Nu a fost o plecare fulgeratoare. Ştiam că se va duce. Toată lumea ne-a spus asta din prima zi. Bucuraţi-vă de el, pentru că timpul său de stat printre voi este drămuit. Oferiţi-i iubire, alintaţi-l, faceţi-l să se simtă ca şi cum ar fi cu voi pentru totdeauna.

Şi asta am făcut. L-am iubit şi, de ce nu, cred că şi el pe noi. A avut grijă de noi când ne-a fost mai greu, ne-a oferit protecţie şi siguranţă. Dar a venit şi ziua fatidică în care…totul s-a rupt. Nevasta suferă mult mai tare, eu încerc să arăt că nu, deşi şi eu îmi simt inima goală de orice.


La revedere, Hummerul de la Neogen! Ne-am simţit în tine ca acasă. Din păcate azi, o zgripţuroaică de la Neogen a venit şi te-a răpit dintre noi. Şi am plecat la muncă într-un taxi Logan care zdrăngănea şi pufăia de mi-a venit să săr pe geam. Când o schimb pe Nova, sigur îmi iau jip. Poate nu Hummer, dar jip.

Ca idee, nu există nimic mai culeanu decât să fii la 11 noaptea pe Moşilor la semafor, în Hummer, iar la radioul maşinii să bubuie părintele Cleopa, de la radio Trinitas. Vă jur că 2 moşnegei care discutau pe trotuar au îngheţat.

THE END IS NEAR!
PS: Adriana de la Neogen, cea căreia i-am predat maşina, nu este zgripţuroaică, e o dulceaţă de ochelaristă, simpatică foc.