Am privit cu atenție și îngrijorare discuțiile de aici despre susținerea celor pe care îi citiți. Fiind de atâția ani în online, știam cam care este concluzia lor, deci am privit mai degrabă ca un președinte de țară, de origine germană, peste cei ce l-au votat.

Cei mai vocali sunt și cei mai aprigi contestatari ai oricărei forme de venituri online pentru cel ce scrie pe un site. Ei doresc să nu fie agresați de linkuri, de publicitate, de absolut nimic, ci doar să fie lăsați să consume conținutul care, de fapt, nu e deloc interesant, majoritatea îl citesc pe wc, așa, de milă, de silă, ca să nu zică proprietarul sitului că nu e citit.

Există și varianta de domni care se consideră, logic, vedete, pentru că ei comentează și doar datorită lor există situl și sunt cititori. Însoțiți, la fel de logic, de cei care intră doar ca să citească comentariile, articolele la care sunt comentariile sunt varză, iar scriitorul lor nu are nicio valoare în atragerea comentariilor și întreținerea lor.

Așa cum e și normal, sunt și cei care citesc de mult timp și afirmă foarte clar că ei nu ar plăti pe ceva ce au primit, până atunci, gratuit. Ceea ce este, părerea mea, cea mai cinstită opinie dintre cele de până acum. Prefer oricând un adevăr, indiferent de numele său, în locul unui fariseism.

Anyway, sunt și cei mulți care îndeamnă la făcut conturi de patreon, conturi de ING sau altele, dar, din păcate, experiența m-a învățat că vorbele și likeurile nu salvează copii de la operațiile de inimă, iar Isus încă așteaptă, lângă monitor, likeul care să îi permită să salveze un copil de cancer.

Ca urmare, am facut cont de patreon (eu avându-l, de evaluare, de prin mai), bazându-ma pe cei mulți, FOARTE MULȚI, care ne citesc doar pentru ei și aleg să nu comenteze, de nicio parte a baricadei. Știm că sunt acolo, știm că unii au așteptat o modalitate de a-și arăta susținerea, așa că acum, uite, o au. Desigur, mai știu că deja sunt foarte mulți cei care scriu și au conturi, care poate sunt mult mai utili decât noi și care, la rândul lor, cer o cafea sau mai știu eu ce denumiri au. Așa că nu imi fac speranțe.

Bine, eu nu sunt total de acord cu vali în unele lucruri și, în curând, voi avea și un magazin de tricouri și alte knick-knacks, făcut în colaborare cu bunul meu prieten Gabriel Oană. Pentru că sunt un brand, am un nume, creat în mulți ani de muncă și chiar cred că am idei simpatice pentru așa ceva, aduse la viață, desigur, de specialistul meu personal în design, Luna.

Nu aș vrea să se înțeleagă că reiau discuția de la vali, ar fi inutil și nu ar aduce nicio contribuție, de asta nici nu sunt comentariile deschise. Doar e o notă despre apariția butonului de patreon de sub articole și despre ce se mai întâmplă în viitor. În rest, totul e la fel.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.