Scris de L.A.

Sunt unul din tipii care, ajunși la o anumită vârstă, și-a înșelat soția. Recunosc, asta este. Am înșelat-o din multe motive. Pentru că nu mai era aceeași femeie, pentru că uitasem să râd lângă ea, pentru că o uram când deschidea gura cu aceleași platitudini, pentru că se făcuse cât Marele Zid Chinezesc, motivând totul pe depresii, sarcini sau alte chestii nasoale, pentru că sexul devenise o corvoadă pentru toată lumea și nu aveam erecție decât din inerție, ajunsesem să urăsc și mirosul ei.

Bun, am întâlnit, pe internet, o tipă care era tot ce îmi lipsea mie. Era frumoasă, tânără, haioasă, nu mă plictiseam niciodată cu ea, sexul era incredibil și nu era grasă, în fine, tot ce îmi lipsea mie în viață era acolo.

Nu aș vrea să se înțeleagă greșit, ea știa perfect în ce fel de relație este, știa că sunt căsătorit, că am copii și că nu intenționez să îmi las copiii pentru nimeni, indiferent cât de mult aș fi îndrăgostit de oricine. Am fost, să zicem, pe jumătate sincer cu majoritatea părților implicate în această relație.

Timpul a trecut, ne-am dat seama amândoi că a fost doar un fling pentru amândoi, nu o nevoie serioasă și ne-am despărțit. Ca după 2 luni, să fiu informat că este gravidă și că este, cu siguranță, copilul meu. Nu am pus la îndoială afirmațiile ei, la urma urmei, avea în ea câteva zeci, dacă nu sute de litri de copii de-ai mei, era și cazul să se prindă măcar unul. Asta deși mă asigurase că are sterilet și că nu am de ce să îmi fac griji.

Din păcate, s-a gândit și că cel mai bun rezultat pentru viitoarea ei familie ar fi să o înștiințeze pe soția mea de viitorul ei bebeluș și că NOI dorim să ne continuăm viața împreună. Desigur, nebunie de gravidă, nu aveam nici cea mai mică intenție să continui nicio viață alături de ea, voiam să îi recunosc copilul și vedem mai departe ce se întâmplă.

Nu prea am eu talent de povestitor. La final, nevastă-mea a decis să dăm divorț, lucru care, de principiu, mă bucură, nu mai voiam să respirăm același aer în aceeași casă. Nu mă deranjează problemele, financiare, îmi iubesc copiii și tot ce fac este pentru ei. La fel, și fosta mea soție merită orice leu pe care îl cere, doar pentru faptul că m-a suportat atâția ani și, în continuare, îmi este prietenă, pentru copii.

Mă deranjează un singur lucru.
Că toată lumea îi ia apărarea fostei mele amante și îi deplânge soarta, în fața animalului care eram eu, cum a rămas ea gravidă și și-a distrus viața din cauza mea. Asta deși știa că sunt căsătorit atunci când a intrat în relația cu mine. Deși ea dorea să facem sex fără prezervativ, pentru că avea protecție și că nu îi place chestia aia. Deși, practic, ea a inițiat despărțirea, pentru că, cine știe, se plictisise. În plus, eu am fost întotdeauna lângă ea, i-am spus că o susțin indiferent ce dorește să facă cu copilul și că, dacă vrea să îl păstreze, voi fi la fel de tată pentru el ca și pentru ceilalți.

Doar că nu, sunt, pentru toată lumea, un monstru. Un monstru care, în aprilie, o să mai aibă un copil.
Cam atât. Vreau doar să știu de ce sunt monstru, cât timp am fost într-o relație consimțită de amândoi.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.