Cât de departe ai mers sau ai merge pentru prietenii tăi?

Am două prietene. Atât. Una trăiește în Bonn, iar cealaltă la Berlin. Amândouă sunt mult mai deștepte decât mine și în general cele mai faine femei pe care le cunosc.

Pentru una dintre ele am făcut nebunia cea mai spontană din toată viața de adult: mi-am dinamitat contul bancar și am fugit de la serviciu, ca să bem împreună o sticlă de vin.

Era într-o fază extrem de proastă din viață, și urma ziua ei de naștere. Cu câteva zile înainte, m-a sunat prietenul ei, să-mi spună că nu e bine deloc. A doua zi eram în avion spre ea. Am anunțat la serviciu că o să lipsesc (spoiler: nu au primit bine vestea, dar asta e deja altă poveste), și dusă am fost.

De ziua ei, după ce i-au plecat prietenii, ne-am dus pe malul Rinului cu o sticlă de vin și am vorbit toată noaptea.

Cântecul ăsta a fost soundtrackul episodului de mai sus. Mi-am adus aminte de povestea asta astăzi, când m-am împiedicat de el din greșeală.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.