Consiliul Național al Audivizualului a decis sancționarea Realitatea TV cu oprirea emisiei timp de zece minute, joi, 17 ianuarie, între orele 19.00 și 19.10. Sancțiunea are legatură cu modul în care postul a acoperit evenimentele de la mitingul diasporei din 10 august 2018. De asemenea, CNA a decis că în cazul Antena 3 nu se impune nicio sancțiune, în timp ce pentru România TV a fost dispusă o amendă 15.000 de lei amendă.

Eu nu mă uit la Antene, niciodată. Dar sunt curios, s-a uitat cineva la programul gunoaielor de la Intact pe 10 august? A fost prezentat totul așa cum ne-au obișnuit, cu profesionalism și eleganță, fiind complet neutri și arătând toate fațetele problemei sau au fost niște târfe strânse în studio, cu spume la gură și bălmăjind despre lovituri de stat și Soros?

Să nu se înțeleagă greșit, la uit la Rareș Bogdan la fel de mult ca la Antenă, îl consider un gunoi, pe același palier cu Mircea Badea și familia sa din Antenă, așa că orice pedeapsă pe care o ia este bună. Sunt doar curios dacă Radu Herjeu a început, cu adevărat, să facă treabă bună la CNA. Dacă nu știați, Herjeu a lucrat peste 10 ani, din ce îmi aduc aminte, pe bănuții securității, la Antena. Așa că ar fi și culmea să ia vreo măsură față de mânuța care îl plătește, nu?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.