Mă uitam ieri, pe History…de fapt, nu mă uitam, mergea în background ca zgomot de fond și scriam ceva. Mergea o emisiune despre extratereștrii, cum extratereștrii ne-au creat și ne-au făcut mari și alte chestii de astea pline de inteligență.

Băi copii, vă spun, Olivia Steer e mică. Vorbeau, plini de gomoșenie și specializditate, numai specialiști, gen autor de SF, crainic la radio, șef echipă montaj parchet laminat, numai somități internaționale în domeniu. Și de ce zic că Olivia e parfum de pix, dă ce, vă spun imediat.

Unul din specialiștii ăia au declarat piramidele drept centre energetice, care produceau energie. Aceste centre erau legate între ele, așa cum sunt centralele nucleare astăzi. Unul dintre centre a cedat, prin urmare au căzut și celelalte. Lăsați astea cu redundanță și restul, fiți atenți.

Unul din ipochimeni spune Cel mai probabil, strămoșii noștri din acea perioadă foloseau unelte speciale, care nu au mai fost găsite de către arheologi. Și zbang, imediat, toți ceilalți au început să spună despre uneltele speciale, cu care făceau ăștia de toate pentru toți, fără să aibă nici cea mai mică urmă de suport științific, doar afirmația unui instalator șef, sau ce era ăla.

Acum, serios, sunt un fan SF ca oricare altul. Caut tot timpul SF-uri noi de citit, mă informez pe ici și colo, ceva cultură am, înțeleg și olecuță de fizică, am citit și despre diversele chestii neînțelese din lume, gen Piri Reis, dar mai las-o-n pseudoștiința mă-sii, că nu poți veni cu afirmații de astea de clasa a 3 a, pe care îți construiești un caz complet și să aștepți să fii luat în serios?

Cum pot eu să râd de ăștia care cred că undeva, sus, e un nene care le numără de câte ori au călcat greșit și dacă și-o trag sau nu în fund, păcat capital, când ăștia de-ai mei vin cu asemenea tâmpițenii? Și asta nu oriunde, ci la un post TV foarte urmărit, post care cică trebuia să răspândească cultura și știința.

Aștept emisiuni despre explicații cum a rămas Maria gravidă, cum a făcut ăla din 5 pești și 3 pâini masă de masă, dacă tot avem retarsisme de astea în prime time.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.