Şefii Jandarmeriei, Cătălin Sindile şi Sebastian Cucoş, urmăriţi penal în dosarul violenţelor de la mitingul Diasporei din 10 august, au încercat să se pensioneze medical pentru a nu fi traşi la răspundere în urma anchetei interne de la MAI. Cei doi – cercetaţi de Parchetul General pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă şi fals intelectual – se află în concediu medical pentru 3 luni.

După ce Jandarmeria Bucureşti a întârziat nejustificat cu desecretizarea convorbirilor din timpul intervenţiilor din 10 august, ministrul de Interne Marcel Vela a afirmat că nu mai are încredere în şefii Jandarmeriei implicaţi în acţiunea din 10 august şi va cere schimbarea lor. Ulterior, Cucoş şi Sindile au încercat să îşi pregătească dosarul de pensionare.

Doar că lucrurile nu au decurs aşa cum sperau cei doi şefi din Jandarmerie, căci odată ce s-a aflat în conducerea MAI de intenţia lor, au început verificări pentru a vedea dacă pretinsele problemele medicale sunt reale sau nu. Ca urmare, Sindile şi Cucoş au renunţat la intenţia de a se pensiona pe motive medicale.

Sursa

Trecând peste asta, eu am o curiozitate.
Cum vine aia, dacă un angajat de la ministerele de bătut populația se pensionează, scapă de orice răspundere în fața legii? Adică, brusc, e un pensionar drăguț, care salută lumea în autobuz și se duce dis de dimineață la Piața Miniș, să găsească ridichi de lună? Nu mai e un criminal care a ordonat gazarea și bătaia oamenilor nevinovați din piață?

În altă ordine de idei, da, ok, șefii să plătească, bla bla.
Dar eu aș vrea să plătească și gunoaiele de la jandarmi care făcuseră coadă la Mina Minovici să își scoată certificat medical de cum au fost ei atacați. Aș vrea să plătească și coarda care se prefăcea distrusă de bătaie, ca să iasă, a doua zi, zglobie și veselă. Aș vrea să plătească și cei care, filmați fiind, cu fețele la vedere, loveau cu sălbăticie oameni în genunchi, oameni nevinovați, cei care scoteau oameni din taxiuri și îi băteau în stradă, cei care dădeau cu jet de gaze din apropiere, cei care trăgeau cu grenade direct în mulțime, de au ajuns oameni cu tuburi înfipte în ei la spital.

Aș vrea să plătească colonelul Cătălin Paraschiv, omul în alb, omul care a orchestrat crima din piața victoriei și acum conduce paza de la Cernavodă, drept “pedeapsă”/

Aș vrea să plătească TOȚI, nu doar țapii ispășitori de serviciu.
Cer prea mult?

Oameni cu mâinile ridicate și totuși bătuți de jandarmi!!Futu-va-n gura de nemernici!!!!

Publicată de Corodi Monica Cleopatra pe Vineri, 10 august 2018

 

 

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.