Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecţia tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărei inspecţie tehnică periodică a expirat, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, vor fi reţinute şi certificatul de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înregistrare şi se va elibera dovadă fără drept de circulaţie.

Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Sursa: news.ro

Ok, e o acțiune de bun simț și o lege care ar fi trebuit să existe dintotdeauna, nu doar de până acum. Deși, dacă stau să mă gândesc, deja văd o modalitatea de a șunta suspendarea în cazul neînmatriculării în 90 de zile. Știți ce nu înțeleg eu din toată asta?

De ce chestia asta nu este automată? Baza de date RAR e una comună, legată la toate stațiile ITP și, bănuiesc, așa ar fi normal, dacă nu ar fi făcute de UTI, Siveco sau Teamnet, la poliție.

De ce autoturismele astea TREBUIE depistate în trafic? De ce nu se face automat? Nu ai ITP? Salut, automat mașina nu mai e înmatriculată, iar la depistarea în trafic iei și cele 20 de puncte amendă pentru circulația fără mașină înmatriculată. Nu ai înmatriculat mașina? După 90 de zile (durată care mi se pare enormă, de altfel), nu mai ai dreptul de a circula pe străzi. NU EXISTĂ scuza că nu știai, necunoașterea legii nu te absolvă de pedeapsă, simplu.

Bine, așa e în țările civilizate, la noi acestă Depistare în trafic e făcută anumit pentru a permite jonglarea cu legea și șpăguța aferentă. Haideți, șefu, nu m-ați văzut la acest control de rutină, luați și dvs 200 de lei, să aveți de o înghețată la copii.

Și așa ar putea fi automatizate enorm de multe contravenții din codul rutier. Camere video la începutul benzilor destinate transportului în comun, ai intrat pe ea, amendă 5 puncte. Faci asta de 10 ori pe zi, îți lași permisul la poliție un an. Camere video pe semafoare, ai trecut pe galben sau roșu, primești acasă invitația de a aduce permisul plus amenda. Și tot așa, spre un trafic MULT mai civilizat.

Dar de ce să nu avem eternul Haideți, șefu, că mă grăbeam, luați acest talon care are înăuntru 100 de lei…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.