Ca să încep cu începutul.
Acum mulți ani, când începuseră blogurile să scoată capul în lume, lumea începuseră să ne denumească Alisteri. Am aflat asta întâmplător, la o conferință de-a lui Cristi, când am auzit expresia că Voi, Alisterii, faceți și dregeți. Niciodată nu mi-a plăcut să sar în ochii cuiva, cu atât mai puțin să fiu evidențiat cu degetul ca facând parte dintr-o clasă oarecare. Am întrebat și eu Dacă eu sunt alister, cine sunt belisterii? Nu am găsit niciodată răspunsul.

După faza alister (care s-a fumat pentru că și-a deschis Esca site cu numele ăsta), am fost denumiți influenceri. Cumva, m-am identificat o perioadă cu asta, pentru că ideile mele ajungeau la oameni, erau urmate sau combătute, dar influențau, la propriu, pe cineva. Nu mai zic de campaniile publicitare care vând de rup.

După care am văzut o listă, cred că era de la McCann, cu influenceri. Și eram acolo, lângă diverși masinidespalat. blogspot. com, mentadeceai, bunescu, pandutu și alți flaușați și mi-a trecut brusc, pentru că am înțeles că, în concepția anumitor persoane, influencerul e un fel de gunoi necesar de adus la evenimente și făcut frumos.

Între timp, festivalul de bloguri s-a cam închis, am rămas o mână de oameni care valorăm ceva în scris, pe orice fel de platformă am scrie, restul s-au reprofilat repede în vloggeri, pentru că, cu siguranță, dacă ești anost în scris, pe video ești o minune. Așa că suntem simplu, bloggeri, nu mai alisteri, nu mai influențări și alte mizerii de astea. (mă gândesc din ce în ce mai serios să mă întorc la bătrânul meu arhiblog.ro, aș face un poll pe temă)

Ce voiam să spun. Am văzut o prezentare, recent, în care se vorbea de campanii cu influenceri și, din ce am citit și din discuțiile adiacente, înțeleg că influencerii sunt acum pe instagram și youtube. Mai precis, influencerițe, că nu există influenceri masculini acolo.

Să-mi fie cu iertare, toate femeile alea denumite influencerițe sunt o expoziție de cururi și țâțe. La propriu, femeile respective sunt niște i-prostituate, care își vând formele corpului. Urmăritorii lor sunt majoritar bărbați ( iar bărbații știu cam care e valoarea unei prostituate), și alte prostitutio wannabees, care vor și ele puțină miere dintre bucile răsfirate pe ecrane 4k.

Cu ce, cum și pe cine influențează ele, mai exact? În ce fel? Ce idei aduc în lume? Ce și cui vând? Îmi zicea un prieten că o companie de alcoale i-a dat unei parașute de astea 30k în mână ca să pozeze cu sticla lor. Calculează cineva un ROI la chestia asta? Cumpără vreunul din voi un produs recomandat de o gagică în fleașca goală, care nu e în stare să spună alfabetul mai repede decât o literă la 3 secunde? Rămâne cineva influențat când vreo tâmpițică de asta care arde plastic în deltă?

Sunt chiar curios. Free to answer, în limitele decenței.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.