Netcampul s-a ținut la Marriott. Marriott are niște culoare cât china, largi și lungi, acoperite cu o mochetă pufoasă, care te electrizează ca pe un țipar, în așa fel încât când atingi clanța, după un drum mai lung, se aude un pocnet ca un fulger globular. E chiar haios să urmarești oamenii când deschid uși.

Acum, că v-am imersat în atmosfera hotelului și ați înțeles mediul în care te desfășori acolo, trebuie să vă spun că eu, din când în când, mai merg la toaletă, să elimin diverse chestii. Știu, surprinzător, pentru cineva atât de gladiolă, ca mine.

M-am dus la buda ăstora, am eliminat subțire ce am avut de eliminat, mi-am spălat lăbuțele (ce îmi plax dyson airblades…nu, nu au la marriott, dar mi-am adus aminte), după care am luat-o înapoi, pe lungul culoar care ducea spre Netcamp. Și cum mergeam alene și agale, organismul meu simte nevoia de a eliminaa puțin aer, prin fanta inferioară.

Mă uit discret, cu vederea periferică, stânga, dreapta, nu văd nimic și pe nimeni, așa că încep procesul de eliberare a metanului din organism. VA spun, a fost cea mai îndelungată eliberare de metan dintr-un organism, văzută de Marriott. Plus că mai avea și zgomotul ăla de balon care se dezumflă, puternic, pertinent, infiorător chiar.

Când termin, după câțiva pași buni, mă uit spre stânga și ce văd. Una din chelnerițele de la Marriott, cu ochii largi cât cepele, mă privea înfiorător, de parcă tocmai descoperise cel mai groaznic secret din viața ei.

Da păpușe, chiar dacă e greu de crezut, și bărbații elimină gaze…