Acest articol este un guest post scris de Duf… asta, Genghis Han (bunicul lui Kubilai )

Articolul despre SIE a inflamat foarte multă lume. Inflamat poate nu e un cuvânt bun, să zicem că a atras atenția multor oameni. Inclusiv a postacilor de pe siturile ziarelor, nu vreți să știți ce comentarii am avut, desigur, în spam.
Ce vreau să spun. Dufu a dorit să spună o poveste despre fostul serviciu de spionaj român și ce era atunci, spre deosebire de acum. Îmi place sublinierea că fostul DIE nu are treabă cu SIE. Demonstrează, as usual, că deși trăim într-o lume de habarniști specialiști, care știu totul pe lumea asta, există oameni care se și informează, nu doar din bârfele Știu eu mai bine.

Enjoy. Imediat vine și partea a doua a articolului meu, să vă povestesc ce am făcut la SIE, ce am înțeles și, mai ales, cum am plecat de acolo.

Articolul lui Cetin referitor la SIE a fost interesant. Arata cat de mult s-au schimbat lucrurile in astia 27 de ani, chiar daca pentru multi dintre noi nu in bine. Eu unul nu am fost accord cu tot ce spunea el acolo, dar asta e alta poveste.

Interesant e ca, conform propriilor declaratii, SIE este numarul 2 ca volum si, mai important, calitate a informatiilor obtinute in topul serviciilor de informatii NATO. Lucru care poate fi adevarat, nu vreau sa discut asta. M-a distrat insa reactia unor comentatori, care plini de mandrie sa-I spunem nostalgica, au exaltat: da, sigur ca acum SIE pe locul 2 in cadrul NATO, pentru ca a fost DIE in vremea comunismului si nu-I asa, daruirea si spiritul de sacrificiu si… Hai sa ne oprim si sa punem un pic lucrurile la punct. In primul rand, SIE de acum nu mai are nimic in comun cu DIE de atunci. Iar cu trecutul “glorios al DIE” cu atit mai putin. Si asta e bine.

Dar va promisesem ca va spun o poveste. Asa ca dragii mei, asezati-va in jurul mosului si haideti sa incepem.
Povestea noastra are in centrul ei un serviciu secret si oamenii sai. Sau mai multe servicii secrete si e oamenii lor. Va spun de acum ca datele care apar in poveste nu sunt chiar exacte, pentru ca nu asta e scopul povestirii.

Povestea incepe undeva pe la inceputul anilor ’60, cand un veritabil Geimsbondzerozerosepete roman, Mihai Caraman, pune la punct o retea de spioni pe teritoriul Frantei. Din pacate reteaua respectiva, cosmarul serviciilor de Securitate franceze si al celor NATO, nu spiona in interesul statului roman, ci servea la fel ca serviciile secrete ale celorlalte state socialiste, interesele fratelui mai mare al tarilor socialiste, Uniunea Sovietica. Stat care, dealtfel, daca nu ma insel, l-a si decorat pe Caraman pentru serviciile aduse.

Dar cum orice minune nu tine la infinit, la un moment dat unul dintre adjunctii lui Caraman defecteaza (asta este termenul folosit pentru dezertarea unor agenti secreti, mai ales cand lucreaza sub acoperire) la englezi, fapt care pentru ei, dupa esecul inregistrat in cazul celor 4 (unii spun chiar ca 5) de la Cambridge, a reprezentat un balon de oxigen pentru reabilitarea imaginii in fata “verilor” si a celorlalti parteneri NATO. Reteaua Caraman cade, Caraman este repatriat si tras pe linie moarta (si datorita esecului retelei, dar si din cauza suspiciunilor ca de fapt actiona pentru sovietici, intr-o perioada in care Romania se desprindea de influenta acestora), dar ce ramine din retea (asa numitii agenti adormiti) sunt preluati de sovietici. Retineti acest aspect, e important.

Urmeaza anii ’70, cu Pacepa si al sau Benedict Arnold (ce inseamna asta cautati pe gogu’ sau va explic eu alta data). Nu intru in polemici legate de Pacepa. Vreau doar sa subliniez ca defectarea unui om din pozitia pe care o ocupa el reprezinta o lovitura si o imagine negativa asupra intregii organizatii pe care o reprezinta. Pentru ca dupa defectarea unui om cu o asemenea anvergura intreaga organizatie sufera schimbari, iar in cazul asta nu tocmai in bine. Multi dintre profesionistii devotati activitatii lor au fost retrasi si inlocuiti cu oameni mai degraba devotati regimului, decat profesionisti in adevaratul sens al cuvintului. Si cand spun regimuui, spun de fapt lui Nicolae Ceausescu.

Iar acesti oameni sunt responsabili pentru multe dintre esecurile ulterioare ale DIE, cum ar fi atentatul cu bomba esuat indreptat impotriva sectie romane a Europa Libera (a fost detonata o bomba de catre oamenii lui Carlos la sectia cehoslovaca daca nu ma insel), si atentatul esuat asupra lui Paul Goma si a lui Virgil Tanase.

Si acum incepe povestea si cel mai mare esec din istoria DIE. Pe scurt, Paul Goma si Virgil Tanase erau cei mai vehementi si acizi critici ai lui Ceausescu in anii ‘80. Cum pentru Ceausescu orice critica la adresa lui era una la adresa Romaniei (va las pe voi sa socotiti daca asta ar fi fost real sau nu), turba la fiecare scrisoare sau luare de pozitie publica a acestora. Drept care a luat la un moment dat hotarirea ca cei doi sa fie asasinati.

In consecinta, un ilegal al DIE stabilit in Franta, pe nume Matei Haiducu, primeste misiunea de la sefii DIE sa organizeze asasinarea celor 2. Haiducu se intorce in Franta (era inginer angajat al unei companii francize ce desfasura activitati in Romania, astfel avind o buna acoperire pentru desele voiaje pe care le efectua in Romania), si in drumul spre casa se opreste la biroul DST (unul din serviciile de Securitate franceze), unde varsa tot planul ticluit de DIE. Asta este alt aspect important pe care va rog sa-l retineti. Lucrurile s-ar fi oprit aici, daca in mintea sefilor DST nu s-ar fi infiripat un plan. Planul era ca “asasinarea” lui Goma si al lui Tanase sa mearga mai departe, dar sub control francez.

Bref (ca tot vorbim despre francezi), la un moment se insceneaza o tentative de otravire a lui Goma, Virgil Tanase dispare si pentru o perioada de vreme nimeni nu mai stie nimic despre e. Sigur ca primul gand al tuturor a fost ca a fost rapit sau asasinat de Securitatea romana. De fapt, Tanase a fost pus la adapost intr-o locuinta conspirativa a DST, undeva la departare de Paris. Haiducu se intoarce in Romania, se prezinta la seful DIE, toas’g’al Plesita, si raporteaza indeplinirea misiunii. Acesta il ia de mana si-l duce la familia Ceausescu, unde Leana il pupa si-l numeste eroul ei, iar Nicu il decoreaza. Haiducu spune ca serveste patria (fiind si cetatean francez, nu specifica care…). In timpul cat a stat in tara, Haiducu reuseste sa-si trimita familia in Franta, dupa care pleaca si el.

Exact la timp, inainte de detonarea bombei. In presa franceza apar informatii cum ca de fapt Tanase nu e mort, ci se afla sub protectia DST intr-un domiciliu sigur. La scurt timp dupa aceasta, Goma, Tanase si Haiducu apar intr-o conferinta de presa, Haiducu destainuindu-se si intreaga “tesatura” a DST fiind facuta publica. De ce s-a intimplat asta? Care a fost scopul DST? Va spun un pic mai tarziu.

Cert este ca dupa aceasta conferinta, din punctul de vedere al Bucurestiului, mai bine ar fi fost lovit de o bomba atomica. Mitterrand, presedintele de atunci al Frantei, care urma sa viziteze Romania, a anuntat ca amina aceasta vizita pe termen nedeterminat. Ceea ce, din punct de vedere al credibilitatii lui Ceausescu, a fost un branci in groapa ce deja se sapa in fata lui. Pentru Romania, avea sa fie o mare lovitura, pentru ca astfel pierdea statutul de “sora mai mica” a Frantei. Mitterrand avea sa viziteze pentru prima oara Romania dupa ’90 (Francois Mitterrand est l’ami de l’assassin!).

Sigur ca DST nu ar fi putut tine operatiunea secreta la infinit. Dar ea a fost intrerupta prematur din mai multe motive. Unul din procurorii insarcinat sa ancheteze disparita (nu stiu daca asta este termenul corect, in franceza se spune juge d’instruction) banuia ca ceva “pute” cind sotia lui Tanase facea dese drumuri in afara Parisului. DST i-a explicat procurorului ca datorita “raisons d’etat” ar fi bine sa renunte sau sa tergiverseze ancheta fara a-I oferi prea multe detalii, lucru care i-a produs acestuia frustrari, impingindu-l sa se adresese presei. Dar nu confesiunile procurorului au dus la aparitia in presa a complotului, ci “scapari” din sfere mai inalte, respectiv un personaj foarte important din cabinetul lui Mitterrand avea tot interesul ca aceasta oeratiune a DST sa se opreasca. De ce? Vom vedea un pic mai tarziu.

Deci povestea noastra se termina cu happy end pentru Goma, Tanase si Haiducu, este un esec relativ pentru DST, si o groaznica lovitura de imagine pentru Ceausescu si pentru DIE. Dupa intreaga poveste, de alftfel, toas’g’al Plesita a fost tras pe linie moarta. Cel mai mult insa avea sa sufere Romania, relatiile diplomatice cu Franta fiind, sa spunem, “inghetate”.

Si povestea noastra s-ar termina aici, daca n-ar fi fost niste explicatii de dat.
1.) De ce a recurs DST la o operatiune atit de alambicata, cand putea pur si simplu, in momentul in care Haiducu s-a “predat” sa faca publica incercarea de asasinat? Va aduceti aminte cum mai sus va povesteam despre Caraman si reteaua lui demantelata, ai carei agenti “adormiti” au fost preluati de catre sovietici? Ei, unul dintre acest “adormiti” ocupa o pozitie cheie in cabinetul Mitterrand, si oferea informatii sovieticilor.

DST avea informatii despre asta, dar nu aveau foarte multe dovezi privind “adormitul”. Si atunci, au pus la cale intreaga operatiune cu scopul fie de a-l “intoarce”* pe toas’g’al Plesita, fie pentru a obtine de la el dosarul “adormitului”, pe care securitatea il avea, fiind recrutat de Caraman, chiar daca contolul cestuia fusese transferat sovieticilor, la schimb cu dosarul operatiunii “Goma-Tanase-Haiducu”, asupra careia DST avea sa pastreze in acest caz tacerea. De altfel, incercari de contactare a “adormitului” in scopul de a-l convinge sa lucreze pentru securitate au existat din partea alor nostri. Dar s-au lovit de tacere. Sau au intervenit sovieticii, nu se stie. Daca Plesita avea sa refuze, de abia atunci totul avea sa fie facut public. Dar…

2.) Personajul cheie, “adormitul” lui Caraman, avind o pozitie importanta in cabinetul lui Mitterand, afla de operatiunea DST. Si intra in panica. Probabil ca din pozitia in care se afla, direct sau indirect ar putut sa opreasca operatiunea DST, dar ar fi fost ca si cand ar fi inaltat semnale cu fum, indicand “eu sunt omul sovieticilor”. Si atunci, a avut grija ca informatii privind operatiunea DST sa transpire in presa. Aceasta oprindu-se prematur, si soldindu-se asfel cu un relativ esec (relativ pentru ca totusi, Goma si Tanase n-au fost asasinati).

Avea sa vina revolutia, mai multi ofiteri de contranspionaj fiind omoriti fie in timpul, fie foarte curand dupa, ministru al apararii fiind numit toas’g’al Militaru, dovedit om al sovieticilor, iar la noul aparut SIE fiind numit, ia sa vedem daca ghiciti cine, da-da, exact, chiar el, geimsbondul carpatin, g’alul Mihai Caraman, omul asupra caruia suspiciunile de a lucra de fapt in favoarea sovieticilor nu au putut fi dovedite niciodata (toti cei care ar fi putut dovedi ceva disparind fizic asa, fie intr-un accident de vanatoare, fie pur si simplu. Ghinion, dom’le). Care Caraman, tocmai pentru a dovedi “noua” orientare a SIE, face o prima vizita la Paris, ducind cu el dosarul lui Charles Hernu, ministru al apararii in cabinetul lui Mitterrand, demisionat in urma episodului Greenpeace.

Ce sa vezi, la data cind Caraman preda dosarul francezilor, Hernu era deja mort. Caraman avea sa-si dea demisia din conducerea SIE in ’92, oficial in buna parte din cauza presiunii francezilor. In realitate, fusese numit la insistentele lui Petre Roman, iar in ’92 ruptura dintre Roman si Iliescu era atit de adinca, incat Iliescu nu dorea sa pastreze intr-un post atit de important un om teoretic fidel lui Roman.

3.) Mitterrand la randul sau nu avea niciun interes ca faptul ca Hernu, membru in cabinetul sau, sa fie deconspirat ca fiind agent al soviticilor (ceva banuieli avea). Politic, asta ar fi insemnat sfarsitul intregii sale cariere. Si atunci, ordinal de a opri “sarada” a venit oarecum de la cel mai inalt nivel. Inutil sa spun ca “dezvaluirile complete privind inmplicarea Bucurestiului” in incercarea de asasinat/rapier promise de Mitterrand nu au venit pina niciodata.

4.) Matei Haiducu. Cand a fost intrebat daca defectarea lui s-a produs in momentul in care a marturisit DST planul de asasinarea a lui Goma si Tanase, Haiducu a dat un raspuns evaziv. Si controlorul sau DST a zambit enigmatic pastrand tacerea cand a fost intrebat acelasi lucru. Prin urmare exista suspiciunea serioasa ca,de fapt Haiducu era agent dublu cu mult inainte sa primeasca misiunea de asasinare a celor 2, fapt ce iar reprezinta o pata pe “obrazul” DIE.
*In jargonul de specialitate, “a intoarce” pe cineva inseamna a-l transforma in agent dublu. Adica un agent care de fapt serveste intereselor tale, ramind membru al stucturii initiale.