Vă spun eu, proștii ăștia 3 de la #rezist, cu bula lor, nu o să influențeze nimic, cvorumul se face, vă spun eu.
Și acum ce facem, că dacă nu s-a făcut cvorumul, înseamnă că domnul Badea a fost exagerat de optimist în previziunile sale sau a fost doar, as usual, prost?

Adică na, mi-e greu să cred că, fiind jurnalist, vedetă tv, partener sexual tv pentru Mihai Gâdea, laureat al premiilor cumpărate de la new york și să ai, efectiv, pe mână, resursele unei televiziuni de calibrul antenei 3, cu sociologi celebri precum domnul Marius Puleanu, cu posibilități multiple de sondare în teritoriu, tu să fii prins ca proasta în târg la sex surpriză, cu chiloțeii în vine și o gașcă de motocicliști în jur.

Motocicliști care încearcă să te salveze, desigur, toți bikerii pe care îi știu sunt de un bun simț și o decență extraordinară. Plus de n ori mai intelectuali decât tântul ăsta care a stat cu mă-sa până la 40 de ani după care s-a dus să voteze despre cine ce și cum și-o trage. Împreună cu șogorul său, Turcescu.

Îna altă ordine de idei, aseară, când mutam de pe Exatlon în pauzele publicitare, următorul canal este Antena 3, unde evoluau capdepenis de la psd și inegalabilii Romică Gâdea și Cornel Badea. Nu vi se pare că se exagerează cu gletuirea feței lui Mircea? Adică înțeleg că la tv trebuie să fii machiat, dar el arată de parcă a fost machiat cu o roabă de mortar, serios.

Mircea, esti bine?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.