De când cu roboții, am intrat în contact cu tot felul de nebuni. Lumea startup-urilor e colorată și vibrantă (bine – lumea inovațiilor reale, nu cea a „vrem să revoluționăm Terra printr-o aplicație de mobil care rulează cod redundant, replică a ceva ce deja există”). Știți că există drone electrice complet autonome, care pot transporta oameni, ca niște elicoptere în miniatură? Viitorul e aici, prieteni, doar că noi suntem prea ocupați să ne mirosim flatulențele semidocte, ca să vedem ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru. 

Niște nebuni din ăștia au venit cu ideea unui oraș privat. Un teritoriu autonom, unde nu există funcții executive și legislative care pot schimba contractul cu cetățenii după cum au chef, pentru că sunt aleși prin vot democratic și mai ales nu ai obligația să plătești taxe pentru a susține niște servicii falimentare și care sunt exclusiv în slubja propriilor interese.

Today’s political and social systems provide incentives for the minority in power to enrich themselves at the expense of the majority, to waste other people’s money to enhance their own fame, and to buy votes through alleged free benefits.

Cum ar fi să trăiești într-un oraș în care ai un contract privat cu proprietarul, plătești o taxă anuală, iar în schimbul taxei ăsteia primești toate serviciile sociale de care ai nevoie? Contractul e bilateral, nu unilateral ca în statele tradiționale, și nu poate fi schimbat de nicio parte fără acordul celeilalte. Orice neînțelegeri sunt arbitrate independent.

Cum ar fi dacă lumea ar fi împărțită doar în entități private? Unde orașele ar fi în concurență pentru atragerea de locuitori? Unde am alege unde să locuim în funcție de ce servicii ne oferă și cât de mult ne place contractul? Unde nu plătești taxe către un stat falimentar și prost organizat, ci un abonament anual pentru servicii de organizare statală?

Hai să ne jucăm un pic cu gândul ăsta. V-ar plăcea? Vedeți probleme? Soluții?

Lectură suplimentară.