Ca un tată plin de responsabilitate, mă duc în fiecare zi să îmi iau progenitura de la școală unde se desfășoară. Zilnic, stau și asist la spectacolul lumii, redus la părinții ce își așteaptă copiii în curtea școlii.

În paranteză fie spus, foarte mulți copii, în special fetițe, grași. Și în majoritatea cazurilor sunt așteptați de părinți asemenea, rubiconzi și cu slănini atârnătoare. Primul lucru pe care îl întreabă este Ai mâncat pachetul? Tot? Da? Bravo, cuminte, așa te faci mare. Iar fetița este deja la 80 de kile ca popa.

Despre altceva voiam să scriu.
Cred că, cumva, în mintea oamenilor, e întipărită ideea că toți copiii urăsc școala și trebuie bătuți sau terorizați, ca să învețe să o iubească.

Ce notă ai luat azi? Cum adică FB-? Nu există nu am știut, trebuia să știi, că de aia te trimit la școală! Și zbang, una după ceafă, din mers, ca să știe cine e stăpânul. Probabil urmează și altele, în cadru intim.

Desigur, sunt și discuțiile mai ample, gen Cum Miruna/Maria/X au putut să ia FB și tu nu? Tu ești mai proastă?

Cu siguranță, dacă îi întrebi de ce fac asta, o să îți răspundă că așa au fost crescuți și ei, cu respect față de părinți (a se citi bătaie) și uite ce bine am ajuns. Ei fiind niște sclavi pe salarii mici, analfabeți și abuzatori.

Din păcate, prea puțini copii pot conștientiza acest abuz când ating vârsta maturității și să lupte împotriva transmiterii sale. Sindromul Stockholm se manifestă, iar moștenirea e dusă mai departe, peste generații.

O țară de abuzați ce fac marșuri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.