Astăzi e ziua în care rromânia a sărbătorit, pentru 50 de ani, momentul în care şi-a trădat, ca deobicei, aliaţii dintr-un război.
Dar e irelevant. Mă gândeam ce făceam eu acum 20 de ani pe vremea asta. Păi eram distrus cu nervii. Pentru că de 2 săptămâni deja, aş fi repetat pe Stadionul Olimpia, diferite mişcări pentru defilarea mare, din faţa tovarăşului.

Adică o păsărică tâmpă ne urla la microfon. Cartoanele albe sus. Cele roşii jos! Hai, exteriorul fuga marş spre laterala!

Şi tot aşa până simţeam că înnebunesc. Totul desigur făcut voluntar, pentru că voiam să ne demonstrăm iubirea faţă de marele secretar general şi distinsa lui soţie. Deşi eram în vacanţă.

Cât de mult pot să urăsc perioada aceea… Şi când îi aud pe imbecilii de 20 de ani care spun că era bine şi că aveai loc de muncă şi nu ţi-era foame, îmi vine să îi pun în faţa unui concasor şi să dau înainte-înapoi până mă plictisesc eu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.