Mulți dintre voi au remarcat că, în ultimul an, situl nu a fost chiar la cele mai ridicate standarde, scriitoricește vorbind și că nu prea mă ocup de el așa cum o făceam.

Mna, nu mă simțeam pregătit pentru a putea vorbi despre asta, dar acum pot.

Am fost suspect de cancer orofaringian. Din diverse motive, asta m-a afectat puțin, psihic vorbind, culminând cu sarcina Lunei, moment în care toată lumea se bucura că mai am un copil și eu nu aveam în minte decât că va crește copilul singură și copiii mei vor crește fără tată.

Mno, după cum, probabil, se vede, am revenit la cum eram înainte. Nu am nimic, sunt ok, cel puțin dpdv al cancerului, cel puțin acum. Având precedent în familie pe linie directă, trebuie să mă supraveghez cu mai multă atenție.

Așa că vom continua, la fel. Doar că acum văd viața ușor altfel, pentru că, după ce îți vezi moartea cu ochii, prioritățile ți se schimbă brusc.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.