sexy lentile

În primul rând, ieri am aflat că port de câteva luni lentile cu dioptrii prea mari pentru ochii mei. COnsultația de la magazinul care mi-a făcut ochelarii a fost bună, minunată, dar profund retardă, pentru că, pe lângă astigmatismul de care îmi ziceau și pe care nu l-am acceptat, știind cum se manifestă un astigmatism, mi-au dat dioptrii cu -0.50 mai mari decât aveam nevoie.

Am aflat asta ieri după masă, când am fost la Videt, să iau lentilele de contact pentru nevastă, eu mai având încă din cele vechi. Ocazie cu care am prinso pe sexy doctorița lor acolo și am pus-o să îmi facă un consult. Da, da, la ochi. Și am aflat cele de mai sus. Și că nu am astigmatism. Și că acum am acasă niște lentile cu care nu prea am ce să fac.

Anyway. Întrebarea era alta. Eu FOlosesc de foarte multă vreme Biofinity, de la Cooper Vision, care sunt cele mai subțiri și cu cel mai mare nivel de transfer al oxigenului. Experiența mea îmi spune că atunci când e vorba de chestii organice și care intră multă vreme în contact cu corpul, e indicat să le mai schimbi compoziția, pentru că la un moment dat e posibil să se întâmple o chestie nasoală.

Sunt bune Biofinity, mă simt bine cu ele, după ce am renunțat să le port ca un ardelean câte 2 luni consecutiv, am schimbat și soluția de păstrare și chiar mă simt bine cu ele pe ochi. Dar am așa, un feeling care mă zgândăre, că parcă le-aș schimba. Dar nu știu cu ce. Chestiile astea ultra cunoscute, gen Bausch and Lomb, cad din start, cu porcăria lor de soluție de păstrare era să îmi distrug eu ochiul.

So, ce mai purtați, ce vă mai satisface?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.