milano

Eu urăsc apriori orice înseamnă coadă. Zilele petrecute la cozile ceaușiste și-au pus amprenta maxim asupra mea, cei ce mă cunosc știu foarte bine, dacă la casa de marcat sunt mai mult de 2 persoane, eu las coșul jos și am plecat în drumul meu, cumpăr altădată. Același lucru se întâmplă și în relația cu birocrația tâmpă a statului român, de încă nu am reușit să înmatriculez mercedesul and so on.

Din același motiv evit cu obstinație să ajung la destinații celebre din punct de vedere turistic. Când a fost mama copiilor mei la Roma, îmi explica plină de entuziasm cum a stat ea doar o oră la coadă ca să intre să viziteze castelul San Angelo și ce păcat că nu am ajuns și eu. O ORĂ CA SĂ INTRU ÎNTR-O COȘMELIE DE PIATRĂ, CONTRA COST?? Niciodată, în viața mea actuală.

De aia am refuzat excursia la Paris, când mi s-a spus că trebuie să așteptăm și câteva ore ca să urcăm în turnul Eiffel. Lasă tati, să urce mămica voastră, pentru o căruță de bani, după ce îi iese limba de la stat la coadă. Se vede Eiffelul extraordinar în poze, are inclusiv vedere panoramică 3D.

Mi-am adus aminte uitându-mă pe niște poze de la Milano ale unei dragi prietene și bune, sau bună și dragă prietenă, unde oamenii se călcau în picioare în fața domului, respirându-și toate gazele unul celuilalt. Cam ca la Mona Lisa.
Deci nu, eu mă duc în Costa Rica și Panama, să respir aer de offshore cu colegul Borcea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.