mircea toma si liviu mihaiu intinand memoria lui george copos

Iată comunicatul dat de Activewatch, legat de urmărirea penală față de semijurnaliștii de la skynews.

„Organizațiile semnatare protestează față de decizia autorităților române de a folosi în mod abuziv legea pentru a pedepsi disproporționat ceea ce trebuie sancționat cu alte mijloace legale (de ex. legislația audiovizuală din Marea Britanie, în cazul jurnaliștilor Sky News) sau printr-un demers de comunicare publică”, se arată în comunicatul semnat de ActiveWatch, Centrul Român pentru Jurnalism de Investiație, Centrul pentru Jurnalism Independent și Convenția Organizațiilor de Media.

„Avertizăm că, folosind tipul de argumentație citată mai sus, DIICOT poate pune sub urmărire penală pe orice jurnalist, blogger sau cetățean care critică acțiuni ale autorităților statului în domeniul securității naționale”, mai avertizează organizațiile.

Deci faptele. Un așa zis ziarist de scandal din UK vine în românia și angajează figuranți care să îi susțină știrea inventată că din românia se vând arme către oricine și în special pentru zonele controlate de teroriști arabi.

Sunt foarte curios de o chestie. Și aș vrea să fiu corectat. Dacă eu, de exemplu, mă duc și angajez, în uk, câțiva tipi care să declare că nevasta lui Ramsay este o prostituată, eventual angajez și o sosie care să semene cu respectiva, după care fac o știre din asta și o difuzez pe toate canalele de știri din lume, intră la categoria infracțiuni sau Ramsay ar trebui să dea o dezmințire și atât?

Întreb și eu, pentru că observ faptul că Activewatch nu face decât să manipuleze, conștient, opinia publică.

DIICOT poate pune sub urmărire penală pe orice jurnalist, blogger sau cetățean care critică acțiuni ale autorităților statului în domeniul securității naționale

Doar că Ramsay nu a criticat activitățile statului, ci a inventat o știre falsă, fals pe care l-a susținut prin activități ilegale, conștient de faptul că face un fals, conștient de faptul că inventează o știre, conștient de efectul extrem de grav al acestei știri.

Dosarele penale abuzive sau un proces de calomnie costisitor și fără un obiect clar, împotriva Sky News, așa cum a sugerat Ministrul Justiției că ar trebui să acționeze statul român, nu fac decât să discrediteze România mai mult și mai grav decât reportajul Sky News.

Practic, mizerabilii aceștia doresc, nici mai mult, nici mai puțin, ca orice activitate ce presupune jurnalismul, să nu poată fi urmărită de lege, nici măcar prin procese de calomnie. Asta se înțelege, în opinia Activewatch, că înseamnă libertatea presei. Libertatea de a falsifica realitatea fără a exista nicio repercusiune.

C.P. Art. 404 – Comunicarea de informaţii false: “Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

Dar totul ni se luminează când aflăm că Activewatch este de fapt Mircea Toma, sifonatorul numărul 1 de donații din românia, salvatorul vămii vechi și cel mai arivist mercenar al celor din gașca Cațavencu, Guerilla and shit.

Și atunci ne liniștim și începem să ne întrebăm oare cine l-a plătit pe Mircea Toma să facă mizeria asta?