Ana are mere! IIV

Cum vede blogosfera problema, tot după mintea lui PAH

zoso.ro: Ana are mere pentru că toți trendinezii au mere și se-ncalță cu converși. Ana și-a luat două mere pentru care o să plătească toată viața la bănci, în loc să-și ia un singur PC care să-i facă treaba sau, la banii pe care i-a dat pe mere, să-și ia 4 Assus-uri. D-ăștia care au mere da’ stau într-o garsonieră mizeră, închiriată, sau stau încă cu părinții, sunt sătul.

cetin.ro: Ana are mere. Click aici. Vă-ntreb, acum, și pe voi: ce-ați fi preferat să aibă Ana? Mere sau pere?

denisuca.com: Wow, Ana are mere și mi-a trimis și mie trei, să le încerc. Acum sunt cam ruptă de oboseală, am să pun pozele mai târziu. Până atunci mergeți la Sebi, să vedeți ce a făcut el la airsoft cu merele pe care le-a primit.

subiectiv.ro: Unde greșește Ana când vine vorba de mere. Nimic mai fals. Nu așa se fac bani din Ana. Nu așa se monetizează merele etc.

sutu.ro: La Balcic. Merele Anei sunt absolut delicioase.

morar.catavencu.ro: Cine este cu adevărat Ana cea cu merele. Cine sunt părinții Anei. Interviu cu Volodea Tismăneanu. Vinul de mere al săptămânii.

piticu.ro: Băi, deci am trecut prin ceva foarte nasol, vă spun. Deci Bubu a văzut-o pe Ana când aducea merele de la FNI în niște mașini blindate și am filmat-o și era să dau peste Cabral din nou în timp ce mai făceam niște proiecte mișto pentru Realitatea (aici, aici și aici). Adică După bloguri este o emisiune foate bună, eu sunt foarte bun și-mi hostez singur blogul, pentru că pot, în timp ce ăia din trustul lui Felix sunt toți niște frustrați.

demaio.info: Niște cretini se iau de Ana că are mere. Asta mă face să o simpatizez pe Ana, deși eu n-o simpatizez deloc, dar mai bine să-i iau apărarea decât să spun că ăia au dreptate. Ana, am pus o poză cu mine și cu niște mere, sunt alături de tine, dă-i în morții mamii lor de cretini că le trimit eu niște foști pușcăriași să le ia gatul pentru că au îndrăznit să se ia de tine.

oradeanul.com: Am fost în București săptămâna asta, pentru că în Oradea nu sunt conferințe despre web la care să fiu invitat, dar București este un oraș de căcat. Am vrut să iau niște mere de la „Ana Impex Nonstop SRL” de lângă gară și acolo merele costă de zece ori cât în Oradea. Un oraș de căcat.

fulgerica.com: Ana are mere (wtf!!?) – video

Îți mulțumesc că mă citești.

Poți susține cetin.ro cu un abonament de 3 USD

48 comentarii

  1. #1

    :)) deci absolut genial

  2. #2

    3 roman se scrie III nu IIV :)))

  3. #3

    derick, vezi ca te-ai prins? Dau o bere daca imi spui si de ce l-am scris asa..

  4. :P Zuper! Aş comenta mai mult, dar sunt obosită şi nu am chef. O să scriu eu mai încolo. :))

  5. @ PAH
    Ca să remarce unul şi altul, nu?

  6. Asta chiar e tare :)) cel mai bine l-a jucat pe zoso si pe demaio. Desigur si fulgerica.

  7. prea tare :))

  8. #8

    Excelent.

  9. :>> =)) Superba continuare :)) Ana are numai mere (traiasca siliconul :))) sau poate femeia perfecta : 2 mere si 2 pere si … Oare cum vin? :-? =))

  10. #10

    Bluarto: Da. M-ai scutit sa dau o bere. Asadar ai o bere…

  11. cabral: „Dă click pe melodie” şi citeşte articolul. Ana are mere. Hai să încercăm să o înţelegem de ce are ea mere şi ce va face cu ele.

    Bad Pitzi: Ana are neşte mere dă haur. Mai are şi nişte covrigi în urechi şi neşte tencuială pe faţă. Pitzipoancă sadea, Ana îşi face poze în baie şi le uploadează pe haifaiv.

    Blogatu: Ana are mere. De ce are Ana mere şi nu are pere. Participaţi pentru că aveţi numai de câştigat la concursul meu la care ofer două mere. Basculanta merge greu dar are mere. Ana nu ştie să citească, dar are mere. Tragerea în direct la Blogatu Live tv.
    Tags: Ana, mere, ana are mere, ANA, ana, MERE, apple.

    Visurat: Cine este această Ană şi cum a făcut ea rost de mere? Într-o Românie plină de popi hoţi şi naşi corupţi şi săracă, de unde a făcut ea rost de mere? În continuare un filmuleţ cu Ana la airsoft…

    Mircea Badea: Trăim în România şi Ana are mere. Ana e o proastă o ciumpalacă nesimţită care mai are şi blog. Deci e o blogheriţă proastă…

    Pitici Gratis: Ana e o curvă penală băşinoasă. Am avut-o în pat de cel puţin zece ori, când eram foarte beat. Luaţi pula toţi care comentaţi… (în continuare cuvinte de neînţeles, înjurături la adresa comentatorilor).

    Dono: M-am trezit dimineaţă şi am fost la loto. Acolo am dat de Ana, care stătea la coadă şi care, culmea, avea nişte mere. De jur împrejur văd numai oameni neraşi, jegoşi şi care put.

    Bine, nu sunt la fel, dar meritau şi personajele de mai sus să intre în articol…
    Bravo PAH pentru articol.

  12. #12

    doamne cat m-am distrat :)) foarte foarte adevarat

  13. #13

    victor, da-i bataie. Mi-a placut Badea:))

  14. Foarte tare ! :)

  15. Nu stiu daca e de ras sau de plans :)

  16. PAH, esti genial. :))

    O singura chestie am pe care nu reusesc s-o pricep, de ce ai scris IIV in loc de III.

  17. Nostima aceasta serie de posturi: „Ana are mere”. si vad ca la postul cu reactiile bloggerilor s-au adunat mai multe comentarii decat la cel cu presa scrisa si vorbita, e semn ca s-au mobilizat bloggerii.
    Cumva acest IIV prevesteste si o a patra parte?

  18. #19

    tibi, nu exista o a patra parte. Asta e tot. Eventual va mai exista ceva care sa analizeze reactiile la cele trei posturi. Se va chema „De ce Ana nu-si investeste merele online”.

  19. Nu vinde merele alea? Ii dau dublu! :??

  20. #21

    Bancheru: Pentru ca pot, de aia!

  21. #22

    PAH, ai scris IIV in loc de III ca sa se mire prostii? :D

  22. arhi azi ai fost in mare forma…sa fie de vina merele anei?

  23. #24

    Ramo, nu ca sa se mire, ci ca sa socoteasca. Merge asa?

  24. are pe naiba s-o ia..care ati furat merele lu` ana?

  25. PAH, vreau câte o bere de fiecare curios.

  26. #27

    Bluarto, ia berea si fugi. Nu sta pe ganduri:>>

  27. :)) Ana are mere. Şi ne mai mirăm de ce o ducem cum o ducem. Ruşine!:))

  28. #29

    Robintel, tre’ sa plang?

  29. @PAH

    :)) Păi e aceeaşi treabă ca şi cu IIV-le [Cred că oamenii nu şia-u dat seama că nu e 7]…:))

  30. #31

    Robintel, greseala mea.[-(

  31. Nu mai am mere! Le-am vandut pe toate. ;-)

  32. #33

    Si veni si Anna!
    :)) :)) :))

  33. #34

    :>> :>> :>> :>>

  34. #35

    Anna, Arhi, facem impreuna continuarea: „Manole n-a avut oua!”?

  35. blogatu : review al merelor
    groparu : ioi ! am baut o horinca tare din merele Anei ca m-o luat un prekin in carca pan’ la furia ros’
    Julius : Evenimentele zilei de ieri – 2009 : Ana a facut rost de 2 mere. Nu se stie cine este aceasta Ana, dar se stie ca e in pragul pubertatii.

    :D

  36. Eu una nu ma supar.
    Neg orice relatie anterioara avuta cu Manole. Daca acesta considera ca ne cunoastem de undeva, sa aduca dovezi. Nu pot da informatii despre ouale sale.

  37. s-a facut :)) Arhi pune-te pe treaba! Nu de alta dar acusi e Inaltarea! Vrea lumea sa cumpere oua ;)) Poti sa vii si cu modele :-> :))

  38. #39

    o mica adaugire:

    zoso.ro: Ana are mere pentru că toți trendinezii au mere și se-ncalță cu converși. Ana și-a luat două mere pentru care o să plătească toată viața la bănci, în loc să-și ia un singur PC care să-i facă treaba sau, la banii pe care i-a dat pe mere, să-și ia 4 Assus-uri. D-ăștia care au mere da’ stau într-o garsonieră mizeră, închiriată, sau stau încă cu părinții, sunt sătul. Ana, spammerita infecta, de unde ai tu continut pentru 234 937 de mere indexate pe google? Screenshot aici.

  39. Ioaaaai, ce mere faine are Ana!

  40. Si dupa cum va spuneam „Ana are mere” si nu orice fel de mere ci mere super senzationale. oare sunt naturale? Mai multe cititi la Arhi

  41. Vezi c-ai uitat să-l bolduieşti pe Piticu :))

  42. visurat.ro: Ana are mere, asta-mi aminteste de o faza din tineretea mea cand aveam si eu mere…

  43. IIV nu inseamna, teoretic, daca s-ar scrie asa, DOI???

  44. #46

    oaki, IV inseamna 5-1, IIV ar fi, deci, 5-2, daca s-ar scrie asa, evident.

Citește și...

Sunt un tip foarte răbdător și un adept de-al lui Sun Tzu, care te sfătuiește să păzești malul râului, ca să admiri cadavrul dușmanului tău cum trece. Recunosc, am admirat multe. Online, desigur. Nu îmi place să mă uit la seriale care nu s-au terminat, pentru că urăsc să rămân în limbo, așteptând […]

Atunci când politicienii noștri vor păți așa ceva, nu coregrafii șmechere în piață, după care să ne lăudăm ce mișto a fost. PE NET! Dar momentan nu se va întâmpla așa ceva. Momentan încă suntem bine, încă proporția de bine hrăniți versus rupți în cur e bună. Trebuie să înceapă să plece corporațiile […]