Și de abia ce vorbeam de aglomerație

Aglomerat este şi la staţia de taxare de la Feteşti, tot pe sensul către Constanţa, pentru că foarte mulţi şoferi preferă să plătească taxa de pod la ghişeu, pe loc. Poliţiştii amintesc că prin staţia de taxa se poate trece liber, cu condiţia ca taxa să fie plătită înainte sau după trecere, până a doua zi, la ora 24.00, la oricare dintre benzinării sau prin SMS, la numărului 7577

.

Știrea.

Înțeleg perfect atunci când nu vrei să plătești prin SMS, ți-e frică să nu te ardă statul român. Am pățit-o și agreez ideea. Deși, dacă statul vrea să te ardă, ori prin SMS, ori cu chitanța în brațe, tot trebuie să dai în judecată CNADR, nu există altă procedură de contestare.

Dar scrie peste tot. PESTE TOT. Poți plăti taxa până a doua zi la ora 24, deci până a doua zi la miezul nopții la orice bezinărie din românia. ORICARE BENZINĂRIE. Nu ai de ce să stai la coadă ca o vită bolnavă de encefalopatie, ca să te simți tu cu chitanța în mână când treci podul. Nu ai de ce, e absurd, e o tâmpenie imensă.

Dar degeaba. Coada trece, românii rămân.
În altă ordine de idei, legat tot de știre, cum că pe autostradă au fost accidente pentru nepăstrarea distanței de mers.

În românia nu ai cum să păstrezi distanța de mers față de cel din fața ta, indiferent unde ai fi, pe autobahnă sau în oraș. Dacă ai lăsat loc mai mult de o mașină, automat ți-a sărit în față cineva, fără discuție. Mă uitam dimineață, nu mă grăbeam și aveam chef de experimente, cum lăsam distanță mai mare în fața mea, cum aproape începeau să se certe cei din jur care să ocupe primul locul respectiv.

La fel este și pe A2, dacă ești suficient de fraier încât să mergi cu 130-139 și să lași distanță regulamentară, ești prostul satului, toată lumea îți va sări în față, toți îți vor da flashuri, ești cel care trebuie să se plimbe cel mai mult stânga dreapta și să frâneze din cauza celorlalți viteji.

Îți mulțumesc că mă citești.

Poți susține cetin.ro cu un abonament de 3 USD

38 comentarii

  1. #1

    Am venit sambata spre mare si au fost trei momente cand s-a oprit traficul pe A2. Ma gandeam ca au foat ceva accidente spectaculoase avand in vedere cum circulau bizonii. Dar nu, au fost niste tamponari usoare, iar adevaratul motiv pt care am stat bara la bara de trei ori cate 20-25 minute a fost pt ca imbecilii dracului mergeau incet ca sa vada ce au patit aia trasi pe dreapta cu bara infundata. Niste cretini!

    Thumb up 25
    • #2

      Se numește “onlooker delay” în US și probabil e cel mai răspândit tip de trafic. Gură-cască încetinind ca să vadă de ce l-a tras poliția pe dreapta pe Gigel. Sau obsedați care speră să vadă puțin sânge de la un accident.

      Thumb up 3
  2. #3

    De ce nu se desfinteaza barierele alea de la pod daca tot avem alte posibilitati de plata? De exemplu la Rovigneta nu exista ghiseu special doar pentru asta, platesti tot prin SMS/Net/Benzinarii.

    Thumb up 15
    • #4
      Arhi

      pentru ca traim intr-o tara de teatru absurd

    • #5

      in romania, coada este un serviciu social oferit de stat.

      Thumb up 35
    • #6

      Pe vreo 4 randuri nu sunt bariere, trebuie doar sa incetinesti ceea ce-i bine pentru ca asa poti sa razi in liniste de viteii de pe primul rand care vor sa plateasca cu cas.
      Vineri erau 200 metri de prosti pe directia spre bucuresti … numai vreo 5 masini cu numere straine, restul familii traditionale .

      Thumb up 5
    • #7

      Pentrucă o grămadă de lume se înghesuie pe autostradă special pentru a avea plăcerea să stea la coadă la gherete.

      Thumb up 0
  3. #8

    Romanii sunt aboslut retarzi pe orice drum mai lung de 1 km. Ieri, pe aglomeratie, la intoarcere de la mare erau dobitoci care ori dadeau flash-uri ori mergeau in curul tau sa te dai la o parte.

    Thumb up 9
    • #9

      De acord cu tine, dar chestiile astea sunt atat de uzuale pe autostrada incat am impresia ca voi, cei care inca va mai minunati cand le vedeti, nu prea circulati pe miile de km de autostrada de la noi

      Thumb up 8
  4. #10

    Asta cu opritul ca sa se uite la masinile accidentate e boala general in Romania si incetinesc pentru orice, nu numai la accidente. Cand a fost mitingul aviatic in Bucuresti, cu o zi inainte se antrenau aia cu avioanele pe deasupra Bucurestiului si am stat la coada de la Arcul de Triumf pana la Baneasa doar pentru ca incetineau idiotii sa vada avioanele.

    Thumb up 7
  5. #12

    Decat sms prefer http://www.erovinieta.ro.
    Inca mai sper ca e mai sigur decat platitul prin intermediul unui operator de telefonie mobila.

    Thumb up 2
    • #13
      Arhi

      da, si eu am cont. cand nu uit, de acolo le cumpar

  6. #14

    Am plătit întotdeauna la benzinăria din orașul unde locuiesc cu o zi înainte să plec. Și era libeeeeeer. Treceam frumos pe lângă ăia care stăteau la coadă la plată la Fetești și mă amuzam când îi vedeam. Altă explicație decât că sunt retardați și nu pot gândi, nu găsesc

    Thumb up 9
    • #15
      Arhi

      #word

    • #16

      stii care sint teoriile celor te-au vazut trecind fara sa stai la coada?
      – ala care trece fara sa stea la coada e vreun securist/interlop/omul lui soros/omul lui dragnea/statul paralel
      – ala de ce nu sta ca noi la coada, este mai special?
      – ai vazut cum trece kovesi si nu plateste taxa de pod?

      Thumb up 20
    • #17

      Da, fix teoriile lor mă interesează. Dacă ei își trăiesc viața pe baza impresiilor lor despre alții, sunt și mai retardați.

      Thumb up 4
  7. #18

    Voi presupuneți că ăia vor să evite statul la coadă, dar lor le place.

    Thumb up 24
    • #19
      Arhi

      un punct de vedere interesant:)))

    • #20

      Greu scoți socialismul din sânge. Coada e culmea socialismului .

      Thumb up 7
    • #21

      care culme, de fapt este fundamentul, esenta.

      Thumb up 3
  8. #22

    Eu cred ca ar fi mai bine sa se schimbe legea cu banda a doua pentru depasire. Banda doua sa fie banda rapida si daca mergi peste 130 km/h asta e… Nu are nici o logica de ce trebuie toata lumea sa faca loc celor care vor sa mearga cu 150 km/h sa nu poti sa lasi 50-60 m fata de masina din fata etc.

    Thumb up 2
  9. #23

    Eu am impresia ca e si un tabiet al majoritatii care pleaca pe litoral.
    1 sa opreasca la primul OMV sa stea la coada pt cafea
    2 sa stea la coada la pod
    Fara aceste doua lucruri, romanul nu a fost la mare, guvidul nu mai are acelasi gust.
    Vezi asta din check-in urile de pe facebook cu poze din masina pe A2
    „Nina si Mitel Necula se simte zurliu pe Autostrada A2” cu haștag #lamare

    Thumb up 19
    • #24
      Arhi

      …pe contrasens

    • #25

      1. Daca OMV-ul ar face un mall acolo …. 2. Voi va ganditi ca sunt romani care platesc taxa de pod doar dus la OMV-ul ala. La intoarcere platesc taxa de pod la Rompetrol.

      Thumb up 3
  10. #26

    ” Dacă ai lăsat loc mai mult de o mașină, automat ți-a sărit în față cineva, fără discuție”
    COOOORECT

    in alta ordine de idei, sper sa crape cat mai multi idioti pe soselele patriei si nu numai
    poate cine stie, in 10 ani se va putea circula decent?

    Thumb up 0
  11. #27

    Boss, ca tot zicea motanul de Baxt ceva de guvizi – asta ca sa nu fiu total off-topic, nu stiu daca iti mai amintesti cam pe unde este piata Grivitei in Constanta. Ei, acolo in piata Grivitei exista 2 pescarii (ma rog, magazine de peste). Primul chiar la strada, al doilea un pic mai incolo, dupa un colt, si poarta numele pompos de „Pescarie Populara”. Am intrat in ambele acum vreo 2 saptamini, ambele aveau peste in majoritate importat (vorbim despre 2 magazine de peste din Constanta, da?), dar in al doilea dadeau si provenienta pestelui: hamsiile din Grecia iar guvizii (sper ca stai jos) ei bine, guvizii erau importati din Lituania! GUVIZI … DIN FUCKING LITUANIA!!! IN FUCKING CONSTANTA!!!
    Uffff, m-am racorit.

    Thumb up 7
    • #28
      Arhi

      pai da, pentru ca exista o chichita in lege si pescarilor le e interzis sa vanda restaurantelor sau pescariilor, daca nu au analiza sanitar veterinara, ceva de genul. asa ca pescarii vand guvizii jos, in spatele restaurantelor, la galeata.

    • #29

      @cetin: in acelasi timp vorbim despre o mare plina de fecale turistice si nu numai + pacura de la rezevoarele vapoarelor care-si fac curatenia in larg

      Thumb up 5
    • #30

      Da pastrav din Turcia n-ati vazut prin magazine?

      Thumb up 1
    • #31

      @almare: Boss, cu pastravul din Turcia, grecia, italia din supermacheuri m-am obisnuit, nu mai e asa un soc (poate pe alocuri doar crapul de acvacultura din Bulgaria, dar in fine).
      Dar guvizi, Boss, fucking guvizi din Lituania….

      Thumb up 0
    • #32

      #vlad
      Nu se mai arunca demult reziduuri petroliere peste bord, coane. Totul se raporteaza la centima si transferul santinei sau slop-ului la mal se face obligatoriu. Evidenta e stricta si numai daca te-a prins o singura data in 3 ani e deajuns, platesti cit nu face. Apoi esti urmarit/raportat 2 ani din port in port si ai controale la singe. Plasticul numai la mal, la fel. In marile inchise e interzisa orice deversare. In porturi ai „spioni” iar pe mare trec cu avionul si orice irizatie vazuta pe apa, chiar dîra facuta de citeva picaturi scapate de la propulsie in marș se lasa cu amenzi cu 4-5 zerouri.

      Thumb up 3
  12. #33

    Poti sa imi activezi dislikeurile ca sa iau 100 ca nu ma supar,dar iti explic eu care e faza cu statul la coada.

    De cate ori merg la mare, zic ca platesc prin sms si uit.Uit pentru ca ma entuziasmez ca am ajuns la mare si imi aduc aminte abea cand ma intorc. Cand ma intorc zic ca platesc acasa,dar ajung ostenit de pe drum si uit iar pana imi vin ambele amenzi acasa.

    Am vreo 8 amenzi de pe podul de la fetesti la activ.
    da stiu,sunt prost

    Thumb up 4
    • #34
      Arhi

      stai, dude, ca toti facem asta si te inteleg. dar de ce nu platesti la benzinarie in oras? de ce nu in constanta? de ce nu la OMV, Petrom, Rompetrol sau ce plm mai e pe autobahn?

    • #35

      cand te duci la mare…benzina nu bagi? Cand stai la coada la benzinarie sa platesti cafeaua si un cico…nu poti sa ii zici casierei ca vrei sa platesti si taxa de pod? Cat de greu este? Si nu spune ca ai uitat pentru ca sunt zeci de indicatoare care iti amintesc de taxa de pod

      Thumb up 2
  13. Luat rovigneta pe 7 zile – 12 lei. De la o benzinarie din drum. Apoi taxa de pot am trimis sms. 13 lei, care mi se vor vedea in factura. A fost prima data cand am iesit pe autostrada insa nu a fost greu cu astea.
    Si da, pe autostrada, chit ca e zi sau noapte (am mers noaptea), si la 170-180 la ora se gaseste un cretin sa iti dea claxoane si flashuri din spate. Doar ca sa te depaseasca apoi sa mearga constant cu 150…

    Thumb up 0
    • #37

      Eu nu aş comenta despre cretini dacă merg cu 180 pe autostradă. Mai ales că abia ai luat permis.

      Thumb up 0
  14. #38

    Faza similara cu omul care s-a sprijinit de un stalp ca i s-a facut rau si apoi s-a trezit cu o ditamai coada in spate. Romani ftw 😀

    Thumb up 0