X-Factor, a 2 a emisiune

Aș fi vrut să scriu despre concurenții de astăzi, care s-au prezentat mult mai bine decât anterior, au cântat bine, s-au mișcat bine. Nu au avut haine mai bune, pentru că probabil îi îmbracă un absolvent de bac 2011, dar asta e altă discuție. Aș fi vrut să scriu despre cât de sexy a fost preferata mea, Diana Hetea sau despre cât de bine a cântat Andrei Leonte.

Dar nu pot. Pentru că 2 lucruri mi-au umbrit seara.
Primul ar fi acela că juriul își împarte polițe în timpul spectacolului. Mihai Morar este de un grobianism desăvârșit, iar Paula Seling înceacă să își scoată decizia jenantă de data trecută, mutilându-i pe toți pentru că au greșit `mi minorul, și știm toți ce important e mi minorul`. Sunt aproape convins că totul e teatru și se face pentru show, dar scenariul după care se face acest teatru este trist. Foarte trist. Așa cum remarca și Cristina Bazavan, în seara asta am pronunțat de foarte multe ori cuvântul trist.

Celălat ar fi gestul ireal, de neimaginat, făcut de prezentatorul Răzvan Simion, gest care și acum mă furnică oarecum visceral. Probabil ați văzut toți că a luat o cutie de cremă albă și l-a dat pe față pe un artist de culoare, spunându-i de-abia acum poți să cânți în românia. Vă jur, nu îmi venea să cred că asist live la umilirea acelui om. Nu am putut să mă uit și în continuare nu îmi vine să cred că un om normal ar putea face așa ceva.

Nu știu ce să scriu. Pot doar să mă bucur că în sufletul meu realizez că nu sunt rasist și mai pot avea reacții normale.

[jwplayer mediaid="27822"]

30 comentarii

  1. Bei Arhi, sunt de acord cu tine ca cretinul ala de prezentator a facut un gest incalificabil. Io ma intreb..nu exista fro asociatie, fro ceva sa sesizeze acest lucru si sa ia masuri pe cale legala? Chiar nimeni nu ia nici o masura? CNA-ul ce puma mea pazeste.
    Eu in locul aluia de culoare i-as fi zis sa-si dea ma-sa cu alifia aia la curul care a fatat asemenea bou.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Un singur cuvant. Taran !!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. #5

    Salut! In codul audiovizual, art. 46 interzice astfel de practici. Cel mai probabil se vor alege cu o amenda. Publicul este insa cel care ar putea da cea mai mare "sanctiune", pentru ca scaderea audientei doare cel mai tare. Insa publicul din Romania... nu mai merita alte comentarii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  4. @eMagie: bre, nu-i pacat sa ii jignesti pe tzarani? Pentru ce a facut ala nu exista calificativ.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Nu urmaresc emisiunile de la TV insa, daca faza aia e pe bune, atunci e de kk. Daca facea parte din strategia de crestere a ratingului, merge.

    Am cautat pe net si am vazut Razvan asta e unul din pacalicii aia de la nu mai stiu ce emisiune matinala si, din cate am vazut pana acum pe youtube, asta e rolul pe care trebuie sa-l joace cei doi, din spatele cortinei.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. #8

    Din video se vede a fi un alien vs predator. Era cumva niggaz individu? Nu ma uit la rahatescu asta de emisiune dar care e problemu vostrum?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  7. nu stiu de ce nu m-a atras X-factor, am comutat aseara cateva secunde pe Antena si can am vazut cum comentau juratii performantele artistice ale concurentilor m-am lasat pagubas, mi se pare mult prea superficial, replicile sunt de doi lei iar concurentii cred ca sunt cei respinsi de la Vocea Romaniei, au esuat, din puntul meu de vedere, dar e doar un punct de vedere, poate altora le place

    Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Arhi, cum putem merge si noi, muritorii de rand, in sala X-Factor? Se fac inscrieri sau cum? Multumesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  9. Arhi, cum as putea sa merg si eu cu sotia in public la X-Factor? Ne dorim mult acest lucru. Daca ne poti ajuta, as fi foarte recunoscator. Multumesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  10. #15

    Emisiunea e pur si simplu infecta, Morar ma ingretoseaza de nu ma vad si cam atat. Nu ma pot uita.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  11. #16

    Trist e ca nu vad nici un maret jurnalist sa se autosesizeze si sa ia atitudine,despre CNA nici atat(doar otv inca emite) iar filierele mogulului probabil inca o considera o gluma buna;Am mai vazut un fotbalist de culoare care joaca la tg jiu cred e "alintat" tiganul nostru!!Bine ca se zbat toti acum sa fie politically correct fata de rrrrrromi dar sunt mai rasisti decat KKK in acelasi timp ceea ce am reusit si eu intr-o singura fraza;ne apropiem de iran la atitudinea fata de cei care sunt diferiti de noi?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  12. #17

    E regie... si atat de proasta incat o vezi de departe... Nu numai cel care alege hainele e absolvent de bac 2011... ci si regizorul chestiei asteia... poreclita X Factor...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  13. #18

    juriul e de cacat,sunt absolut penibili toti
    m-am uitat ieri pe youtube la x-factor usa,juriul,concurentii,sunt extraordinari.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  14. #19

    @jeleu am trimis un email la cncd;sunt curios ce raspuns primesc sau ce atitudine iau; aici s-ar fi lasat cu inchisoare sau foarte multe ore de munca neplatite in slujba comunitatii;

    Thumb up 0 Thumb down 0

  15. nici nu mai are rost sa ne miram de ce fac astia...ai uitat pe moment ca traim in Romania?!.. Arhi tu vei merge la fiecare X-Factor de acuma incolo ?:D

    Thumb up 0 Thumb down 0

  16. #21

    intr-o tara normala, Razvan ar fi fost arestat. Am vazut o astfel de scena la o emisiune despre un aeroport din UK, unde un pasager a jignit o angajata de culoare, imediat l-au saltat

    Thumb up 0 Thumb down 0

  17. #22

    Incredibil.... dar primul care trebuia sa sanctioneze porcaria asta incalificabila e insusi artistul caruia i s-a intamplat. Trebuia sa plece din emisiune, sa se retraga din concurs si sa spuna clar, acolo, motivul. Daca el nu se respecta, ce pretentii se pot avea de la un papitoi amarat ca Simion?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    • #23

      Ingrid » tipul s-a enervat vizibil si a vrut sa se smuceasca, dar l-a tinut de mana colega lui zicandu-i its ok, its ok

      Thumb up 0 Thumb down 0

  18. #24

    Am nimerit exact la faza pe care ai amintit-o! Am ramas cu gura cascata! Say what? Cum sa faci o asemenea gluma de prost gust! Iar comentariul le-a intrecut pe toate "abia acum poti sa canti in Romania?"

    Thumb up 0 Thumb down 0

  19. Clar a fost regie, ca doar nu s-a trezit zapacitul ala cu crema in mana, si clar solistul s-a simtit (si a fost) foarte jignit. Daca ei sunt organizatorii unui astfel de eveniment (ce nu le apartie ca si idee) nu au nici un drept sa il calce in picioare precum a fost aseara... Sper ca Simon ala sa vada si el cum se ... scutura altii pe ideea lui.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  20. #26

    pfuuu...tipic antenesc. idiotii au scos din episodul 10, postat pe site-ul oficial, fix scena rasista...azi pe la pranz era, acum nu. degeaba cenzureaza, gafa monumentala ramane. Sunt curioasa daca a avut cineva inspiratia sa inregistreze si sa posteze videoclipul pe un site (altul decat youtube, de unde va fi sters in secunda doi).

    Thumb up 0 Thumb down 0

  21. #27

    Si la reluare s-a scos faza..

    Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Eu am vazut ...am incremenit, am asteptat sa ia atitudine unul din juriu ceva...astept sa vad daca in seara asta isi cere scuze...cu toate ca ar fi pistol cu apa scuzele...Oare nu a gandit cand a facut-o?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  23. @Doina: Si-a cerut scuze aseara (cand l-a dat si pe Dani cu crema), dar.... cum ai zis si tu a fost fix fâs...

    Thumb up 0 Thumb down 0

  24. #30

    Greseala lor este ca s-au uitat la prea multe showuri afara si copiaza de acolo text cu text... In postura de prezentator spontaneitatea trebuie sa ruleze, sunt foarte crispati .

    Cel mai tare a fost Dani " Din fericire fetele pleaca acasa... " .
    Repet , Paula = 2 decizii proaste.

    Thumb up 0 Thumb down 0