Caz real.
Ea şi cu el se cunoşteau de tineri. S-au împrietenit, s-au îndrăgostit unul de celălalt încă din liceu. Se iubeau enorm şi probabil încă se iubesc şi în ziua de azi.

Ea avea o tară educaţională. Voia ca soţul ei să fie primul bărbat care o atinge intim (adică cu care face sex, pentru băieţii mai cultivaţi din zonă), aşa că nu voia să facă dragoste cu el. În nici un fel, pentru că voia să fie neatinsă în noaptea nunţii, iar prin neatinsă nu însemna ca are voie să îşi bage orice oriunde, cât timp nu desface picioarele.

Aşa că s-au căsătorit imediat cum au terminat liceul. Imediat la un an au făcut şi un copil. După încă un an, deja divorţaseră.
Motivul?

Ea era foarte… spaţioasă ca să zic aşa. Bine, gurile rele spun că de fapt el era genul macaroană, dar eu tind să cred că totuşi era puţin lărguţă, fiind şi mai plinuţă de felul ei.

Deci, ce avem, ca rezultat al unei educaţii rigide?
O căsnicie distrusă, un copil care nu va avea niciodată tată cu adevărat, totul datorită unui concept care ar fi trebuit să dispară până acum din practica umană.

Pentru ca iubirea să fie completă, totul, dar absolut totul trebuie să intre în sfera compatibilităţii. Degeaba îl iubeşti, dacă în noaptea nunţii el deja termină, iar tu îl întrebi dacă a intrat.
Şi reciproca e valabilă, să ştiţi.