cauciuc vechi

Tocmai ce am încheiat ditamai discuția în contradictoriu cu un prieten care încearcă să îmi explice că nu ai de ce să dai banii pe anvelope noi, când poți să iei foarte frumos anvelope second hand de la orice service sau reșapate de la hypermarket. Totul este un plan bine pus la punct al mafiei auto, să te facă să cumperi tot timpul cauciucuri noi, deși ele sunt foarte bune, chiar și vechi.

Explică-i omului că ai fost și tu adeptul acestei tâmpenii și că era să mori făcând tête-à-queue pe serpentinele de la Posada, din cauza cauciucurilor care deși păreau bune, erau niște seconduri vechi și aderență zero. Nu are cum, a fost din vina ta, probabil ai tras prea mult de volan. și la urma urmei, dacă vrea dumnezeu să mori, îți cade o cărămidă în cap noaptea în pat. Serios, îmi pleznește capul de nervi. Îmi ceri recomandare de anvelope, eu îți spun că Micheline Alpine 5 sunt cele mai bune anvelope posibil, tu te superi că eu de fapt nu îți confirm opinia că secondurile sunt la fel de bune.

Noi, ca popor, ca oameni, nu știm ce e important pentru noi. Și zic de noi pentru că nu am trăit suficient de mult printre alți oameni, de altă naționalitate, ca să îi cunosc.
Dar la noi e foarte clar. Ai nevoie de cauciucuri de calitate la mașină, ca să nu derapezi și să îți omori familia? Iei niște seconduri sau reșapate, nu e nimic, dacă e să mori, mori. Petreci în pat 1/3 din viață? (pentru cei cu *, înseamnă o treime, adică 33,3 perioadă 3) Iei cea mai ieftină saltea care să îți omoare spatele și să te îmbolnăvească de diverse căcaturi la bătrânețe, când SIGUR nu din cauza asta vei face diversele boli de spate care te vor țintui la pat.

În schimb, ai nevoie de mașină să mergi până la Cora și înapoi? Îți iei Audi A8 sau Q7. Pentru că salteaua sau cauciucurile nu ți le observă nimeni, decât cel mult poliția, când intră peste tine în casă și te găsește sub ea sau te oprește pe stradă și îți dă amendă.

Dar pentru mașină te invidiază toți…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.