maiavemosansa

Doamnă Sandu,
Vă scriu acum, în ultima zi în care mai puteți fi atentă și la altceva și după ce ați avut disputa cu Igor Dodon, contracandidatul dumneavoastră și omul lui Putin.

Aș fi vrut să vă scriu că faceți exact aceleași greșeli pe care le fac contracandidații PSD în România, nevorbind niciodată pe limba românilor simpli, majoritar votanți, ci adresându-vă elitelor, mici și puține, motiv pentru care cred din ce în ce mai puțin în victoria dumneavoastră. Dar, cum am zis, doresc să fiu scurt și mă voi rezuma la doleanța mea și a multor români din Moldova românească și chiar din restul României.

Doamnă Sandu, statul român oferă cetățenie română oricărui cetățean moldovean care o solicită, pe baza faptului că cetățenia română le-a fost răpită prin forță odată cu anexarea Moldovei de către ursul rusesc. Din ce înțeleg, sunt 500 000 de moldoveni cu cetățenie română, cetățenie ce le garantează dreptul la educație română, la alegeri, la muncă și călătorie liberă în Uniunea Europeană și în statele cu care România are acorduri încheiate.

Doamnă Sandu, cred că, fiind primul președinte ales al Moldovei, ați putea repara o nedreptate și o inechitate. Faptul că nu există reciprocitate în acordarea acestei cetățenii.

Doamnă Sandu, și noi, ca români, simțim că ne-a fost răpită cetățenia, atunci când România a pierdut teritoriile actualei republici a Moldovei. Și noi, ca români, dorim să ne simțim acasă în Moldova, să respirăm ca acasă aerul Moldovei, să putem munci, vota sau contribui la dezvoltarea Moldovei, ca cetățeni ai ei.

Acum mulți ani, a existat o inițiativă a podului de flori peste Prut. O inițiativă frumoasă, dar fără mari rezultate și fără mari sorți de izbândă. Doamnă Sandu, puteți face un nou pod peste Prut, un pod al fraților de același sânge și limbă și, ce e mai important, aceeași cetățenie. Contribuiți la schimbarea actualei legi, care impune niște condiții draconice pentru acordarea cetățeniei și faceți în așa fel încât și cetățenii români să poată obține cetățenia moldovenească în aceleași condiții în care o obțin frații noștri moldoveni în România. Faceți în așa fel încât noi, românii, să ne simțim acasă de oricare parte a Prutului am fi și de oricare parte am fi născuți. Lăsați-ne buneii aduși cu forța aici să simtă, măcar o dată, că sunt acasă. Din nou.

Cu inima strânsă vă spun să aveți succes în alegeri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.