Era o coadă imensă in faţa clubului pensionarilor de pe şoseaua Mangaliei. Se dădeau ajutoarele de la primărie. Kilul de zahăr, puiul, uleiul.
Semăna atât de tare cu cozile de pe vremea răposatului…

Ştiu că in esenţă gestul e meschin şi nu reprezintă decât o mare pomană electorală.
Dar cine îi ajută altfel pe oamenii aceia? Oare ei de plăcere stau şi se calcă in picioare pentru alimente a căror valoare e egală cu costul unui shot de tequilla in Club Bamboo?

Nu de plăcere stau ei. Stau pentru că sunt săraci. Pentru că au pensii mizerabile. Pentru că au ales calea mai usoară, atunci când erau în putere.
Dar asta nu înseamnă ca trebuie sa plătească toata viaţa prin foame si umilinţe.
Mai anii trecuţi se organizau chete, colecte, de sărbători, pentru cantine sociale, aziluri de bătrâni.
Să înţeleg că a dispărut interesul sau că nu mai prezintă avantaje financiare o asemenea acţiune.

Cui lăsăm batrânii noştri?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.