Și desigur, mă refer la X-Factor și Vocea României.
La X-Factor, sistemul departajant cu vot prin SMS este oarecum trișabil. Faci un abonament orange, de exemplu, și pe perioada celor 2 luni de concurs (sau câte sunt), dai sms-uri la greu, în situația în care cel ce vrei să câștige ajunge la baraj. Iar în ultima seară, cea de revelion, când oricum prezența pe TV e jalnică (a demonstrat-o Eurovizionul organizat de madam Socaciu), dai sms-uri în neștire. Cele 1000-2000 ale tale, plus cele trimise de public în mod real te transformă într-un winner. True, investești câteva mii de euro în sms-uri, dar câștigi 200 000. Zic că nu e rău.

Vocea României. Sistemul eliminatoriu gen battle lasă loc maxim interpretărilor. Pentru că șeful echipei alege singur singurel cine e la battle și, CE E MAI GRAV, tot el decide cine câștigă. Practic, oricare din ei poate elimina absolut arbitrar pe oricine. L-ai supărat pe Brenciu? Țac, pleci. Ai râs de coafura oribilă a Loredanei? Ne mai vedem, vezi că diseară ai battle. Cu totul altceva era dacă cei 4 ar fi decis eliminarea, eventual cu votul publicului punct departajator.

Hai, pregătiți sms-urile, v-am dat idei.

PS: Și dacă ce a făcut aseară Răzvan Simion a fost un publicity stunt, în încercarea de a atrage atenția asupra emisiunii?