Scris de NicoB

Mi-am amintit de asta zilele trecute, cand mi-am dat seama cate eforturi trebuie sa faca cineva intr-o relatie, pentru a nu tulbura zen-ul printului consort sau al printesei, si nu cred ca este doar cazul meu. In ultimii doi ani, ghinionistul meu iubit a trebuit sa suporte niste crize existentiale majore date de probleme minore, pentru ca la femeile repezite totul e o drama, de la pierdut garantia centralei termice inainte de ISCIR-izare pana la certuri cu meseriasul care a adus mobile cu vreo 3-4 luni intarziere, defectiuni minore insotite de vaicarit in loc de sunat un instalator, atacuri de panica in loc de solutii rapide pentru toate micile coborasuri ale vietii de adult, de te si miri ca dupa atatea sughituri saracul mai e prin preajma si n-a decolat. Le are si el pe-ale lui, fiecare facem compromisuri, esential este un echilibru, si de aici mi-a venit o alta idee. Cea de dezechilibru, sau de limita a bunului simt.

E amuzant cum credem noi ca suntem deloc mofturoase, low maintenance, usor de suportat, ca ni se cuvin toate florile si atentiile, ca suntem super simpatice cand comandam masaj la talpite, sedinte foto improvizate pe te miri unde si afectiune la foc automat, ca domnul inimii noastre trebuie sa se poarte non-stop ca si cum ii facem o favoare cu prezenta, dar nu vedem ce bagaj de plusuri si minusuri aducem in relatie.

E si mai comic atunci cand ne mai atrage cate cineva atentia asupra barbatilor tarati lunar sau (Doamne-fereste!) saptamanal prin mall-uri si iti spui “that ain`t me”, dar uiti ca, poate, din sculare-n culcare, problemele tale sunt “ale noastre” iar problemele lui sunt ale lui. E usor sa te vezi cu sacii in caruta si sa pretinzi ca “X” sau “Y” ti se cuvine dar sa nu oferi la schimb mare lucru.

Nu avem timp, dom`le de afectiune, de surprize, de iesiri spontane din oras, poate nici sa mergem pe la salon nu avem timp si chef, Fereasca Dumnezo` sa faca printesa vreun efort, poate crapa naiba vreo unghie, mai stii? Daca, in schimb, vine cineva si spune ceva de vreo ciorba, dansa nu prea stie sa gateasca decat salate pentru ca nu mai e la moda sa stai la cratita, plus ca tu ai job, muncesti sa te intretii, dar uitam brusc despre aceste mofturi moderne cand asteptam bijuterii scumpe, haine, cadouri pentru ca de aia e barbat(am gandit asta cu vocea Danei Budeanu) sau e 14 Februarie, 1 Martie, 8 Martie, Paste, Craciun, ziua ei, ziua ei de nume. Intentionat am dat exemplu asta, pentru ca in 2020 unora ne-a intrat in cap ca daca unele task-uri nu mai sunt exclusiv feminine, inseamna ca nu le mai facem deloc, ca e vreo rusine, ne-am emancipat.

Oamenii de langa noi, ca sunt femei sau barbati, consorti sau prieteni apropiati, au si ei dreptul sa le recunoastem meritele, mai ales cand o dam, ocazional, de gard, si in mod special sa recunoastem cu voce tare cand am comis-o. Si pentru ca vin lunile astea de cosmar pentru portofel si de numarat profitul pentru comercianti, am decis ca anul asta o sa incerc sa ofer oamenilor din jurul meu ceva simbolic (maruntisuri facute de mine, seminte de plante, etc) si ceva esential: ATENTIE. Atentie la nevoile lor, la grijile lor, la supararile si bucuriile lor. Nu compenseaza, dar ajuta.

Poate chiar o sa le fac barbatilor din familie si cercul de prieteni cate o surpriza de Martisor, ca prin alte parti asa-i obiceiul. Voi ce cadouri de suflet faceti celor dragi voua? Asteptati musai ocazii speciale sau ii surprindeti random?