Legat de subiectul acesta, de care a ajuns să îmi fie mai scârbă decât de dragnea, mă gândeam la o singură chestie.
Printre oameni există un curent majoritar anti gay. Genul acela Nu am nimic împotriva homosexualilor, DAR. Și după dar urmeză toată tona de discriminare ortodoxă băgată în cap în ultimile zeci de ani.

Oamenii aceștia se vor duce la simulacrul aceste de referendum și vor vota pentru, nerealizând că, prin votul lor, vor susține de fapt coaliția religioasă care a dus aceasta problemă falsă în parlament. Și, de fapt, o vor legitima și îi vor da aripi pentru viitor. (poate sunteti curioși să știți cine sunt creștinopații din spatele ei și cum își face Putin de cap pe tarlaua asta)

Pe lânga asta, prezența la mizeria asta va consacra și rolul democrat al PSD care, uite, a reușit să transforme în lege dorința poporului. Toți rătăciții din sate, toți analfabeții puși să dea cu X la dorința popii vor tresări de fericire, pentru că PSD le-a rezolvat problema. Datorită lor, oamenii nu se vor mai fute în cur.

Desigur, singura soluție este neprezentarea la acest gunoi de referendum. Neprezentare este egal cu invalidare. Nu fiți tâmpiți, nu mai puneți placa cu Dacă nu merg eu, votează alții pentru mine, că de aia sunt observatori din partea tuturor în sălile de vot. Cei ce sunt pro, cei ce vor interzicerea drepturilor cetățenești pe baza găurii în care îți bagi pula sunt mult mai mulți decât ceilalți. Singurul mod prin care se poate câștiga este invalidarea, lipsa la vot.

The end.
Comentariile rasiste, homofobe, care denotă ortodoxie retardă vor fi șterse fără drept de apel. Mergeți și manifestați cu legiunea arhanghelului mihail și nu mă mai deranjați.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.