Nu știu care e problema la Adevărul. Din ce citesc la omul ăsta pe site, problema este, cel mai probabil, chiar adevărul, care nu coincide cu adevărul redactorului șef. Când PSD sponsorizează, adevărul trebuie să aibă aromă de teleorman.

Desigur, adevărul, ca idee, este undeva la mijloc. Sunt absolut convins că tipul de mai sus nu a fost chiar ușă de biserică și că discuția nu a fost una de tip wittgesteinian, în care, cu calm și distincție, s-au împărtășit idei.

Dar e trist și jenant că, în anul domnului 2017, angajatorii încă au impresia că sunt pe plantația părinților și angajații sunt niște sclavi care ar trebui să zică sărumâna că au primit salariul, eventual la timp.

Oricum, s-a cam terminat cu siturile de știri. Dacă nu aș avea abonamentul la news.ro, nu aș avea ce situri să citesc. Digi a ajuns un gunoi, de la aducerea lui Kosz și Turturică, din situl echidistant de știri ce era, a ajuns să publice articole cu AVERTISMENTUL MEDICILOR, CITEȘTE CE FRUCT TE VA ÎMBOLNĂVI DE CANCER. Restul, tot o apă și-un pământ.