Mă uitam dăunăzi la discuția unor amici, legat de copii, și mă luasem cu mâinile de cap. Oameni, de altfel, serioși și empatici, discutau despre posibila venirea a unui copil la nivel de cheltuieli. Cât e de greu să ai unul, că ai tot felul de costuri care vin, cheltuieli ocazionale, mâncare, haine, greu de tot. Niciunul nu considera că un eventual copil devine familia sa, la fel ca mă-sa sau nevastă-sa, și așa cum nu le consideră pe alea drept generatoare de costuri, așa ar trebui să își privească și copilul.

Genul acesta de părinți sunt cei care, după o perioadă, încep să decidă chestii stupide. Nu ai voie cu tehnologie, am citit eu studii care zic că doar după 14 ani trebuie să te las. Trebuie să citești x sute de pagini de cărți. Treuie să faci sport de performanță. Trebuie să te faci medic. etc.

Unul nu se gândește Dar oare copilului ce i-ar plăcea să facă? Poate el ar fi extrem de bun pe IT și ar schimba paradigma în domeniu. Dar nu, am decis noi, în timp ce ne ștergeam băluțele de la gură, că tech is bad, ia o cărămidă să te joci.

Toată lumea din stupida-mi bulă vorbește de Vai, trebuie să nu mai lăsăm să procreeze toată lumea, avem nevoie de permis de procreere. Cred că, până la permis de procreere avem nevoie de niște cursuri de responsabilizare și conștientizare pentru părinți și viitori părinți. Cursuri la care să învețe că a avea un copil este o responsabilitate uriașă, că nu sunt stăpânii omului în devenire, ci doar ghidul lor în viață, că frustrările din tinerețea ratată nu se transmist asupra lor, chestii de astea.

Din păcate, nu vom avea așa ceva niciodată.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.