Zicături populare adevărate

Capodoperă într-un act. De Arhi & Crivăț

Există multe tradiții, ziceri și superstiții populare, transmise din gură, practic, în gură, de-a lungul generaților (desigur, nu într-un sens pedofil, se întelege de la sine). Între acestea, câteva și-au demonstrat, de-a lungul anilor, valabilitatea universală. Practic, următoarele sunt adevăruri absolute.

1. Se zice că pozele făcute cu aparate DSLR ies mult mai frumos colorate dacă, înainte de-a face poza, scoți capacul de pe obiectiv.

2. Tot legat de poze, se zice că e mult mai ușor să salvezi pozele făcute cu un DSLR dacă ai și card de memorie în aparat.

3. Se zice că orice mașină merge mult mai bine dacă frâna de mână nu e trasă.

4. Dacă tot suntem la mașini, se zice că orice mașină din lume, fie Tico, fie Lamborghini, accelerează mult mai repede atunci când e băgată în viteză.

5. Se zice că într-un tunel, cum e cel de pe Transfăgărășan, vizibilitatea unui șofer e mult mai bună dacă își scoate ochelarii de soare (#truestory, mates!)

6. Se zice că indiferent ce casă/apartament ai, în orice cameră, noaptea, lucrurile se văd mult mai bine dacă aprinzi lumina.

7. Aparent, orice telefon mobil din lume, fie el telefon simplu, telefon inteligent sau iPhone, se încarcă mult mai repede dacă bagi încărcătorul în priză.

8. Din popor se știe că e mult mai ușor să bei dintr-o sticlă (fie ea de apă, suc, bere, vin sau chiar tărie) dacă îi scoți dopul.

9. Se știe deja că orice mâncare se gătește mult mai repede dacă aprinzi focul sub cratiță.

10. A rămas din străbuni că nu trebuie să îi explici femeii de ce o baţi. Ştie ea.

11. Niciodată nu cânţi lângă un grup de arabi, Hava Nagila. (real)

12. Fă-te frate cu A-listerul, până treci puntea. (alt caz real)

13. Nimic nu e mai bun pe lume decât sexul înainte de prima urină de dimineaţă.

14. Nu mergi la hora satului după ce ai mâncat usturoi, altfel vei merge singur la praşilă multă, multă vreme.

15. Dacă în noaptea nunţii, cearceaful nu e pătat cu roşu, fii mândru, înseamnă că soţia ta s-a antrenat susţinut pentru noaptea respectivă.

Desigur, lista poate fi completată.

53 comentarii

  1. Truisme... :)

    Thumb up 0

  2. Nu spui bancuri rasiste in engleza de genul: "De ce canta Rihanna: To the left, to the left? Because niggers have no rights" in tramvai in Amsterdam cand esti inconjurat de negri... (very very real)

    Thumb up 0

    • #4

      VisUrat » Sa iti zica crivat cum canta hava nagila intre 30 de arabi

      Thumb up 0

    • Tot de genul ar fi sa intri intr-o sinagoga cu inel de ofiter nazist....daca e sa o dam pe "marlanii"

      Thumb up 0

  3. Ah, ca era sa uit...
    In sate cu 99% populatie de etnie maghiara, chiar daca ai baut ceva si ti se pare o idee buna, nu canta "Noi suntem romani si pe veci aici stapani" pentru ca patronul pensiunii s-ar putea sa nu aprecieze si mananci supa cu meduze a doua zi... (alt caz real)

    Thumb up 0

  4. Arhi » Sa iti zica Manafu si Crivat cum spuneam eu bancuri, in engleza, cu negri inconjurat de negri in tramvai in Amsterdam. Si tramvaiul era in miscare, cu usile inchise... :)

    Thumb up 0

  5. Aia-i Beyonce, ma... :-)))

    Thumb up 0

  6. Nu te astepta sa ai internet acasa daca nu ai platit niciodata pentru el

    @VisUrat Beyonce, nu Rihanna

    Thumb up 0

  7. cica Beyonce e aia cu to the left :D

    Thumb up 0

  8. #11

    Super tare!:)) Eu am ajuns la concluzia ca negrii sunt cu un pas in urma pe scara evolutiei!

    Thumb up 0

  9. #12

    Am comentat la bancul cu "to the left" .. :P

    Thumb up 0

  10. Nu injura niciodata un evreu in romana, o sa ai o surpriza! (Caz real! )
    Nici sa nu mergi in Ferentari sa strigi moarte ciorilor nu e tocmai indicat, nu uita ca ciorile sunt cele mai longevive pasari! ( in curand o sa se dovedeasca si asta in rromania noastra!) :)))))))

    Thumb up 0

  11. Să n'ai încredere în lucrurile care nu sunt dotate cu frână.
    Să n'ai încredere în femei şi în frânele de Dacie.
    Motoarele cu combustie internă nu merg cu aer (fie el şi din rezervor).
    Etc.

    Thumb up 0

  12. Sunt mulţi care nu-şi securizează routerele wifi prin vecini.

    Thumb up 0

  13. E cam greu sa faci poze cu capac pe DSLR, pentru ca nu vezi nimic pe vizor. Probabil e pentru cei care trag de la sold.

    Thumb up 0

  14. 1.Nu duci copilul acasa pana nu-l miroase cateaua: s-ar putea sa-l latre.
    2. Femeia e ca pamantul. Daca nu-l lucrezi ti-l ia colectivu'.

    Thumb up 0

  15. Wideblog, pe buneeee ???????

    Thumb up 0

  16. Dap. Zicaturile sunt haioase daca poti sa te gandesti ca cineva chiar a patit asa ceva. Poze cu DSLR si capacul pe lentile? Meh...

    Un nene a patit ceva similar: http://www.youtube.com/watch?v=yeJOME4lbaQ
    Pot sa cred ca e pe bune pentru ca jucaria din mana lui e Leica M6 si nu un DSLR.

    Thumb up 0

  17. 14 e crima

    :))))))

    mai bag si io una: nu tipa in gura mare cat de elefant esti la pat cand alaturi e o fosta care iti stie "performantele" de soricel

    Thumb up 0

  18. #22

    mai am si eu una: nu scoate prezervativul pana nu ti s-a sculat p...

    Thumb up 0

  19. #23

    Beyonce a cantat to the left.

    Thumb up 0

  20. #24

    e mai eficient sa dai m__e cu p_l_ sculata... sustin niste clasici

    Thumb up 0

  21. #25

    :))))))))) hahahaha

    Thumb up 0

  22. #26

    Nici eu nu pot sa cred asta!

    Thumb up 0

  23. #27

    Cel mai mare succes l-am avut la Tg Mures cu bancul cu "Ase Feri de Foc", era mai multa lume, si prekini si prekinii prekinilor si dupa, a ridicat mana unu' Feri si m-a intrebat "mo, vrei se dau foc la tinie?" Noroc ca berea curgea valuri si nu i s-a aprins lu' ala cribitu', ioi.
    Feri vine de la Ferdinand - pentru regateni :D

    Thumb up 0

  24. Daca esti matol si vrei sa fumezi, verifica tot timpul la care capat al tigarii dai foc! ( daca mai vezi!)

    Thumb up 0

  25. Si a 2-a : indiferent de aparatul foto din dotare, nu uita ca daca nu ai o carcasa "underwater" , n-o sa iasa poze. Eventual devine acvariu ( poveste adevarata) Am patit-o io, si stie si Groparu ! :))

    Thumb up 0

  26. #30

    Decat sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos (true story)

    Thumb up 0

  27. 5-I challenge you on this one-eu port si noaptea cind conduc ochelari de soare, ca era sa fac accident din cauza farurilor de enshpe ori
    10-nooooooooooo, de ce?
    11-true story-did that am cintat Hava Nagila la 3 noaptea in Beirut(eram beata pula)-in 5 minute eram arestata si io si prietenii mei din masina-din fericire soferul nostru era nepotul ministrului de interne asa ca am scapat...
    13-fuck no

    Thumb up 0

  28. #33

    13 se refera strict la barbati:D

    Thumb up 0

  29. Se spune ca e bine sa faci sex cu o fereastra deschisa, da cica e mai bine cu o femeie.

    Thumb up 0

  30. 10. A rămas din străbuni că nu trebuie să îi explici femeii de ce o baţi. Ştie ea.
    13. Nimic nu e mai bun pe lume decât sexul înainte de prima urină de dimineaţă.
    :)))) true !!! Sa inteleg ca urmeaza si o continuare, nu?

    Thumb up 0

  31. #36

    prea tare :)) am ras

    Thumb up 0

  32. Arhi & Crivăț: nimic nu e mai bun pe lume decât sexul înainte de prima urină de dimineaţă
    13 se refera strict la barbati:D

    uite cum ies oamenii din dulap

    Thumb up 0

  33. #38

    Grasii fac sex mai bine. Punct.

    Thumb up 0

  34. #39

    @athi si grasele sunt de preferat la sex, in loc de cele foarte slabe-mai multa amortizare la impins:))

    Thumb up 0

  35. #40

    Arhi, scuze ca ti-am stalcit numele:D

    Thumb up 0

  36. #41

    @haolica, e true story? :)

    Thumb up 0

  37. #42

    @anca, nu-l lasa sa scoata prezervativu' pana nu te dezbraci :) :)

    Thumb up 0

  38. Intodeauna cand te afli intr-o localitate fara un magazin nonstop vei aprinde ultima tigara de la filtru.

    Thumb up 0

  39. #44

    Cand am citit titlul am crezut ca-i vorba despre maximele poporului nostru, ca aceea cu "capul taiat, sabia nu-l taie". Am observat ca toate proverbele si zicatorile romanesti sunt specifice numai neamului nostru. Folclorul este construit in jurul firii noastre. Noi avem Miorita cu asteptatul ciobanilor criminali, altii il au pe Superman sau nu stiu ce, care nu numai ca se salveaza pe el, ci salveaza si lumea.

    Thumb up 0

  40. #45

    Ne-am prins din prima.

    Thumb up 0

  41. #46

    Ne-am prins din prima. (n-am nimerit reply-ul din prima :) ironic, știu)

    Thumb up 0

  42. #47

    Arhi, scuze că-ți spamez blogul, dar mă bate reply-ul ăla de tot.

    Oricare din comentariile de mai sus sunt pentru VisUrat.

    Thumb up 0

  43. #48

    La un concert al unei trupe din ungaria, in targu mures...chiar daca astepti cu nerabdare trupa ce urmeaza ( hi-q ) , nu te trezi tu mai inalt printre altii sa strigi cat poti de tare ( intr-un moment de pauza ) : MUIE TIE BOZGORE !

    Nu patesti nimic :) doar niste zambete romanesti si aplauze, si cateva injuraturi in maghiara...:D

    Thumb up 0

  44. #49

    Pe langa subiect.
    " Rocklobstah » nu va fi nici un flame war, intentionez sa moderez orice sare buna cuviinta " - fragment din o postare anterioara.
    Azi te citesc pentru prima oara, ai subiecte interesante, gandesti ok. Un singur lucru ma enerveaza. Ma jignesti pe mine si pe multi altii prin expresia " rromani ".
    Si eu urasc tiganii si ma enerveaza la culme romanii prosti si tiganizati ( incepand de la manele, stirile de la ora 5, otv, can-can, click si alte tampenii ) Dar sa stii ca nu exista rromani. Doar romani ca popor si niste infectii - tiganii.
    Stiu ca esti dezamagit de tara asta, dar prin batjocura nu rezolvi nimic. Izoleaza specimenele cu probleme de comportament, fa-i cum vrei, dar nu generaliza.

    Multumesc,
    Mircea M.

    Thumb up 0

    • #50

      Mircea » multumesc pentru cuvintele frumoase, cred ca totusi voi ramane la generalizarea mea.

      Thumb up 0

  45. #51

    Atunci bafta cu blogul in continuare. La (ne)revedere

    Thumb up 0

    • #52

      Mircea » nu voi plange:) drum bun, ai grija sa nu faci buba pe internetul asta mare si rau

      Thumb up 0

  46. #53

    Ladies don`t spit.

    Thumb up 0