Sunt antiamerican convins. Nu vreau să merg în america, urăsc politica intervenționistă, sunt împotriva recunoașterii Kosovo și nu cred că Slobodan Miloșevici e criminal de război.

Știți unde se oprește antiamericanismul haios de catifea?
În clipa în care Rusia își aduce aminte că e Rusia și anexează Crimeea. După care dă un ultimatum Letoniei, unde se încalcă din greu drepturile cetățenilor ruși. Și când Merkel face ca în banc, anunțând public că dacă Rusia mai îndrăznește să se ameste în Ucraina, e posibil să se ajungă la sancțiuni economice.

(bancul e ceva de genul
Hai tată cu mine, că m-a bătut unul. Vine tatăl cu fiul, ajung la bătăuș
– Ia zi mă, acum mai ai curaj să dai în fi-miu?
Zbang, fiul primește o ștachie peste ochi.
La care tatăl zice
– Hai mă băiete acasă, că prostul ăsta nu știe de glumă
)

Atunci realizezi că de fapt intervenționismul ăsta e nasol doar atunci ând e vorba de alții și că e bine să chibițezi de pe margine, până când nu te trezești cu ruși puțind a vodkă, întrebându-te de sănătate.

Zilele astea sunt la Kogălniceanu niște F16 americane.
Să sperăm că stau cât mai mult, până reușesc ăștia să îl asasineze pe Putin.

putin is dead