca cineva a comis gafa de-a le face buletin au impresia ca sunt SINGURII DESTEPTI pentru ca ei detin ADEVARUL ABSOLUT.
      Pentru mine e important sa nu girez pe cineva care mi-e antipatic, dar nu ma apuc sa insir si motivele pentru care mi-e antipatic, ca nu muncesc cu juma` de norma la propaganda concurentei. Pe-alalalt nu l-am mentionat tocmai pentru ca n-am ce dracului sa spun despre el, s-a spus tot. Dar daca ma duc duminica si-l votez, asta e decizia mea si numai a mea, si ar fi grav daca ti-ai imagina ca trebuie sa iti dea cineva tie socoteala pentru asta, stii de ce? Pentru ca ai nevoie de un rudotel si de-o oglinda.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #37

      @Nico
      Mda...urata , proasta, ilogica si rea de gura..combinatie fatala.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #38

      normal, cand dau peste prosti e cazul sa ii bag pe unde-au iesit.
      Sa le luam pe rand:
      - urata - nu-s vreo frumoasa, da` urata-urata chiar n-am fost in viata mea :))
      - proasta - aici depinde de etalon, pana acum nu mi s-a imputat treaba asta, eu zic sa nu mai judeci tu dupa stampila de vot de la altul din buzunar, si mai presus de toate sa inveti sa citesti printre randuri, cand te apuci sa dai cu parul. Altfel esti doar un alt imbecil care se exprima liber pe internet.
      - rea de gura - pai ce-ai fi vrut, sa intorc si celalalt obraz? Tu asa procedezi? De cand e asta un defect? :))
      - ilogica - ei bine, norocul meu e ca nu bag toti idiotii in seama, de obicei. Am facut o exceptie, poti sa-ti faci medalie cu like-urile primite, numai sa nu ai impresia ca iesi presedinte cu ele. Valoreaza fix pix.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #39

      Vezi ba Arhi ce se intampla? Daca nu votezi, voteaza Nicoletele pentru tine! Bravo Nico! Eu in locul tau l-as vota direct pe Dragnea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #40

      nicoleta are 10 puncte IQ peste voi si cand e obosita

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #41

      Daca ea are iq-ul cu 10 mai mare decat mine... ii multumesc lu' mama ca m-a facut retard si nu o pizda "desteapta" ca ea.

      Arhi, nu-i asa ca e usor sa-ti jignesti cititorii? Asa ca lasa-ma sa ii jignesc si eu, dar cu buna dreptate... eu nu-mi intretin familia dupa urma lor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #42

      cosso, eu imi intretin familia din scris, nu de pe urma ta. stiu ca e misto sa crezi asta, dar nu, nu tu imi dai de mancare, ci cele 18 orede munca din fiecare zi. esti liber sa pleci invartindu-te. Când imi jignesti prietenii, faci un pas gresit. drum bun.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #43

      "Dupa Tariceanu, Vadim si Melescanu, Ponta cauta sprijinul lui Dan Diaconescu. Dragnea s-a intalnit cu secretarul PPDD"
      Yeah... lasati nicoletele si prietenele sa voteze!

      Da' votul e un drept, ca daca era un stang, mari probleme aveam. Iti dai seama daca ai jignit jumatate din comunitate cu Macovei, cat de greu e sa fie sa jignesti 0,1% pontacei?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #44

      Acel moment cand vii seara de la serviciu si descoperi ca ai reusit sa scoti ce-i mai rau din oameni. Nu sunt vreo supradotata sau ceva de genul asta, dar parerea mea este ca fanatismul asta scos la suprafata de o tabara sau alta va dauneaza voua, ca oameni, nu politicienilor care nu se vor opri prea curand sa va fure. Daca as sti cum reuseste un candidat sau altul sa va "cucereasca" pana la punctul in care sa faceti spume la gura dupa un comentariu de pe internet, as fi probabil un om mai bogat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Oamenii se cuceresc cu bani si propganda.
      Iar fanatismul asta o sa dispara in mare parte dupa alegeri, ca, odata ce au pus mana pe putere, nu mai are nici un rost sa mai investeasca pentru a convinge lumea cat de buni sunt unii sau cat de naspa sunt ceilalti.
      Greseala cea mai mare a dreptei este insa ca a pariat pe internet, care n-are inca in Romania puterea de manipulare si convingere pe care o are televiziunea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #46

    La Ponta nu ma deranjeaza faptul ca e prost, plagiator si figurant..ma deranjeaza ca imi aduce aminte de Iliescu..si ca fosila aia inca traieste.. De Iohannis mi se falfaie..daca nu iese el..."Ghinion".

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #47

      Si chiar nu te deranjeaza deloc ca e plagiator si prost? nici macar pentru ca avem un prim-ministru hot si batut in cap?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  7. #48

    Daaaa .... e nasol ca adversaru' ginerului lu' unu pe care il cheama Sirbu, pupat in fund de una pe care o cheama Grecu samd sa fie alogen, ca noi avem o problema cu veneticii.

    Da' lansez icisa zvonu' ca Iohannis nu e neamt.
    E redegist, bre!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #49

      Da’ lansez icisa zvonu’ ca Iohannis nu e neamt.
      E redegist, bre!

      Nnnnope!
      Aia redegistă e "Merchela"... 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #50

      Fuck...
      Am uitat un "/"

      Thumb up 0 Thumb down 0

  8. #51

    Eu nu-l votez pe Ponta pentru ca e italiano-albanez.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. #52

    Aceste persoane, "Nu vota ca este neamt" ( sa nu mai spun ca asta ar fi unul din motivele pentru care as vota cu el), ma dispera la fel de mult ca toti crizatii care se agita acum pe facebook de parca o sa murim cu totii daca cumva iese ponta. Astia care se trezesc asa in preajma alegerilor, nu au habar de nimic din guvernarile Tariceanu, Boc, Boc, Boc, MRU, Ponta iar daca ii intrebi cine a promis 15000 de specialisti deja i-ai bagat in ceata.

    Dar ei stiu clar cine este bun si cine este rau si daca aud de neprezentare la vot mai mai ca lesina. Isi mai revin putin daca ii ameniti cu prezentarea si un vot pro ponta.

    I-am supravietuit lui base, poate sa vina si Putin ca sunt pregatit.

    PS. Acesti intelectuali fini care se mira de unde s-au strans atatea voturi pentru ponta, ca doar ei nu stiu pe nimeni sa-l voteze pe animal si sigur sunt doar betivii cu doua clase de la tara sau niste amarati care au facut pe undeva o particulara, ar putea sa arunce o privire pe "Spirala tacerii" lui Neumann.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #53

      Mihnea, nume de adevarat haiduc si gandire de retard. Multumim celorlalti Mihnea de acum zeci de ani ca au avut si numele si gandirea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #54

      @Mihnea
      Vroiam sa te injur , ceva , dar mi-am dat seama ca as avea o conversatie mai interesanta cu peretele. Bucura-te de dislike-uri ....le meriti !!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Mie mi se pare nostim. N-am auzit pana acum decat argumentul: "votez cu el fiindca e neamt". N-am banuit ca exista si varianta din articol.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Ciudat, eu l-am votat pentru ca-i neamţ. Asta tot rasism e?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #61

    Bunicii mei din partea lui taica-meu cand a adus-o pe mama sa le-o prezinte din start au respins-o ca e nemtoaica. Deci, daca acum 32 de ani au gandit asa, crezi ca s-a schimbat ceva acum? Am auzit si in cercuri apropiate aceleasi dume.

    Cand era vorba sa se aleaga primarul in orasul nostru, mai candida unu' din Targu Lapus originar. Aceeasi problema dar nu legata de etnie ci de zona in care s-a nascut. Ohhh, nu-i baimarean, nu-i bun, nu-i de-al nostru.

    Pe de o parte e de inteles, oamenii isi aleg prieteni, soti/sotii din cercurile sociale apropiate dar acum, in anii astia cand dupa chestii gen rasa/etnie ajungi sa-ti mai alegi oamenii e putintel grav. Si trist in aceeasi masura.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #62

      Acest fenomen se numeste primitivism...antropologii ar da aur sa studieze asa ceva intr-o tara din UE ..in 2014 !

      Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #63

    Chiar ieri citeam unul dintre articolele postate de tine in 2012, in ziua referendumului, in care erai foarte dezgustat de cei care nu iesisera la vot 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Eu l-am votat pe Ponta, nu l-am votat pe Iohanis ca nu stiu mai nimic despre el... atata stiu ca a fost primar in Sibiu, a fost premier wanna be si ca are o sotie profesor. Nesemnificativ pana acum si neconvigandu-me mine sa il votez... Ar mai fi cateva argumente de ce l-am voatat Victor, ma abtin insa...
    Asta cam asa e cu aia imbecilii aia, :)) .

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #72

      din pacate tu nu infirmi ci confirmi aia cu : "doar prostii l-au votat pe Ponta"

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #73

      @Tim: Nu stiu din ce parte a Romaniei esti insa iti recomand sa faci o vizita la Sibiu, eventual stai cateva zile acolo. Apoi vino aici pe blog si scrie din nou comentariul 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #74

      Argumente = pensie sociala ? Sau te multumesti doar cu faina si uleiul ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #75

      Cu alte cuvinte, l-ai votat pe Ponta din ignoranță.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Asa Tim, fa parada cu ignoranta. Notorietatea e criteriul dupa care iti alegi presedintele?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #77

      Pentru ca esti prost si nu stii sa folosesti internetul ca sa te informezi.
      http://groparu.ro/de-ce-votez-cu-iohannis/ - uite aici...PROSTULE!
      MARSH!

      Scz nenea Arhi...m-a enervat asta...am inca 2 prostii la mine in birou care merg pe argumentul " pentru ca turma" !

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Pai si ce sa fac eu la Sibiu ca nu am treaba acolo, aaa sa astept pana vine neamtu' la putere sa se dumireasca cum se conduce pravalia si dupa daca are are succesuri atunci mai stam de vorba... cu alte cuvinte nu are experienta in conducerea unei tari, nu are stofa si vocabular de presdinte... asta e pararea mea... de ex profesor de istorie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #79

      ce stiti voi mah ? Tim are internet pentru tigancile de pe FB si comentarii oligofrene pe bloguri. Nu poate descarca programul neamtului sa il citeasca, nu poate citi despre munca primarului din Sibiu, el voteaza cu muie ponta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #80

      @Tim: ce esti tu mah, profesor de istorie???? Mai vorbeste-ne in cazul asta despre oameni fara experienta in conducerea unei tari, care au venit la conducere si au facut din pamintul asta o tara. Hai ca nu e greu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu sunt regalist si nu sunt nici roman la origine, in fine unde vrei sa ajungi ca neamtu' asta fara pedigree va fi un nou Carol :)) ... deja aberezi. Erau alte timpuri atunci nenica...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #82

      Era vorba doar despre un principiu, nu neaparat despre un exemplu sau situatia actuala in sine, iar faptul ca o asemenea afirmatie venea de la unul care se pretinde profesor de istorie....
      Exact ca si asta cu "erau alte vremuri, nenica".

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #83

      Am o rugaminte pentru cei pro ponta: Ce a facut Ponta sa merite votul meu? Convingeti-ma!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #84

      da iohannis? ce a facut?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #85

      Dupa ce ca astia se "strofoaca" pe aici si aduc argumente mereu de ce iohannis si nu ponta, tot mai intrebati de ce? Cel mai bun exemplu e un nene din Sibiu, trait, mancat, educat acolo. A zis ca il voteaza pentru ca stie ce a facut pentru ei. E multumit si atat. Nu a zis sa il votam si noi tot pe Iohannis, a zis sa votam ceea ce e mai bine pentru noi. Pentru mine nu e bun Ponta, eu nu stiu schimbarile pe care le-a facut Iohannis... insa daca e bun pentru acea persoana din Sibiu, are votul meu!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Cum ce sa faci in Sibiu bre Tim? Sa il vizitezi, sa vezi cum arata un oras de munte administrat de un primar capabil timp de aprox 10 ani.Sa vezi si tu macar din curiozitate cum arata Capitala Culturala Europeana din 2009. Sau nu prea prinde la tine treaba asta cu cultura?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  15. #87

    Politica, nea ilie, politica nea ilie, politica nea ilie. Incep sa ii dau dreptate lui realroxi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #88

      am fost plecata si nu pricep gluma. Sa mi-o deseneze cineva!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #89

      Uneori citesc câte-o frază scoasă din context și râd ca Beavis. "Să mi-o deseneze cineva!"

      Thumb up 0 Thumb down 0

  16. Bre, eu nu înțeleg o chestie. Cum adică dacă nu e bun român. Da' ba Mickey Mouse, cu fața aia de șarpe cu ochelari ca adăpostește vid în loc de creier, Ferdinand și Carol ce dracu' au fost mă? Aia n-au fost buni români? Că în perioada interbelică ne puteam lauda și ține fruntea sus în europa? Sau mai bun roman fu Antonescu? Gheorghiu Dej? Mă scoate din sărite nemțălăul, parcă zici că-i o fecioara când vede sexul opus pentru prima dată. Altul în locul lui Johannis cred că spala pe jos cu Ponta pe tema asta, din rasist și/sau xenofob nu-l scotea. Ai intrat în politică, nu mai merge să mergi pe vârfuri; tot în cocina te-ai băgat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #91

    Păi și Ponta nu spusese el cu gurița lui că se trage din ceva neam de Italieni? Noroc că românii au minte scurtă și poate s-o dea pe-aia cu Iohannis nu e al nostru și o să ne vândă țara!
    Și apropo, pt cei care au fost deranjați la precedentul meu comentariu de prezența mea aici, că râd singur de glumele mele, că ei râd numai la glume de elitiși, restul să fie răstigniți, mă scuzați că vă deranjez din nou, mi se rupe!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #94

    Eu intru in rosu cand o aud pe asta cu "justitia lui Vadim". De cand il vad si-l aud, Vadim mi s-a parut sluga si pupincuristul absolut. Genul de om are e in stare sa te linga-n cur pentru o ciorba.
    Mai nou, linge la PSD, adica acolo unde crede el ca vor aparea ciolane noi. SI spune ca "Arestarile lui Nastase si Hrebenciuc sunt o rusine"
    Aham, justitia lui Vadim. Mitraliera. Se da militaria jos din pod, gata. Vine justitiarul..

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da, muie lui Vadim!

      Mi-am pierdut si ultima urma de simpatie fata de el. O sa il privesc de-acum inainte ca pe un corb sur.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #96

      Cum se răspunde la jos mafía? Sus patría?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #97

      Da, dar poezia aia de seară e mișto.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #98

      Ce e al lui e al lui.
      "Scrisul" este unul din atributele sale destul de puternice.
      Chiar dacă bate câmpii, îi bate cu "talenturi"...

      :-p

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #99

      @Hypher. Exact de aceeasi părere erau si Ceausestii

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #100

      "Justitiarul" tuna aici impotriva mafiei conduse de Liviu Dragnea si (surpriza, veti vedea de ce) Gabriel Oprea: https://www.youtube.com/watch?v=10CrYwVdOrc. Care normal l-au furat la alegeri, ca de fiecare data...
      Cu cine a semnat Vadim mai zilele trecute un protocol de colaborare? Cu UNPR-ul. Cine conduce UNPR-ul? Pai... Gabriel Oprea.
      Asta unu' la mana. Doi la mana: astazi Kelemen Hunor urtmeaza sa faca public pe cine va sprijini UDMR-ul in turul 2. Nu e o surpriza ca oficial, UDMR il va sprijini pe candidatul PSD, alaturi de care se afla in coalitia de guvernare. Din care mai fac parte PC si...UNPR. Deci, cine il vor sprijini impreuna pe Victor Ponda, candidatul PSD, in turul 2? UDMR si Vadim, mancatorul de unguri.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  19. #101

    sper ca realizezi ca daca nu era neamtz nu ajungea nici pana aici 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. fac parte dintre cei care n-au mers la vot, din motivele din articol. pe scurt, mi-e scârbă de tot spectrul politic. uitaţi-vă şi acum, alde unii îi dau voturile lor - şi negociează posturi pentru asta, dar negociează la sânge, lui ponta. dar ce mă nene ai votul meu în buzunar şi io nu ştiu? păi ... dacă am votat tăricieanu - să zicem, am votat contra curentului nu cucerit de o platformă pollitică, că n-are nici unul aşa ceva, nici unul nu e cine ştie ce lider, acu ce te face să crezi nene că-mi voi da votul cui zici tu? dar de ce crezi că m-aş mai duce la vot? se vorbea on line de un record de voturi anulate, că de, să ne ducem la vot că e o datorie civică dar să-l anulăm, pauză. de unde se vede că nu ştim ce vrem. mai mult de jumătate dintre noi s-au dus la vor şi chiar au votat după 25 de ani de nimic. concluzia?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #104

      Nu inteleg care e problema. Votul tau nu poate fi vandut pentru ca votul tau nu exista !

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • dacă aş fi votat în primul tur acum m-aş simţi jignită să văd cum se cer funcţii promitând un vot pe care, poate, în turul II îl dau cui vreau eu nu cui zici tu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  21. Lasati pe asta cu neamtu.
    Votati-l pentru ca le are cu fizica. Iar daca le are cu fizica, inseamna ca le are si cu matematica. Ceea ce inseamna ca e un fel de inginer (de-aia nu se omoara el cu vorbele). Si ca inginer atotpternic e mult mai proabil sa ne arate la scara mare cum e cu principiul vaselor comunicante pe ogoare. Eu, in locul lui, as umple tara de masinarii si instalatii numai asa, de dragul de a vedea pus in practica tot ceea ce stiu.

    Ponta e gargaragiu de profesie. E rupt de realitate. Ar fi interesant ce placeri au astia, ca nu ii vad eu murdari de ulei sau cu pamant sub unghii.

    Deci, avem de votat intre un om ancorat in realitate si un aerian.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #107

      Am mai avut unul de-ăsta provenit din mediul academic. Ceva cu geologie, parcă.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Tzapu?
      Pai ce sa stie geologu' despre matematica si fizica?

      Un bun cunoscator al matematicii, fizicii si chimiei este un om de actiune. Eu nu imi pot imagina astfel de oameni stand. N-ai cum.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #109

      In plus neamtul vorbeste cel putin 2 limbi la perfectie. Il mai tineti minte pe Iliescu cu engleza lui de balta?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #110

      Și Iliescu vorbea 2 limbi la perfecție. A studiat la Moscova.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #111

      Numărul inginerilor a crescut necontenit până la vreo 10 ani după '89... Se zice că chiar a depăşit numărul intelectualilor, la un moment dat.

      "Inginerul" acum e doar istorie. Profesia şi termenul de "Inginer" este aproape identificabil/ă pe cale de dispariţie. Ca şi dinozaurii.

      Aber Geduld! Locul inginerilor este "umplut" cu "politicieni". Cu studii!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Inginerii adevarati sunt aia care au absolvit in maxim 2001. Dupa aia au aparut chestiile cu creditele, cu intratul la facultate pe baza de bacaloriat si mai stiu eu ce au mai nascocit ambramburicii.
      Pe vremea mea intrai la Poli cu examen din matematica si fizica si daca in toamna nu luai nota de trecere, erai lasat repetent. Din grupa mea de 35 de studenti au termintat facultatea la termen dora 3 studenti: eu si doi banateni. Un ardelean a terminat facultatea in 7 ani -a ramas repetent 2 ani, consecutiv.

      Apoi, inginerii sunt acolo unde este industrie. la noi, canci industrie, asa ca s-au carat. Doar inginerii agrari si zootehnisti mai au sanse sa lucreze in domeniul lor. Ultima data am auzit de astia ca sunt vanati in draci de turcaleti, cica in oferta e inclus si loc demunca pentru muierile lor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #113

      @Hypher. Gresesti foarte mult. E plia tara de ingineri de vanzari.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #114

      "Morom3t3
      True. Şi erau ani grei de facultate.
      De aia umbla şi vorba aia: "Primi zece ani sunt grei, până treci de anul trei!"
      Intrai prin examen de la foarte greu-greu în sus. Apoi cerneau ăia la tine vreme de 5 ani. Tot la greu. Dar tot cred că măcar până prin 2007-2008 s-a mai făcut oarece şcoală cu greutate în poli.

      @ eu din EU
      Băi să ştii că ai mare dreptate. Privind retrospectiv pot doar să reiterez o altă zicere din vremurile de atunci: Inginerii români sunt oameni bine pregătiţi ]n orice domeniu. Sunt buni în orice domeniu ce are nevoie de disciplină şi ştiinţe exacte. Mai puţin la medicină şi avocatură. Dar nici atunci nu este sigur că n-ar fi!"

      Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Marea întrebare este cât de mult îşi doresc oamenii schimbarea. Pentru că este clar că, cu Ponta nu este schimbare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #116

      Am mai votot toţi schimbarea DanySo.

      Nu s-a schimbat nimic.

      Nu fac apologia "pro-pontistă". Nu, departe de mine această indolenţă. Nu-s deloc convins de nici una din partide.
      Drept pentru care îţi propun să "play a simple script"...

      1. Iohannis - win | ponta - lose
      PM =
      Guvern = Aceiaşi din guvernele anterioare pre-ponta, măcar cei care au la istoric realizări deosebite pentru politica economico-socială a ţării?
      Mneaah!

      2. ponta - win | Iohannis - lose
      PM =
      Tăriceanu? Been there done that!; else any option e aceeaşi opţiune.
      Guvern =
      Aceiaşi din guvernul ponta anterior?
      Fuck! The same shit...

      Query:
      Unde e atunci schimbarea pe care votul meu o poate influneţa? În bine, zic.

      PS: Vorbim de viitorul ţării, da? Nu doar de o reprezentare la nivel european sau euro-atlantic, cel puţin dpdv al cotelor diplomatice universal acceptate... Ceea ce e foarte greu.

      My two cents...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @ Hypher: De acord cu tine. Dar...din moment ce deja în multe locuri am citit că îl compară cu Carol I de Hohenzollern, ... este deja un simbol.
      Deci el reprezintă cel puţin imaginar o schimbare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Şi mai ceva... pe net din propriile mele constatări rezultă:
      70% împotriva lui Ponta
      20% nu voteză
      10% cu Iohannis

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #119

      @DanySo
      Alea jacta est...
      Va fi precis un "call it even"...
      Care nu include prea mult sondajele de speţe "Internet".

      🙁

      Thumb up 0 Thumb down 0

  23. rasă ariană...pe bune?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. Eu vreau sa-i vad pe aia care nu-l voteaza pe motiv de 'neamt' numiti tigani prin europa,sa vad cum sar de cur in sus si acuzandui pe altii de antisemitism. PS. Ponta,tocmai a dat o mare muie personalului medical,80 lei....sper ca doctorii nu sunt atat dew idioti incat sa puna botul

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #123

      cand ai 800 de lei salariu, 80 de lei e o viata de om

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Nu neg asta,dar macar sa-ti dai seama ca aia 80 lei,sunt dat ca o flegma...nu ti-a dat nimic de cand e prim ministru si-ti da fix cand are nevoie de o stampila

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #125

      Daca facem totusi o comparatie, mai bine iti da 80 de lei decat sa iti taie 25%. No? Si mai bine deschide 14 spitale plus alte 5 nou construite decat sa inchida 30. No? Si mai bine fonduri europene de 44% decat 7%, no?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #126

      Sa nu uitam de cei 150 de euro la profesorii care inca mai asteapta la celelalte promisiuni. Hahahahaa

      Thumb up 0 Thumb down 0

  25. #127

    Un lucru e cert. Pt prima oara dupa 47 de ani, numele presedintelui romaniei nu se mai termina in -escu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  26. #128

    Că e neamț, că are ȘASE CASE (a se remarca CAPS-LOCK-ul specific titlurilor de la Antena) în timp ce Ponta are vreo 7-8 din care trei nedeclarate, că e prea serios, că nu vorbește mult, că nu atacă, că e PDL-ist, etc. A mai observat cineva câte motive care nu țin, practic, de competența omului în sine, s-au găsit? A mai observat cineva cum de fapt astea-s pretexte și nu motive reale? Nu pot decât să concluzionez cu vorba aia superuzată.... ne merităm soarta. :/

    PS: Maică-mea s-a întâlnit la spital în București cu o domnișoară, Alexandra pe numele ei, care se internase și ea pentru o operație. Din vorbă-n vorbă, povestindu-și amândouă motivele vizitei la spital, ea s-a prins că e vorba de tatăl meu fiindcă știa cazul de pe Arhiblog. Nu știu exact despre cine e vorba, știu doar că a citit și a răspuns și ea, dar probabil cu un pseudonim. Mulțumesc pe calea asta și sper să meargă acasă sănătoasă. 🙂 Ce mică-i lumea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • sau e mare blogu'

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #130

      Băi, mie mi s-a părut o coincidență cu puține șanse să se întâmple. 🙂 Și am vrut doar să-i transmit aici sănătate, că altfel nu am cum să iau legătura cu ea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  27. #131

    Asa cum pe tine te trazneste cand auzi ca unii nu-l voteaza pe Iohannis pt ca e neamt (si e de bun simt ce spui), la fel ne simtim unii dintre noi cand tu alegi sa nu votezi si mai gasesti si argumente pentru asta. Gasesc mai multa logica in argumentele unuia care voteaza Ponta decat in ale unuia care alege sa nu voteze.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #132

      @Bogdan
      Mă, hai să îți zic cum e cu "nu votez", fiindcă nici eu nu votez. Am votat o singură dată. cu toate că aș fi putut vota în vreo 4 mandate. Nu votezi când n-ai de unde să alegi. Când ai certitudinea că vei fi înșelat. Când te simți ca un idiot după alegeri, că ai ți-ai dat votul pentru cineva care se va pișa cu jet pe programa de dinainte de alegeri, programă în care tu ai crezut. Nu votezi când programele nu corespund cu ce vrei tu. Eu am votat cu Cernea, atunci când a candidat, fiindcă a avut o programă cu care eu, ca cetățean, m-am identificat. Pe urmă am văzut cât este de muist poate fi. Pe urmă intervine deznădejdea. Îți vine să îți bagi pl și să nu te duci la vot, tocmai pentru că, repet, nu vrei ca cineva să se pișe pe votul tău după alegeri. Nu vreau să mi se confirme că cineva m-a înșelat, m-a luat de prost. "Mersi că m-ai susținut, acum hai să îți arăt cine sunt de fapt și ce muie vei primi!". De aia eu nu votez.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #133

      Deci ai votat o singura data (cand spui ca ai fi putut s-o faci de vreo 4 ori) si, poc!, te-a lovit deznadejdea pentru ca un nimeni in proza precum Cernea nu te-a reprezentat cum ti-ai fi dorit. Pff! Despre ce vorbim?? Ai toate argumentele de partea ta pentru a nu vota.
      Uite un mod basic de gander: Presedintele e angajatul tau iar tu esti in boardul de decizie. Indiferent daca vei vota sau nu, cineva va ocupa postul si va se va ocupa de niste lucruri. Si poate apoi vrei sa-l dai afara, dar oare cu ce drept (moral) poti cere asta? Si cand tu nu votezi, parerea altuia devine mai importanta. Si cu cat sunt mai putini cei ce voteaza, cu atat rezultatul final e mai putin reprezentativ. Dar oricum ar fi, cineva va fi presedinte, you smart ass. Simplu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #134

      E ok. Tu tratezi votul ca pe o obligativitate, eu il tratez fix ca pe ceea ce este - o opțiune. Mă abțin, mai pe înțelesul tău, tocmai pentru că pot. În același timp, nici nu îmi bat joc de oamenii care merg la vot și își exercită dreptul ăsta, cu toate că nu reușesc să găsesc logica în a vota "răul cel mai mic". Pe ce lume funcționează logica asta "dacă tot ai dreptul ăsta, de ce să nu profiți"? Zi drept, dacă te duci la o petrecere cu buffet all-you-can-eat, mănânci tot de pe masă doar pentru că poți? Poate ești sătul sau poate nu îți place ce e pus pe masă.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #135

      E DREPTUL TĂU SA GOLESTI MASA!!!!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #136

      @Bogdan Nitu
      Corect. The show must go on, indiferent daca tu votezi sau nu. Daca o faci poate se schimba ceva. Daca nu o faci sigur nu schimbi nimic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #137

      ma intreb daca sunteti sanatosi. daca ai de ales intre doi oameni pe care nu ii vrei, tu trebuie sa mergi sa alegi, pentru ca asa ai o sansa sa schimbi? bai baieti, chiar atat de spalati pe creier puteti fi?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #138

      Care e alternativa? Ne facem haiduci si lasam aceiasi oameni sa faca aceeasi alegere?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #139
    • #140

      Daca maine-poimaine ne trezim cu o lege tampa ca la "fratii unguri", iesim in strada? Ne spunem parerea? Facem exceptie de presedinte, de ponta, de iohannis.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  28. #141

    @arhi
    In mare nu e deloc gresit ce spui tu. Dar sa nu uitam ca
    1. avem cei mai slabi candidati pe ambele parti....Ponta nu e Iliescu si nici nastase, nici macar nenea ala cu mihaela dragostea mea...care scotea mai repede o vorba desteapta decat baiatul care danseaza pe mese cu banicioiu si sova.
    Iohanis e din pacate pentru el chiar mai slab. E candidatul ala pus pe sistemul cine se ofera sa faca un pas in fata...si toti fac un pas in spate...Ca discurs e sub Basescu, ca politica e sub Ratiu si ca val de popularitate....e sub Tzap (in momentul alegerilor)
    2.''fortele de dreapta'' sunt in prezent de toata jena. Nici un consilier mai de doamne ajuta care sa le spuna ca fratele mecanicului unui vatman de pe 32 are mai multe sanse in calitate de candidat necunoscut decat un primar din sibiu. Asta e romanul Si rupt de foame e nationalist. Asta inseamna sa te gasesti rupt de orice realitate.
    3. Sa ma pui sa aleg intre 14 candidati slabi la prezidentiale e cum m-ai pune sa aleg intre maruta zero testosteron si simona gayghe
    4. Desi l-am vazut personal pe micul Titulescu si ciracii lui milogindu-se de cei ce jucau fotbal la Drept sa vina la petrecerile lui de carnati TSD, e aproape clar ca o sa castige. Nu o sa moara nimeni. nu o sa explodeze Romania. Dar poate un lucru bun iese din asta si o lasam balta cu fortele de drapta si apuca sa vedem un singur partid pe zona aia. Sa terminam o data cu fiecare inteligent din romania e mai inteligent decat ceilalti

    Thumb up 0 Thumb down 0

  29. Eu personal n-am nici o inclinatie spre Iohannis, singurul lucru pe care-l apreciez la el e ca incearca sa fie integru, fie ca doar o face pentru ochii publicului sau el chiar crede in asta.

    In schimb sunt de-a dreptul scarbit de Ponta si Liviu Dragnea, de PSD per total. Lasand deoparte toate tampeniile debitate in ultimele luni, aceste 2 zile trecute de cand a fost turul I de vot au fost de-un dezgust total. Nesimtirea, aroganta si manipularea celor de la PSD intrece orice bun simt, isi schimba declaratia de la ora la ora, inventeaza povesti, vorbesc ca la tara, A3 si alte televiziuni manipuleaza publicul la minut, jignesc oameni, iar la final se imbraca in "haina" de romani mandri.

    Eu merg la vot nu pentru ca Iohannis reprezinta o salvare, o schimbare, cum vrei s-o numesti, ci pentru ca nu concep sa las tara pe mana acelor oameni din PSD. Si nu e neaparat vorba ca va fi Ponta presedinte, ci ca vor avea toata puterea astfel, atat legislativa, cat si executiva. Vom fi la degetul lor mic 5 ani, 5 ani in care o sa suferim, iar ei isi vor da imunitati, se vor scoate din puscarie si vor da tunuri si mai mari.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  30. #143

    Sa intelegem ca pd/pnl sa desprins de base buna gluma in turul 1 nu am votat dar in turul2 sigur votez ponta oricum eu credeam ca suntem bine facuti demult

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #144

      Se pare ca si o cratima s-a desprins din vorbele tale :D, ca sa nu mai zic de cateva virgule.
      Nu imi place sa generalizez pentru ca stiu ca si de dreapta sunt multi votanti analfabeti, dar la psd e prea de tot 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

  31. #145

    Mergi la vor si voteaza anti-ponta, boule!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  32. #146

    Pai Ponta e italian. Iar Iliescu era (vine si ziua aia) tigan.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  33. #147

    Deci la fel sa spunem si despre Raed Arafat? Ca nu e roman sa plece la el in tara si sa ne lase pe noi, ca suntem destepti si le stim noi pe toate, nu? Vai de noi! Ne-au atatat astia cu politica lor de ma tem sa nu ajungem ca "fratii" de la nord est.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #148

      As vrea sa-ti aduc aminte cind un anume dom' profesor de medicina, mare om, mare caracter, urla pe la diverse radiouri si posturi de televiziune ca ce, e Arafat aiatolahul medicinii de urgenta in tara romaneasca, si ca sa ne lase, ca stim noi mai bine. Astazi "dom' profesor" este primarul unui mare municipiu, poate chiar al celui mai mare din aceeasi tara. Nu spui despre cine este vorba, tipul e becher, persoana importanta...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #149

      *medicinei.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #150

      l-as fi votat cu patru maini pe Raed Arafat. E competent, e ambitios, e echilibrat, vorbeste bine romaneste (spre deosebire de multi politicieni romani).

      Stiu vreo cativa locuitori ai Romaniei, din aia cu anatomia incompleta, care ar fi intrat in depresie clinica daca Romania ar fi avut un presedinte de etnie araba.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Intre cei doi diferenta este charisma. Iohannis are una de ciubota. Cadenta exprimarii e gresita, fața parca-i modelata din lut, nu exprimă nimic, asa ca oamenii il percep nașpa si, cum nu stiu exact ce sa spuna că nu le place la el zic "e neamț". Raed Arafat este total altfel, vorbește in limba română mai corect decât mulți politicieni și, mult mai important, este un excelent comunicator. Dacă are un discurs de un minut toată lumea, indiferent de nivelul pregătirii, receptionează corect mesajul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #152

      @Vici Osu: Raed Arafat nu se va baga niciodata in asa o mizerie. Va refuza sa fie scos in fata de niste oameni pentru a le masca incompetenta (si aici nu ma refer neaparat la Iohannis). Incercari au fost, si le-a cam refuzat pe toate. In plus, daca vreodata va accepta (de dragul discutiei), va fi aratat cu degetul mai ceva decit Iohannis pentru originea lui. De multi care astazi il lauda. Gindeste-te ca spre deosebire de Iohannis,el nici macar nu e nascut in Romania.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #153

      @dufu sa nu uitam ca pentru Raed Arafat romanii au iesit in strada la universitate si au pus-o chiar si de un rugby cu trupele de Sturmabteilung trimise de Basescu.

      Pentru Klaus Jidannis nu ar iesi in strada romanii nici daca l-ar sodomiza cineva ca pe Mircea Solcanu cand era tanar.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #154

      Comparatia dintre Johanis si Arafat este injusta. Sunt diferiti! Total! Prin faptul ca unul dintre ei nu isi calca pe principii si nu este ahtiat dupa putere.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  34. #155

    Iohannis vine din afara sistemului, asa spre informarea multora care il asteapta pe unul precum crestinii pe Media.
    Ponta o fost votat de acelasi gen de oameni precum Iohannis, din toate categoriile sociale si nivel de educator. Anti-basistii l-au ales pe unul ca Basescu si chiar mai rau.
    Macovei s-o vrut anti sistem si o luat sub 5% find cunoscuta. Faceti calculele si veti vedea ca un Mesia venit de nicaieri va avea iu procent cu 0 in fata sau maxim 10%.
    Iohannis pus in balanta cu Ponta asta trebuie sa alegeti. Un om si nu un partid se va catara la Cotroceni.
    Asa cum pentru mine cei cu studii care l-au votat pe Ponta sunt oarecum fara logica, si cei anti-sistem anti-partide care il asteapta pe Mesia sunt la fel.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #156

      pana s-a autodenuntat in direct si Turcescu parea sa fie in afara sistemului. Numa' zic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #157

      Vorbesc de politicieni nu jurnalisti. Turcescu era deja in gloata mare de la centru, pe cand sasu candida de nicaieri pentru primaria din Sibiu. Oricum ilogica comparatia.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #158

      Bre, de ce-o fi comparatia asa de ilogica? Si politicienii si jurnalistii sunt persoane publice, lideri de opinie, foarte curtati de servicii. Ca multe alte categorii socio-profesionale, da' ne intindem cu discutia.

      Asa cum nu m-a surprins "datul din casa" al lui Baselu' cum ca Ponta a fost acoperit SIE (foarte probabil sa fie adevarat), asa nu m-ar surprinde deloc daca maine ar iesi altu' la rampa sa ne zica cum ca Jidannis e acoperitul unui serviciu. Eventual acelasi serviciu la care era si Baselu acoperit cand lucra in strainatate.

      Cred ca noi romanii avem mai multi acoperiti decat absolventi de Bac care n-au copiat.

      Cei care il cred pe Jidannis in afara sistemului sunt de o naivitate induiosatoare.

      Get real, people, acolo sus e locul stramt, nu incap prea multi oameni, nu ajunge nimeni fara un pic de sprijin.

      Cat de naiv sa fii sa iti imaginezi ca serviciile nu au si ele saracele preferintele si slabiciunile lor la alegerile prezidentiale?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  35. #159

    Mah... eu nu-s de acord cu non-combat-ul... Stiu de ce nu votezi tu ( cel putin acum) dar nu inteleg de ce crezi in ideea ca statul acasa este solutia.
    In primul tur au fost 14 candidati. Chiar toti pot fi marionete?
    Macovei a scos 4% de ex - ca mi-e cel mai la indemana exemplu. De ce?
    Pentru ca din cei 53% cati au fost la vot, o mare parte sunt coca, mar (leti) si in genere asistati social care isi urmaresc interesul lor. Noi, care nu suntem de acord cu lucrurile astea - nu ne ducem la vot... ca... plm - nu merita nimeni. Noi nu ne urmarim interesul - noi suntem deasupra lor, nu votam etc...

    Ok - nu merita nimeni - hai sa gasim pe altul care sa merite. Candideaza tu de ex ( no joke) etc. Ceva tre' sa faci chiar daca in prima faza pare utopic pentru ca non-combat-ul are un rezultat sigur...si nu place nimanui.,..

    Thumb up 0 Thumb down 0

  36. #160

    daca tu si tipa aia ati ales sa nu votati, de ce un motiv e mai bun decat altul? rezultatul e acelasi, 2 oameni nu voteaza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  37. #161

    Eu unul nu-l votez pentru ca e marinar. Si chior. Si Videan. Si Ungurean. Si Anastasian. Si Predoian. Si Blagian. Si Antonian.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #162

      Basca ca basca, da cu Predoiu ce ai?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ce partid îl propunea drept premier la alegerile trecute? Se ținea de mână cu Geoană precum Romeo și Julieta în plină glorie. Pardon, parcă era un threesome cu tot cu Antonescu. Repede mai uităm și tare ne mai plac găluștele aruncate de diverși fără să le trecem prin filtrul gândirii.

      Eu votez cu dreapta pentru că numai ideea că toată puterea s-ar afla în mîinile unui singur partid mă înfioară, indiferent despre ce partid ar fi vorba. Puterea absolută echivalează întotdeauna cu abuzul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #164

      Pai in afara de faptul ca face parte din PDL, care prin definitie mie imi provoaca un sentiment de repulsie, imi displace discursul demagog al dansului legat de acapararea justitiei, asta in conditiile in care majoritatea infractorilor din partidul dansului (sau fosti...) au scapat bazma curata. Cel putin pana acum...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #165

      @Iulia: Tocmai tie care iti place sa treci totul prin filtrul gandirii iti scapa argumente precum alianta din care facea parte atunci si acum? Eu nu am nimic cu primarul sau profesorul de fizica Johanis, care este un om considerabil, insa Johanis - candidatul la presedintie - este un alt personaj, unul fabricat, si ale carui idei nu ii apartin ci apartin unor interese obscure ale celor care l-au promovat. Nu ti-ai pus niciodata intrebarea de ce din alianta a doua partide foarte puternice si-au ales drept reprezentant cel mai putin experimentat din punct de vedere politic om? Pai iti zic eu: pentru ca e altfel decat ei!

      Si intr-adevar, daca stai sa te gandesti ca din 2004 si pana in 2012 puterea a stat in mainile unui singur partid, ai toate motivele sa te infiori. Recunosc: si pentru mine a fost un film de groaza. Insa nu mereu lucrurile stau asa...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #166

      Ar trebui sa te informezi de cine a fost adus in politica Predoiu, cu ce cabinet a inceput ca ministru, si cand s-a inscris in PDL. (Tariceanu, Tariceanu, a fost independent si a intrat in PDL in 2013). PE SCURT: Critica un om pentru adevaratele lui hibe, in cazul de fata ca este un oportunist, care in 2 luni va fi la PSD, nu pentru ca e intr-o gasca de mafioti. Pana la urma el va trece de la un grup de mafioti la altul.

      Cristian esti complet detasat de realitate si imi vine greu sa accept ca indivizi ca tine au drept de vot, sau cel putin drept de vot egal cu al meu.

      Sa nu crezi ca am cine stie ce porniri extreme de dreapta, nici macar nu ma visez un pur exemplar arian, dar pentru ca tu nu vrei sa te ridici la un nivel mediu de cetatean, si sa accepti o parte din responsabilitatea de a te informa singur despre viitorul tau.

      Sa spui ca din 2004 acelasi partid conduce romania e o tampenie crunta sora cu autismul.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  38. tipic romanesc de a taxa parerea proprie, daca votezi cu Ponta ma-ta-i curva, daca votezi cu Iohannis esti prost
    Daca votezi cu unul si tara o duce prost la fel, arati intotdeauna spre celalalt
    Nu doamnelor si domnilor, important e sa votezi, pe cine e strict problema ta viitoare 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #168

      @Nicolaus
      Ba..nu stiu cum se face dar ti-ai facut singur autocaracterizarea :" daca votezi cu Ponta ma-ta-i curva, daca votezi cu Iohannis esti prost"
      Esti genial ...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • pe dracu tipic romanesc. peste tot exista indarjirea asta. ai impresia ca democratii au o parere buna despre republicani? sau laburistii despre conservatori? sau socialistii din franta despre ump-isti sau cei care voteaza cu le pen? sau socialistii din spania despre pp-isti? nu mai ganditi asa provincial, romanii nu-s atat de speciali.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  39. "Never underestimate the power of stupid people in large groups." 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  40. #171

    O mica adaugare: Daca votezi Ponta tac-tu-i betiv si ma-ta-i curva. Daca votezi Iohannis esti prost si basist. Daca votezi Udrea/Vadim/Domnu' Dan esti cel mai prost.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  41. #172

    Nu e fabulos ? Basisti macovisti sau reorientat catre blaga videanu berceanu anastase :))) bravo tata aparatorii statului de drept voi sunteti:))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #173

      Cum v-ar suna scenariul in care Basescu, om lipsit de incredere in fata electoratului, creaza un fals pol de orientare politica numind-o si sacrificand-o pe Udrea, si fortand practic electoratul de dreapta sa mizeze pe singura alternativa viabila - ACL? Mi s-ar parea o adevarata lectie de psihologie inversa, si plauzibila tinand cont de gandirea machiavelica a lui Basescu. Nu m-ar mira chiar deloc sa il vad in dreapta lui Johanis in conditiile in care acesta ar castiga alegerile.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #174

      @cristian este un scenariu prea transparent ca sa nu fie plauzibil. Din nefericire pentru Basescu si camarila sansele ca sa iasa lucrul bine facut (cred ei) nu sunt foarte mari.

      Basescu la brutarie!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • nu, toti s-au agatat de iohannis si de liberali.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  42. #176

    "Democratia incepe cu votul si se termina cu bata" zicea cineva, nu mai stau sa googalesc acuma. Daca te pisi pe el de vot, macar pune mana pe bata atunci cand se ingroasa gluma si vor calca rosiaticii justitia in picioare. Daca nici asta nu faci, atunci nu vreau sa aud un cuvant despre "romanistan", "rromania" si chestiuni de genul. Pentru ca de aia.

    Intresanta si capcana in care au cazut basarabenii. Oare ei nu se gandesc ca e foarte posibil ca Ponta sa fi batut palma cu Leanca sa nu-i strice establishmentul de la Chisinau cu idei precum re-unirea?

    Interesanta si Transilvania albastra, nemultumirile de acolo vor alimenta ideea de referendum pentru independenta, pe model Scotia, Catalonia.

    Interesanta si foametea care se va asterne pe Romania in urmatorii 2 ani. Dar mai e o sansa: parlamentarele din 2016. De fapt mai e o sansa pana atunci: turul 2.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • a, nu. pe model nordul italiei. nu suntem un popor diferit de restul tarii, ca scotienii sau catalanii. si na, pana la referendum trebuie sa se faca un partid care sa reprezinte ardelenii. eu am zis de mult ca nu mai votez cu partidele cu sediul central la bucuresti. la presedinte e altceva, ca reprezinta toata tara. dar la senatori si deptati, care imi reprezinta doar colegiul ARDELEAN in care locuiesc, nu mai vreau sa aleg candidati ai unor partide care primesc ordine de la bucuresti.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  43. #178

    Din colectia ce are "Pizda cu asfaltul si mancarea cu mancarimea!" vezi mai jos 3 comparatii din multe altele:

    1. asta ca vorbeste cu prune in gura ma face sa scot in fata filmul si omul George VI - "Discursul regelui".
    2. aia ca Base' era/este "chior", si alte cele ma face sa ma gandesc la problemele de mers ale lui Franklin D. Roosevelt.
    3. e "neam", da-l in tacsu' d'aci => pai si Obama si alti presedinti ai Americi sunt de loc din America (indieni bastinasi, nu?).
    Cautam doar pretexte sa ne jutificam votul sau sa nu ne judece prietenii dupa ce le spunem pe cine am pus stampila.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  44. #179

    O corectura ar fi binevenita: nu 40% din populatie a votat ponta/PSD, ci 40% din 53% din populatia cu drept de vot = sub 4 milioane.

    Sa avem, deci, proprietatea termenilor. Doar aia de la antena 3 mai sustin ca se uita toata romania la ei. Audienta lor fiind undeva la 600 mii de idioti, in serile bune.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  45. #181

    ba, intrebare pentru astia anti sistem. cum plm credeti ca o sa schimbati systemul asta? stand acasa si stramband din nas? atata timp cat nu stati in varf de mute/mijlocul padurii si nu va produceti singuri energia si mancarea sunteti in sistem oricat de anti va credeti voi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  46. #183

    Ehehe, asta imi aduce aminte de inceputul anilor '90, cand Ion Ratiu candidase la presedentie. Si de marele miting de atunci, cand turma de prosti iesita in strada, urla "noi nu ne vindem tara", pe motiv ca respectivul (odihneasca-se in pace) venea din Anglia si...purta papion. Da, PAPION!!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #184

      Nici el si nici Campeanu n-au mancat salam cu soia!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #185

      @dufu: Q.E.D. N-au mancat salam cu soia, nici banane verzi, nu ascultau cu borcanul la perete ce vorbeau vecinii, nu vorbesc cu "fa", nu le trece prin vene sange autentic de brav urmas al lui Decebal etc etc, deci nu ii votam. "Remarcabile" criteriile de alegere ale presedintelui roman in 2014...

      Thumb up 0 Thumb down 0

  47. #186

    Chiar ma intrebam ce fel de nume e "Ponta"? Ca suna cam italienesc. Chiar se trage din italieni ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #187

      Din Pont, e urmasul lui Pilat. Daca-l votezi pe Ponta e ca si cum l-ai fi condamnat pe Iisus 😉

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #188

      Ponta....Monta...din ceva tot se trage el

      Thumb up 0 Thumb down 0

  48. #189

    Pe'ca nu ma convingea sa stau acasa in turul doi, un pesedist mi-a dat aegumentu' suprem:
    Pizda mamii lui de nemtalau! Ar trebui sa i se dea voturi in Romania cite au luat romanii in Germania.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  49. #190

    PONTA PONTA................................PONTA PONTA
    PONTA PONTA................................PONTA PONTA
    PONTA PONTA.............................PONTA.PONTA
    PONTA..............PONTA..........PONTA .........PONTA
    PONTA.........................PONTA.....................PONTA
    PONTA..........................................................PONTA
    PONTA..........................................................PONTA

    ----------------------------------------------------------------------------------------------

    PONTA............................................................PONTA
    PONTA............................................................PONTA
    PONTA............................................................PONTA
    PONTA............................................................PONTA
    PONTA............................................................PONTA
    PONTA............................................................PONTA
    PONTA......PONTA......PONTA......PONTA......PONTA

    ----------------------------------------------------------------------------------------------

    PONTA

    PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA

    ----------------------------------------------------------------------------------------------

    PONTA PONTA PONTA PONTA PONTA PONTA PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA PONTA PONTA PONTA PONTA PONTA PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA
    PONTA PONTA PONTA PONTA PONTA PONTA PONTA

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #191

      Mișto. Făcut cu gust.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #192

      norocul domnului Ponta ca adversarii lui au ramas la ascii-art.

      In randul fanilor a inceput deja distribuirea de printere 3D. 😀

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #193

      @ Sandu - Fiecare cu treaba lui, dar tu de unde sti ce gust are ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #194

      Jos palaria! Arta pura

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #195

      @Hawkeye
      Jignit, este?

      Thumb up 0 Thumb down 0

  50. doar cu numele. klaus este la fel de oportunist si fripturist ca si voctoras. unii au memoria scurta. eu le amintesc ca-n 2009 umbla brat la brat cu psd-ul si dorea pe langa functia de premier si posibilitatea de asi exercita in acelasi timp mandatul de primar in sibiu

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #197

      Nu dorea 2 functii simultan. Doar nu-l credeai prost ca va renunta asa usor la vrabia din mana pentru cioara de pe gard. Vad ca va plac multora jocurile dambovitene. Daca e sa iei din 2004 pana in prezent, declaratiile, atacurile si deciziile intre ei si le-ai pune intr-o schema ar iesii o schema de necitit. No tocmai de aceea nu vroia sa renunte definitv la mandatul de primar si alegea suspendarea din functie pe perioada functiei de prim-ministru. Pentru ca in politica din RO nu exista cuvant. El ii diferit si vede altfel lucrurile, pe care iubitorii circului de pe Dambovita nu au cum sa le inteleaga.
      Aia acum fac trafic cica cu voturile oamenilor, adica va vad pe voi toti niste saci mutati dintr-o parte in alta. Sasul vede lucrurile astea diferit, vrea sa negocieze cu noi toti, votantii. Om citav la cap.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #198

      Si mie mi-a placut cum vede lucrurile, ca nu are ce negocia cu ceilalti candidati pentru voturi. Si asa si este. Eu daca l-am votat pe Tariceanu in primul tur n-o sa-l votez pe Ponta acum ca asa spune Tariceanu.
      Dar ma rog... sa mergem tot pe ideea tatucului ca e bine. Negociem functiile, facem controale la primarii si dam pomana.
      De-ar fi putin mai carismatic n-ar sta unul in fata lui Iohannis.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #199

      Ia zi repede, de 10 ori: "șase sași în șase saci".

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • observ ca pt multi romani carismatic inseamna mascarici sau smecheras. tocmai, iohannis e carismatic.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  51. Pai si cu cine votezi? Cu Ponta? Mai mare rusinea dupa parerea mea...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  52. #203

    Eu votez intotdeauna, ca mi se pare ca intotdeauna exista o varianta foarte, foarte proasta pe care nu mi-o doresc nicicum, asa ca merg si votez cu varianta aia care nu-i chiar cea mai naspa.

    Nu-mi fac in niciun caz idoli din oamenii politici, nu am incredere in ei si nici asteptari prea mari. Iau pur si simplu o hotarire pragmatica, logica, de genul: Johannis macar nu e plagiator, din cate stim nu e nici pe departe la fel de mincinos ca Ponta, si oricum sunt in tabere politice (relativ) diferite, deci nu se concentreaza puterea toata intr-un singur pol politic. Johannis nu pare nici sa fie orientat extern spre Rusia/China, poate ca nu o sa accepte niste nominalizari penibile la DNA, procuror general etc, deci e, din punctul meu de vedere, alegerea logica. Desi Johannis reprezinta o mare necunoscuta, poate ca o sa fie un Constantinescu 2, moale, nehotarat, usor de manevrat de Blaga si restul gastii, despre Ponta stim sigur ce-i poate pielea, asa ca imi aduc si eu micul aport in a preveni accederea lui la functia de presedinte.

    Nu regret nici alea 2 (4, daca luam in calcul si turul II) voturi pe care i le-am dat lui Basescu. In ciuda nenumaratelor rahaturi pe care le-a facut, eu apreciez cateva chestii la el: ca a stat in Parlament si a citit raportul de condamnare a comunismului (in timp ce pesedistii faceau ca cimpanzeii pe-acolo), ca a impus oameni decenti la conducerea justitiei si ca in sfarsit pare ca Justitia si-a gasit suflul de putere independenta in statul roman. Eu, personal, apreciez si numirea lui Boc in funtia de prim-ministru (din punctul meu de vedere, i-a fost net superior lui Tariceanu, care a marit numarul de bugetari pana la naiba si a lasat bugetul pe deficit serios)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #204

      De ce nicoletele nu sunt ca Andreele? Mai spune-le, ca le spui bine!

      Thumb up 0 Thumb down 0

  53. Florin, ce ai vrut sa spui cu DERP?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  54. băi, mie mi-e ruşine că sunt român (faceţi voi acordul masculin/feminin),vouă?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • Băi da ce tupeu ai !

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • E o chestie pe care n-am ales-o. Cum nu mi-am ales nici inaltimea, sexul, culoarea ochilor sau a pielii, parintii, orasul nasterii. Nu vad de ce mi-ar fi rusine cu oricare dintre lucrurile astea, indiferent cat de apreciate sau detestate ar fi de altii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #211

      De ce mi-ar fi rusine ca sunt roman? Romania nu mi-a gresit cu nimic pana acum... Eu sunt multumit ca nu m-am nascut prin alte zone unde varsta de 40 de ani e un lux.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • Şti cum e? Cei tineri, într-un moment de furie spun lucruri necugetate pe care ulterior le regretă. Totuşi trebuie avut grijă, mai nou, ce e scris rămâne scris .

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #213

      Mie zau ca nu mi-e rusine....de ce mi-ar fi? Si sunt destul de multumita, pana la urma, ca m-am nascut in Romania. Puteam sa ma nasc in Sierra Leone si sa mor de Ebola chiar acum (dupa ce copiii mi-au murit de foame/sete si sotul de SIDA sau TBC), puteam sa ma nasc in Arabia Saudita si sa fiu maritata cu forta la 13 ani si pe urma si biciuita sau lapidata pt ca mi s-a vazut o suvita de par pe strada sau mai stiu eu ce altceva...
      Dar m-am nascut in Romania, n-am rabdat de foame/sete/frig nici macar o zi in viata mea, m-am maritat cand am vrut/cu cine am vrut, am avut de bine, de rau, un spital la care sa ajung cand am fost bolnava/cand ai mei au fost bolnavi, am beneficiat de scolarizare, copilul meu la fel, apa rece si apa calda imi curg printr-o teava din perete si ma duc dupa mancare la supermarket, cu masina, pot calatori oriunde in Europa, aproape oriunde in lume (daca economisesc suficient)....deci nah, pot sa-mi imaginez un milion de situatii mult mai nasoale decat a te fi nascut in Romania.
      Cateodata nu strica sa mai punem un pic lucrurile in perspectiva...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • cel mai mult îmi place Deea, totuşi nu retrag ceea ce am spus sau scris, cum vreţi. sunt născut în europa şi sunt român şi mi-e ruşine,. e greu şi e mult să spun de ce. parcă avem în sânge să nu puteam să stăm drepţi faţă de ceea ce am spus sau ceea ce ne-am asumat. nu e totul cum spunea Deea că am putut să aleg una sau alta. ei şi? cine ne spune că oamenii ăia din africa sau penisula arabă nu sunt mai fericiţi ca noi? ei asta ştiu, că aşa le spune muftiu sau nu ştiu... vraciul şi aia e lumea lor, cu bune sau rele. judecăţile le emit eu, care cică sunt eruopean şi educat şi care nu ştiu nimic, şi nu e valabil pentru toată europa ci numai pentru noi, ăştia născuţi în blocul est-european, mai mult pentru această ţară pe care, cu acordul nostru, de 25 de ani, oameni luminaţi şi adulaţi o distrug pas cu pas. de la 23 aug.44 până acum în această zi ţară e distrusă cu fiecare ceas, nici o valoare nu mai e recunoscută, mamzel usturoi nu poate spune cum se calculează acciza şi nici de ce bugetul ptr. anul următor nu poate fi depus decât la 15 noiembrie a.c.. oameni cu studii, cică, la harvard. şi oamenii ăştia mă cpnduc. într-o ţară europeană fiul/fiica mea, deşteaptă - nimic de zis, nu are nici o şansă dacă e fiica unui neica nimenimeni sau no name mai modern ca trendy-flendy, şi voi vă miraţi de ce îmi e ruşine că sunt român? uite de-aia.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #215

      @deea, ai apa calda? Oo
      vezi ca o sa faci multi oameni gelosi. n-ai auzit ca-n romania n-avem apa calda? rusine!!!!

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #216

      @iliana, iti pot recomanda niste lovituri in anumite zone ale capului. iti garantez ca o sa fii fericita dupa aia. o sa faci cum iti spune ingrijitorul si lumea ta o sa fie alba si fara griji. ok?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #217

      *liliana, scuze

      Thumb up 0 Thumb down 0

  55. #218

    Eu cred ca e timpul sa ne despartim in 2 Romanii, una formata din Banat si Ardeal, condusa de Iohannis si restul condusi de Ponta, si la sfarsitul mandatului fiecaruia, o sa vedem care tara o duce mai bine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  56. #219

    Ba ..ca sa nu ne mai certam lucrurile stau cam asa :
    1. Cei care nu merg la vot...fac bine pentru ca asta inseamna libertate, adica pro/contra sau abtinere..deci nu este musai sa votezi ca sa ai drept de opinie pentru ca daca iti plateti impozitele si nu dai in cap la oameni pe strada eu zic ca ai dreptul sa faci ce vrei..si de fapt ai dreptul la neutralitate...ati auzit de Elevetia nu ? Mai de condamnat este legea care permite dreptul la vot al detinutilor si analfabetilor ..da !?
    2. Daca votezi cu Ponta ..sugi pula si esti prost impreuna cu mata ..sentinta este oficiala si irevocabila. Poti sa faci contestatie daca nu iti convine..
    3.Daca votezi cu Klaus inseamna ca esti destupat la minte si alegi raul ala mai mic...stiti ca asta este traditia in Romania deci de ce pula mea sa te pisi contra vantului ?!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  57. #220

    Plot Twist: Ponta câștigă alegerile și-l propune ca premier pe Klaus Iohannis.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  58. #223

    Am o veste proasta despre Vadim... si eu credeam ca e senil, dar tine la Romania. A declarat ca Hrebenciuc a fost arestat degeaba. (in alte cuvinte)

    Acum am ramas la concluzia ca e doar senil...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  59. #224

    Eu nu-l votez tocmai pentru ca nu e neamt. Daca era neamt era corect, era capabil sa isi justifice averea, stia sa discute putin si la obiect si mai ales nu era nesimtit. Asta e doar un roman prostanac, care se impiedica in logica si vorbe si cu nume de neamt.

    Nu stiam daca sa povestesc sau nu despre cum am votat acum, cum votez de peste 10 ani si cum o sa votez in continuare: suflandu-mi nasul in buletinul de vot. Asta este respectul meu pentru toti candidatii pe care i-am intalnit prin diverse buletine de vot. Stiu ca nu conteaza gestul meu pentru altii, pentru mine da. Ma simt bine cand imi suflu pur si simplu nasul in hartia aia de ziar cu nume de mincinosi, cioditori si parsivi, apoi ies cu un servetel simuland ca asta am folosit de fapt. Mai greu mi-a fost la locale unde erau 2 buletine de vot, dar nu m-am lasat. Am reusit sa le acord onoarea cuvenita.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • da. dar te duci. faci un efort care se contabilizează şi cu care, cu tot cu mucii tăi, ei se şterg la cur. ei?! un vot anulat!? ce contează nişte muci când noi luăm milioane de euro? dar ia să fie prezenţă 2-3% la vot sau chiar 0 virgulă? cam cum ar fi? oricine ar ieşi cu 0,000...

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #226

      liliana, cum? cum? ia mai zi o dată...
      se șterg la cur cu mucii tăi?
      serendipity, baby :))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #227

      Dar nu mai bine ar fi 10 milioane de voturi si toate nule? Asta ar spune mai mult despre alegatori decat 10 milioane care stau acasa si o voteaza online pe procuroarea aia comunista batrana. Din punct de vedere matematic: 100 votanti cu x candidat din 100 votanti prezenti la vot: respectivul candidat iese cu 100% voturi. 100 votanti cu x candidat din 100000 = voturi 0,1 %. Mereu vor fi unii care vor vota constiincios. Daca nu ma duc sa-mi anulez votul atunci votul lor va insemna mai mult. Pentru mine nu e niciun efort. Este placerea mea.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Liviu babanu': De fapt, iti bati joc de oamenii din comisiile de votare. Cu alte cuvinte, te simti bine facand o magarie celor care vor intra in contact cu mucozitatile tale cand vor numara voturile si care nu sunt si nu vor fi nici pe departe vreodata politicienii de pe buletinul de vot. Esti sigur ca stii corect ce contine notiunea de 'respect' ?

      In rest, ai dreptate: e mult mai bine sa te duci si sa-ti anulezi votul decat sa nu te duci deloc.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  60. #229

    "puie monta" devine deja agasant ca si "pentru ca". Ma astept ca pana de revelion o sleahta intreaga de cretini sa patenteze mixul "pentru ca puie". Nu m-ar mira absolut deloc. In fond sunt inca o gramada de oameni care poarta palariile alea penibile asortate la fulare facute parca din traista de rafie a bunicii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #231

      Asta e un afis pus acolo de catre Rudolph, la renii zburatori . 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0

  61. da' de ce are nume rusesc vadim asta? stiu ca vadim nu e numele de familie, dar totusi...
    familia lui iohannis e de peste 800 de ani pe teritoriul actual al romaniei, de ai lui vadim putem fi siguri?
    e ca aia, cu cat esti mai homofob cu atat sunt mai multe sanse sa fii de fapt homosexual 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0

  62. #233

    Cu unguru nu se mai poate vota tura asta?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  63. #234

    Mai draga,ca sa zic asa,demnitate cu caps lock am si eu.Daca ma duc la piata sa-mi iau doua mere si toate sunt naspa,apai nu mai iau deloc decat sa dau banii aiurea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  64. #235

    Trebuie votat clar cu unul care a reușit sa faca 6 case doar din meditații , nu cred ca din vânzarea de copii a făcut multi bani

    Thumb up 0 Thumb down 0

  65. #236

    arhi, tu fiind milos asa de mult si dand cu seama iarasi asa de mult si fin stapanind arta manipularii creierelor de neandertalieni mioritici...nu ca tine...ca ca tine nu gasim ....nu pui tu aici pi blog adresa de domiciliu? Ala stabil. Cum care? Al tau draga. Asa...ca chestie. Sa ne cunoastem mai bine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #237

      de ce, Janos? Cumva comiti infractiunea condamnata de CP art. 193, cea de amenintare, scriind de pe IP-ul 93.115.84.124 si avand adresa de mail joros@yahoo.com? nu de alta, dar ca sa stiu cand iti fac reclamatia penala. aia unde procuratura e obligata sa cerceteze cazul si sa te duci sa dai cu subsemnatul la, ai ghicit, procuratura.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #238

      De ce vrei adresa de acasa? Ati putea sa va intalniti si in oras ca sa i-o sugi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #239

      oare imi ameninta si familia? DUMNEZEULE! asta e grav... zi Janos, imi ameninti si copiii?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #240

      #ejnebun?

      Adica are email fix cum il cheama, dupa exprimare e din minoritatea nationala discriminata si degraba taietoare de paduri, si vrea sa te "cunoasca"?

      Ba baiatule, tu esti prost. Mai prost decat ponta, ceea ce nu-i usor de realizat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #241

      Pai mie asa mi s-a parut. Plus ca face parte si dintr-o grupare, vezi cum se exprima la plural "sa ne cunoastem"?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #242

      deci pot trece linistit in reclamatie ca mi-a amenintat si sotia cu violente fizice?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #243

      Pai sigur ca da. Asa rezulta din comentariul lui.

      Cum e pedepsita infractiunea asta? Dosar penal cu 1 an de inchisoare parca, nu?

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #244

      Eu aș vrea să mă întâlnesc cu Janos în spatele blocului, la leagăne.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  66. #245

    Nu minti. Tatarii de la sa nu fac copii. Si nu mai abera cu amenintari despre amenintari. Ai pe suflet pacate? Ai lucruri de ascuns? Am auzit ca dormi pe la prieteni. Eram curios daca e adevarat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #246

      ce faci Janos, o dai la intors? Ti-e frica de bratul lung al legii? FIi barbat, du-ti amenintarea pana la capat. Sunt sigur ca ai aflat ca sunt un grasut temator, pe care il scuipi in cap. Nu te jena.

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #247

      Asa o sa te intrebe politistii de la judiciar Ianoșe. Fix asa, "Ai pe suflet pacate? Ai lucruri de ascuns?".

      Thumb up 0 Thumb down 0

  67. #248

    Da. Interesant. Eugen pare sa nu fi inteles partea cu promovati ponta. Esti un tip simpatic de aceea iti atrag atentia ca numai prostii scuipa in cap pe oamenii mai jos decat ei. Chiar si grasuti. Eu sunt gras. La-sami prietena in pace atata te rog. Nu o mai prosti. Gasestet-i tu alta a ta. Altefel o sa o rog sa se mute cu tine. Eu nu platesc chiria decat daca am pentru cine. Tu nu intri in categoria asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #249

      te-ai rasuflat, e ok, poti merge mai departe. sper ca ai invatat o lectie in seara asta. succes in viata.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  68. #250

    Dap. Sunt cct pe mine de frica. Oare stie el saracul Ametcea adevarul cum e cu amenintarile? Cred ca doarme deja la ora asta. Asta onlinele, Arhi, are experienta la proferat amenintari. Oricum, Arhi, te-ai ales cu un prieten pe viata. Sa stii ca este semn de schizo sa scrii odata Arhi, odata Eugen. Cati sunteti frate in capul ala? Ai sau nu ai prieteni reali?

    PS. Si eu votez VV Ponta. Tot pe ascuns, ca si tine.
    Tu, cred ca din reflex, votezi de trei ori: odata pentru Ametcea, odata pentru Arhi si a treia oara pentru Eugen. Vezi ca asa anulezi votul. Nu fii tampit. Daca tot te-ai dus macar fa ceva sa te tina minte lumea. Fa un post de blog din cabina de vot.
    Fii tatar mandru! E ok, poti merge mai departe. Sper ca ai invatat o lectie in seara asta. Succes in viata. Succes in viata si tie. Succes in viata si tie.
    Succes in viata si tie.
    Succes in viata si tie.
    in viata si tie.
    si tie.
    .
    Nu e asa ca viata e frumoase? Ca visurile rele.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #251

      auzi eugene, am fost prinsi:)))))))))))

      Thumb up 0 Thumb down 0

    • #252

      Da, nasol.

      Serifu', vezi c-o sa te doara capul dimineata. Eu am inceput o Feteasca Neagra (aspru vin!) si o termin pana ma bag in pat. Pana ne bagam in pat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

  69. #253

    Ca sa redau o bucata de conversatie de azi dimineata
    Ea: Te duci la vot acolo unde esti tu?
    Eo: Nope...
    Ea: Pai de ce?
    Eo: Pai ca am plecat d-acolo, mi se pare ampulea sa aleg eu cine vã fute elegant sau nu inca vo` 5 ani, doar pentru ca am eu impresia ce e mai bine pentru voi
    Ea: Pai du-te sa votezi ca esti roman
    Eo: Bon...ma duc si votez cu Ponta...
    Ea: Esti nebun, cum sa votezi cu ponta? e comunist...

    QED

    (Cat eram in Romanica ma duceam si stampilam tot, inclusiv cabina de vot, intr-un an am cerut extra tus)

    Thumb up 0 Thumb down 0