Am scris mai de mult că ideea de a lua autostopul este o idee nefericită și că e o prostie să îți pui viața în mâinile unui necunoscut doar ca să ieși mai ieftin la transport. Mă uit la hoardele de femei care fac semn cu degețelele la ieșirea din Pantelimon și nu îmi vine să cred. Aș putea fi oricine la volan, am geamuri fumurii, cu o singură lovitură, închei orice discuție.

Anyway, ce voiam să zic.
Toată lumea capitalizează zilele astea pe moartea a 2 copii. Politicieni, care tună și fulgeră, evident, împotriva celorlalți, de parcă nu ar fi girat aceeași mizerie de poliție. Ziare care pun cadavru peste cadavru, căutând clickul, de unde se detașează clar mizeria numită republica punct ro și, neapărat, adevărul punct ro. Toți.

Eu aș vrea să vă spun să vă păziți singuri. Este extrem de evident că statul român este complet incapabil în a-și apăra cetățenii și singura sa ocupație este să îi șicaneze, la orice contact cu el. Nu vă mai bazați pe stat, nu așteptați să vi se facă dreptate sau să fiți protejați.

Și nu trebuie mult.
Aveți grijă de copiii voștri. Nu îi trimiteți singuri aiurea, fără să știți pe ce traseu merg și ce mijloace de transport folosesc. Nu îi mai lăsați la mila cetățenească, să ia autostopul, bănuiesc că e evident.

Dacă sunteți o persoană de interes în asemenea cazuri, femei, adolescente, persoane care sunt incapabile să opună rezistență în caz de ceva, evitați să folosiți sau să vă expuneți unor asemenea situații. Evitați expunerile indecente în spații închise (adică nu mergeți la autostop cu fusta deasupra chiloților). Da, știu, ar trebui să aveți libertatea de a o face. Doar că viața nu funcționează așa și mori.

Nu mergeți în zone rău famate dacă nu sunteți însoțiți de cineva. Evitați să faceți asta noaptea sau pe înserat. Nu aveți încredere în străini, mai bine viu decât mort.

Și niciodată să nu aveți încredere în poliție. Fără discuție. Poliția, în acest moment, alături de jandarmerie, este inamicul numărul 1 al populației. Pentru că sunt mulți, gras plătiți, incompetenți, ajunși în posturile respective exclusiv pentru că au dat șpagă sau au cunoștințe sus puse. Poliția e inamicul.

Dacă ții minte asta, multe lucruri se limpezesc și devin mai clare.
Poliția e inamicul.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.