Înainte de orice, aș vrea să vă aduc aminte că am 2 copii și cunosc situația din ambele părți ale baricadei, angajat și angajator.

Au apărut zilele acestea o serie de articole legate de angajarea femeilor cu copii sau a gravidelor și parcă nu mă lasă inima să nu fac niște precizări.

cu tot respectul, nu ma indoiesc de abilitatile tale, insa ai trei copii, iar eu am nevoie de cineva care sa puna osul la treaba

Citat de la Bogdana, cuvintele unui angajator.
Chiar nu mi se pare deplasat, ba chiar mi se pare niște cuvinte de bun simț, din partea unui om franc. Și aș vrea să înțelegeți că discuția se poartă nu doar de joburi la corporație, ci și despre joburi la firme cu 2 angajați, care rulează câteva mii de euro pe lună.

Mama e un job pe viață

O mamă înseamnă full time job, pe viață. Și nu neapărat doar pentru chestii basic, gen plec o oră, să dau de mâncare copilului. De exemplu, știați că, în românia, ca tată, nu te poți interna în spital alături de copilul tău? Legea e negru pe alb cu cuvântul mamă. Punct, fără nici un fel de discuție.

De ce eu, ca angajator privat, ar trebui să pierd bani cu tine? Pentru că da, dacă te angajez ca mamă cu copii, mai ales dacă sunt mici, pierd bani cu tine. Niciodată nu vei munci full time, tot timpul vei avea probleme, diverse urgențe, medicale sau nu, școlare sau nu. De ce ar trebui ca eu, persoană privată, să îmi asum, pe banii mei, problemele tale?

Joburi speciale pentru gravide?

Același lucru mi se pare valabil și pentru angajarea gravidelor. Ok, deci practic tu sigur peste 7-8 luni dispari din peisaj pentru 2 ani, iar eu, pe banii mei privați, trebuie să accept asta fără crâcnire.

Da, ok, ca femeie plătești asigurări sociale. Dacă faci parte din imensul aparat birocratic al româniei, nu am nimic împotrivă, sunt alții care o freacă pe bani mult mai mulți decât 1200 de lei, suma maximă acordată de stat pentru 2 ani de concediu maternal.

Dar cât timp acolo vorbim de banii mei, de banii investiți de mine, din care îmi hrănesc familia mea, mi se pare un abuz și o discriminare vizavi de mine. Dacă TU dorești să faci copii, fă copii, dar nu mă obliga pe mine, prin lege, să te ajut să faci asta, pentru că eu nu introduc nimic acolo, ca măcar să am parte de 10 secunde de plăcere.

Discriminare pe banii mei

Știu că, în mintea multora, sună sexist și discriminatoriu, mai ales că mulți dintre voi habar nu au ce înseamnă să fii antreprenor, să plătești salarii și impozite.

Imaginați-vă că vreți să vă angajați o femeie la făcut curat în casă. Iar femeia e gravidă și nu poate face lucrurile pe care aveți voi nevoie să le facă. Nu se poate urca pe scaune, nu poate sta în genunchi, nu poate ridica greutăți. Dar totuși legea vă obligă să o angajați, deși nu va face practic nimic. Și îi veți plăti salariul întreg, ca pentru o menajeră care chiar muncește, până când naște, deși repet, ea nu face nimic.

După care blocați postul de menajeră 2 ani, până se întoarce ea la muncă. Desigur, tot nu va putea munci, pentru că la ea pauza de masă va fi mai lungă, la prânz fuge să își hrănească copiii, după masa pleaca mai devreme să își ia copilul de la școală/grădiniță, de fiecare dată când copilul face gripă se învoiește câteva zile și tot așa.

Dar voi sunteți obligați prin lege să acceptați chestiile astea, pe banii voștri și, dacă îndrăzniți să cârcotiți, sunteți acuzați de discriminare.

Mai vi se pare atât de corect?
Repet, e doar un punct de vedere, eu sunt de ambele părți ale baricadei. E clar că, undeva, trebuie găsită o cale de mijloc. Dar care este aceea?

Opinii? Și aș prefera chestii argumentate, nu comentarii gen alin Toate sunt c…e și merită să stea legate de cratiță.