anal

Să ai un SRL mic pe care să îți faci treaba e practic imposibil, în românia. Bine, e posibil, dar asta ar însemna ori să faci evaziune fiscală, ori să închizi în 6 luni, cât timp reușește fiscul să te ruineze prin amenzi și controale.

Și asta împotriva oricărei logici economice care spune că o economie puternică se bazează pe o clasă de mijloc puternică. Clasă de mijloc care colectează TVA, plătește impozite, plătește salarii și tot ce vine împreună cu asta. Statul român eludează logica și distruge micul intreprinzător, pentru că de ce nu, de acolo poate jupui mult mai ușor.

Între timp

Compania Albalact Alba Iulia, cel mai mare jucător pe piața românească a lactatelor după rezultatele financiare din 2014, va fi preluat de grupul francez Lactalis, care deține în România lactatele Dorna, tranzacția fiind agreată de către acționari. Cel mai mare acționar al companiei este omul de afaceri Raul Ciurtin, care deține indirect 42,53% din acțiunile Albalact, prin firmele Crisware Holdings (26,86%) și Croniar Holdings Limited (15,67%), înregistrate în Cipru. În acționariat se mai regăsește fondul de investiții RC2, înregistrat tot în Cipru, cu 25,45% din acțiunile Albalact.

Dacă vă interesează, să știți că domnul Ciurtin nu a plătit niciun impozit în românia, ci doar taxele pentru offshore-ul cipriot, din veniturile aduse de acțiunile respective. Pentru că na, dacă se poate, de ce nu?

Între timp, eu în continuare ezit să îmi fac SRL, ca să nu ajung să dorm sub pod, din cauza ANAF.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.