Niște prieteni de-ai mei se ceartă cu elan, de o zi întreagă, dacă ar fi corect să meargă la nuștiuce concert din București, organizat de ciorditoarea pesedistă de la primărie, sau ar trebui să își păstreze verticalitatea și să refuze să participe la chestii făcute din bani furați care se duc, majoritar, în pușculița PSD, alături de banii de la panseluțe, copăcei, borduri, stropitori, gazon etc.

Anul trecut, în iarnă, doamna Șicâțiormaififost a făcut un târg de Crăciun, de ăla cu mâncare la cazan, scumpă cu draci și gherete cu prostii așa numite tradiționale, cum ar fi inorogi sau cutii de table.

Fiind mic și naiv, am decis că normalitatea este să refuz să particip la așa ceva, pentru că am verticalitate și pentru că trebuie să demonstrăm că luptăm împotriva furtului și împotriva pesedizării forțate a oamenilor.

Între timp, guvernul din vremea respectiv a făcut o dudă și ne-am trezit să ne ducem să protestăm în jurul parlamentului, într-o seară. Știți care era problema? Nu aveam loc să protestăm din cauza mașinilor parcate în zonă de cei ce mergeau la târg. Serios, păream că suntem foarte mulți, dar de fapt majoritatea erau rânduri, rânduri de oameni care se scurgeau către târg. Unii chiar ne înjurau că îi încurcăm și le stăm în drum, alții zâmbeau compătimitor către noi, nimeni nu avea nici cea mai vagă intenție să se oprească.

Undeva prin acel moment s-a produs declicul acela de care eu și familia mea aveam nevoie. E mult să spun Muie vouă, nu îmi mai pasă, pentru că nu e așa, e imposibil să nu îmi mai pese. Dar trebuie să fii tâmpit să te agiți, într-o țară unde oamenii sunt, overall, mulțumiți de ce se întâmplă și de felul în care merg lucrurile.

Așa că da, o să mă duc la Fatboy Slim sau ce e. O să mă duc și la târgul vieții, dacă mă mai prinde în țară. Aș fi aplicat și la voucherul de biciclete, dar nu mai am cetățenie bucureșteană, din fericire. Și voi face tot ce pot pentru a profita cât mai mult de toate furturile lor și firmiturile pe care le împart proștilor.

Pentru că cimitirele sunt pline de eroi și, în timp ce noi murim verticali pe aici, ne distrugem nervii și sănătatea, degerăm în frig încercând să facem lucrurile să se miște, majoritatea de boing e perfect satisfăcută, grohăie cu fasolea în față, râgâind vin fiert și aplaudă șușanele cu Loredana și Smiley, abonații la banii bucureștenilor pe concerte la care, altfel, nimeni nu ar plăti bilet. (cei doi sunt exemplificativi, toți famelicii din industrie se adapă, liniștiți, la bugetul bucureștiului, după care protesteazi finuț, pe facebook, din fața unui vin vechi, sorbit pe o plajă de renume). Dacă vreți o listă, puteți căuta pe siturile care promovează chestiile de gen și afli că Andra, Direcția 5, Delia & Band, Voltaj, Holograf, Trupa Vunk, The Motans, Irina Rimes, Macanache, La Familia, Cedry2k / Jianu / Narco Branco AKA Carbon / Pietonu, raku, Fantome, ROA, Argatu’, K-lu, Viţa de Vie (da, trei în pula mea), Coma, Damian Drăghici, Morandi, Inna, Antonia, Dan Balan, O-Zone, Akcent, Carla’s Dreams, Florin Chilian, Marcel Pavel, Ozana Barabancea, Ducu Bertzi…serios, toți iau bani de la primărie, nediscriminatoriu. ARCUB e un sifon minunat, care drenează tot ce trebuie, unde trebuie. Și nu numai.

Dar voi puteți sabota în continuare, să știți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.