Stăteam de vorbă zilele astea cu doamna inimii mele și am ajuns la concluzia că ar fi greșit să le luăm copiilor laptopuri, așa cum intenționam, inițial. Pentru că, evident, la vârsta asta și mai încolo, principala lor pasiune va fi gamingul.

Și mă tentează foarte mult să îi scot din ecosistemul Xboxului, acum au explorat tot de ce era de explorat, au dansat, au jucat bowling și tenis, dar s-a terminat acea perioadă a copilăriei lor și, din punctul meu de vedere, xbox acum nu îi mai învață nimic, ci doar îi dedulcește la lene.

Și acum, să fim serioși, un laptop care să aibă o configurație potrivită pentru jocuri e ușor scump. Iar dacă înmulțești cu 2, devine scump înmulțit cu doi, desigur. Citiți reviewurile de aici, btw.

Partea ușor tristă pentru mine este că nu am mai asamblat un PC de pe vremea când procesoarele erau Pentium 4 și AMD-urile erau de râsul curcilor, doar săracii își cumpărau. Așa că, cu siguranță nu aș mai fi în stare să îmi cumpăr singur, pe piese, o configurație decentă pentru niște copii între 5 și 8 ani, care vor să folosească PC-ul încă vreo câțiva ani, indiferent de exploziile tehnice.

Așa că, poate, niște help? O configurație pe piese, cu HDD, nu SSD, eventual de la PC Garage, ca să am siguranța că iau ceva bun și să nu îmi fie frică de garanție? Ceva decent, pentru copiii menționați mai sus, care să nu coste 1000 de euro și să decoleze, în caz de nevoie?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.