Florentina Opriș e tipa care a făcut bani din organizarea galei unde a fost premiată Olivia Steer. Te-ai fi așteptat ca după reacția de ură masivă de pe internet la adresa aceste mizerii extraordinare, să își pună cenușă în cap și să încerce să dreagă busuiocul. Dar nu, doamna blondă își activează neuronul și scoate asta:

Singurul motiv pentru care Olivia Steer s-a aflat pe lista celor premiați în cadrul Galei este acela că încurajează un mod de viață sănătos, iar părerile sale personale și pozițiile sale referitoare la anumite subiecte nu au fost luate în considerare când s-a decis acordarea acestui premiu.

Ne cerem scuze dacă acestă decizie a noastră a prejudiciat în vreun fel brandurile care ne-au fost alături în demersul nostru de a promova valorile de sănătate și excelența în medicină. Ni se pare deontologic și de bun simț față de brandurile care cu bunăcredință au decis să ne sprijine, să ne delimităm de orice le poate aduce prejudicii valorilor lor. Prin urmare, dacă brandurile care ne-au susținut consideră că acordarea acestui premiu le-a adus prejudicii de imagine, am decis retragerea în mod oficial a acestuia, în ciuda faptului că alegerea noastră de a-l oferi a fost bazată pe total alte considerente decât cele pentru care Olivia Steer este acuzată în spațiul public.

Tradus, păsărica blondă degrabă atârnătoare la sponsorizări nu are niciunfel de regret,consideră că are dreptate și că brandurile care au reacționat sunt de maxim rahat.

Sunt curios, considerentele alea sunt cele de mai jos?

În altă ordine de idei, știu că doamna e blondă, prin urmare chestia nu îi este străină, ci face parte din viața de zi cu zi, dar cât oral își ia în comentariile unde scrie gunoaiele astea, nu cred că a luat în viața ei, la un loc.

Anyway, ca să concluzionăm, stimata doamnă este prietenă cu Olivia Steer și,în bunul sistem românesc de premieri, și-a premiat prietena, no biggie. Știți că am memorie de elefant și las totul scris. La anul, voi urmări personal organizarea șușanelei și voi trimite tuturor companiilor păcălite să îl sponsorizeze toate linkurile utile legate de subiect

Așa, ca să fie.

A, și ca să nu uit, felicitări pentru Jean Valvis, de la Aqua Carpatica, primul care a reacționat la auzul veștii și care și-a retras sprijinul față de șușaneaua blondei. Chapeau.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.