NVIDIA anunță lansarea versiunii beta a serviciului de game-streaming GeForce NOW, care oferă acces, prin intermediul cloud-ului, la supercomputere capabile să ruleze o selecție generoasă de jocuri din librăriile digitale, precum Uplay, la cele mai înalte setări. Astfel, jucătorii se vor putea bucura de titlurile preferate la o rezoluție 1080p, cu până la 120 de cadre pe secundă.

Cu ajutorul acestui serviciu, NVIDIA oferă acces la puterea de calcul din propriile centre de date, ceea ce înseamnă că gamerii au nevoie numai de o conexiune puternică și stabilă la internet pentru a juca titlurile favorite din propria librărie, totul la cele mai înalte setări, chiar și pe PC-uri sau laptopuri mai vechi. În acest moment, GeForce NOW poate fi testat gratuit.

GeForce NOW va accesa librăriile de jocuri ale utilizatorilor de pe cele mai importante platforme digitale, printre care se numără de astăzi și Uplay PC al companiei Ubisoft. Titlurile disponibile în acest moment sunt Tom Clancy’s Rainbow Six Siege, Assassin’s Creed: Black Flag, Tom Clancy’s The Division, For Honor și Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands.

“Fanii unor francize precum Tom Clancy’s Rainbow Six Siege se pot bucura acum de o experiență de joc incredibilă din punct de vedere grafic, totul datorită serviciului NVIDIA GeForce Now, fără a mai avea nevoie de un PC cu specificații de top, indiferent dacă rulează Windows sau MacOS,” spune Chris Early, vicepreședinte diviziei Partnerships and Revenue din cadrui Ubisoft.

Un nou mod de a juca

GeForce NOW le oferă gamerilor libertatea de a se bucura de gaming-ul cu performanțe ridicate în orice loc. Conectează un număr mare de computere cu Windows și macOS la supercomputere din cloud, făcând streaming grafic la 1080p și până la 120 cadre per secundă.

Fiindcă operațiunile dificile au loc în centrele de date NVIDIA, utilizatorii se pot bucura de cele mai spectaculoase jocuri ale anului la setări maxime și frame rate-uri ridicate, chiar și pe PC-uri mai vechi.

Este suficient ca utilizatorii să se conecteze la librăriile lor de jocuri din magazinele digitale cunoscute, precum Uplay sau Steam, și să pornească jocurile. De asemenea, jocurile free-to-play pot fi instalate.

GeForce NOW oferă o experiență de gaming mai rapidă ca oricând, întrucât task-urile de mentenanță a sistemului sunt gestionate de o altă entitate. Patch-urile și update-urile de drivere se instalează automat, iar salvările în cloud sunt pornite pentru gaming-ul cross-platform.

GeForce NOW dispune de update-uri constante, inclusiv de îmbunătățiri ale service-ului, jocuri noi și centre de date suplimentare. Cel de-al zecelea centru de date GeForce NOW tocmai a fost deschis în Amsterdam, oferind o experiență de gaming fluidă utilizatorilor din America de Nord și Europa.

Disponibilitate

Serviciul este disponibil în versiunea public beta pe majoritatea sistemelor desktop și laptop Mac și cu Windows din Europa și America de Nord. Aplicația GeForce NOW este disponibilă și în limbile franceză și germană, cu suport pentru limbă pentru majoritatea jocurilor populare, precum PLAYERUNKNOWN’S BATTLEGROUNDS, Arma 3, Garry’s Mod, Fortnite și nu numai.

“Este foarte palpitant să putem juca Paragon și Fortnite folosind serviciul GeForce NOW de la NVIDIA”, a declarat Mark Rein, vicepreședinteal Epic Games. “Jocurile rulează prin streaming foarte cursiv, chiar și pe Macbook Air-ul meu, dând senzația unei sesiuni de gaming native.”

Pe fondul cererii extrem de ridicate, există o listă de așteptare pentru versiunea beta a serviciului. Utilizatorii pot intra pe listă începând din acest moment, fie că utilizează PC sau Mac, și să-și transforme computerul în cel mai bun tool pentru gaming.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.