Sunt un consumator înrăit de carne. Atât de mult mi-a lipsit carnea în vremea copilăriei încât am ajuns să nu concep masa să fie masă dacă nu conține și ceva carne.

Dar mi s-a acrit puțin. Stăteam și mă uitam prin frigider, nimic nu îmi făcea cu ochiul, nici pui, nici ceafă, nici vită, nimic. Mai degrabă mi-aș fi făcut un sanviș cu somon și unt decât altceva.

Până la urmă am fost și am luat un premix de falafel și am făcut ce se vede.

Și falafelul ăsta așa de bun a fost încât mi-a trezit pofta de chestii mai spre vegetale, așa. Da, nu la modul absurdo-vegan, nu mă tâmpesc, în continuare privesc porcii, vitele și puii ca pe niște fripturi în devenire și mă lasă rece cum sunt tratate în abatoare, o să mănânc în continuare proteine, dar simt nevoia să mai sparg un pic monotonia clasicei ciorbe cu tăieței și friptură cu salată. Sau mai știu eu ce.

Sunt curios, voi ce mai faceți de mâncare pe acasă? Și mă interesează ce am zis, nu sarmale ca la mama acasă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.