serban-shere-marinescu

Textul este preluat integral de pe facebook, pentru că situl unde l-a publicat are probleme.

Dragă Liviu,
Nu mă cunoști, dar eu candidez pentru Teleorman din partea USR. Ca și tine, am avut și eu treabă pe la tribunal, atâta doar că eu m-am dus acolo să depun mărturie împotriva unui primar care mi-a cerut mită. Ca urmare, el a facut 4 ani de pușcărie, ceea ce tu, încă, nu ai avut ocazia să faci pentru că ai fost condamnat penal cu suspendare.

Toata lumea știe că Teleormanul e sarac, așa cum știe și că e județul tău. Lumea s-a obișnuit cu Dragnea cum s-a obișnuit cu sărăcia. Vorbind cu oamenii prin sate am înțeles ceva: nu numai că ești corupt dar ești bun gospodar numai atunci când îți construiești ție vile cu piscină. Am înțeles că pentru tine sărăcia, despre care îți place așa de mult să vorbești, e bună doar pentru cei din județul pe care îl stăpânești de atâta vreme.

Liviu, oamenilor le e frica de tine. Au ajuns din nou ca pe timpul lui Ceaușescu să le fie frică să vorbească sincer și deschis despre ceea ce cred. Toți ne zic cât de hoț ești tu și PSD-istii tăi dar încet, ascuns, de frică să nu îi audă alții. Ăsta e rezultatul deceniilor de conducerea a ta și a PSD-ului: sărăcie și frică.
Mi-ar fi plăcut să te felicit pentru succesele tale plenare ca deputat de Teleorman și să-ți mulțumesc în numele teleormănenilor pentru că ti-ai indeplinit promisiunile electorale de pana acum:
· spitalul regional. Pe ăsta l-ai făcut în 2015
· aeroportul care o să fie gata anul ăsta
· autostrada București-Alexandria-Craiova, care a fost terminată deja anul trecut
· grupul de inițiativă al femeilor manager, care funcționează din 2012
· parcul industrial româno-bulgar din zona de graniță ce merge brici de 2 ani
· incredibila hidrocentrală de la Seaca

Din păcate însă realizarile tale și ale PSD-lui în Teleorman sunt altele:
· Vilele cu piscină ale lui Dragnea
· Hotelul lui Dragnea
· Magazinul lui Dragnea
· IAS-urile lui Dragnea
· Terenurile lui Dragnea

Tot ce s-a facut bun în județ în ultimii 25 de ani, ai facut tu, pentru tine și ai tăi. Din păcate ai facut foarte puțin: un asfalt aici, o școală dincolo. Întâmplător sau nu, cam pe unde ai tu rude sau drum. Unde nu s-a facut nimic e din cauză că nu ai lăsat tu să se facă. De mai bine de 26 de ani județul e la fel, problemele sunt aceleași. E clar că soluțiile PSD, oricare ar fi ele, n-au mers. Oricine poate vedea realitatea: tu și partidul pe care-l conduci nu aveți competența să le rezolvati. PSD-ul știe doar să asfalteze pe acolo pe unde trece baronul. Și din pacate nu treci prin tot județul. La Saelele se vede ce înseamnă de fapt când face Dragnea ceva: face 1 lucru bun, 5 inutile și toate 6 costa de 10 ori mai mult decât ar trebui.

Liviu, ești mai în vârstă decât mine. Eu îi respect pe cei mai în vârstă. Am vazut mulți în județul Teleorman. Le respect suferința și o înțeleg. La tine, însă, nu am ce să respect. Anii pe care îi ai i-ai folosit ca să înveți mai bine cum se cheltuie banul public în interes propriu. Nu înțelegi nimic din ce înseamnă a fi reprezentant al județului. Nu meriți votul acestor oameni. Nu o spun eu. O spun cei cu care m-am întâlnit în județul pe care l-ai păstorit atâta vreme.

Ar trebui să știi că acest județ e unul dintre cele mai sărace județe din țară. Județul din care tinerii pleacă pentru că s-au săturat de domnia ta nesfârșită. Județul unde au mai rămas doar bătrânii acasă. Cei a căror speranță pentru mai bine ai încercat să o stingi tu, puțin câte puțin, în toți acești ani. Sigur îi știi și pe aceștia. Sunt cei pe care, cu atâta neînțeleasă răutate, îi amintești în discursurile tale goale de adevăruri dar pline de strălucirea ascunsă a banilor furați atâta vreme.

Am o veste pentru tine, Liviu. Acestor oameni le-a mai rămas o rază de speranța pe care nu ai cum să le-o iei. Ei au înțeles că merită să speri că se poate trăi mai bine. Ei sunt cei care nu te vor vota pentru că ei au reușit să vadă ceea ce tu refuzi să vezi. Ei au înțeles că Teleormanul nu este moșia ta. Ei vor prosperitate, locuri de muncă, cinste și respect. Iar tu nu poti sa le dai nimic din astea. Mai bine te duci acasă și votezi și tu USR așa cum o vor face mulți dintre cei care vor veni la vot pe 11 decembrie. Dacă mai ai și tu vreo speranță.

Cordial,

Șerban Marinescu Candidat USR pentru Teleorman la Camera Deputaților

***Am publicat acest text pe www.turnucustiri.ro (cărora le mulțumesc) dar între timp întâmpină dificultăți tehnice, asa că public textul și aici ca o notă.***

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.