La început au fost ei, cei mai buni

Întâi a fost Toma Caragiu. Umor fin, de gentleman. Probabil şi cei mai mici dintre noi folosesc din când în când expresia `c-aşa-i în tenis`, fără să aibă idee că e dintr-un sketch interpretat de marele actor. Din păcate, cutremurul din `77 l-a luat, pe când încerca să salveze alt mare om, pe regizorul Alexandru Bocăneţ.

Dem Rădulescu. Bibanul. Octavian Cotescu. Alături de Caragiu şi Marin Moraru, în Operaţiunea Monstrul, a creat umor irepetabil, incomparabil cu nimic din ce s-a mai făcut de atunci. `Bicicleta era galbenă…`.

Jean Constantin. Ţigan. Dar mare om, mare caracter. Ismail, care toca carnea pentru perişoare cu satârul. Sau Patraulea.

Ei au fost pietrele de hotar. După ei, o întreagă generaţie de artişti şi scriitori au încercat să facă umor, umor adevărat, cu bun gust, spiritual, umor accesibil oricui, nu doar celor ce pot sta după ora 22.

Acum încep continuatorii

Şi a venit revoluţia.

După revoluţie, s-au remarcat Doru Octavian Dumitru şi Jean Paler. Erau primii care făceau glume mai fără perdea, care asociau femeile cu prostia şi foloseau sexul ca paravan pentru numeroasele lor glume aşa zis spumoase. Uite-o focă, uăi! Şi nu miroase? Ba da, dar s-a-nvăţat!

Nae Lăzărescu şi Vasile Murariu. Măscăricii eterni ai revelioanelor. Romică Ţociu şi Cornel Palade. Măscăricii eterni ai jocului de eurobingo. Şi acum plâng în somn când îmi amintesc cum se scremea Palade să facă sala să râdă, trăgându-şi în sus cele câteva fire de păr din cap şi încrucişându-şi ochii.

Inventatorii mizeriei televizionistice

Apoi a apărut Vacanţa Mare. Cei ce au adus umorul tip pulă în rromânia. Vă întrebaţi ce e umorul tip pulă? E acel umor care utilizează în fiecare catch phrase cuvântul pulă. Iar sala leşină literalmente de râs. Incredibil, ce au putut să spună băieţii ăia pe scenă. Senzaţional. Nişte adevăraţi.

Adevărat, pentru noi, cei ce de-abia ieşisem de sub ocupaţia comunistă şi intrasem sub ocupaţia democrată ce ne va duce într-un final spre Traian Băsescu, Golden Blitz şi hă hă hă ziaristă împuţită cu pixel albastru, era ceva senzaţional să auzim un artist spunând pe scenă aşa ceva. Nimeni nu s-a gândit că acei artişti sunt de fapt nişte golani de 2 bani, cu foarte mult tupeu. Să moară mama lui Frankfurt de vă mint.

Ghenă sau tobogan

Iar cu ei a început degringolada.
Peste noapte au ieşit la suprafaţă tone de umorişti care puteau face sălile să râdă spunând cuvinte obscene şi fără legătură, în diverse propoziţii. Off topic, îmi aduc aminte cu jenă de acum 2 ani, când Tibi Neuronu se scremea pe scenă la Roblogfest, încercând să facă să râdă gaşca de bloggeri de acolo, fără succes dealtfel şi, în disperare, începuse cu glume cu femei care se ştergeau cu unghiile la fund, după care dădeau pe pereţi. GG you, umor de foarte bună calitate.

Au apărut Trăzniţi în NATO, care au adus bancurile cu proşti, copiate de pe youtube, la televiziunea naţională.

O tu, Nikită cu nume de Bendeac

A apărut bendeac, această stea în ascensiune a umorului rromânesc, care a inventat umorul în care se răcneşte. Uitaţi-vă la aşa zisele lui schiţe şi număraţi pe degete momentele în care nu urlă. Mie îmi este jenă de jena lui să mă uit la ce face.

Partea şi mai jenantă este că în scrierile sale, omul se laudă că el luptă pentru cultură, împotriva tuturor piţipoancelor care au invadat şoubizul din ţară. Iar la televizor, stă în pielea goală într-o găleată, imitându-l pe un anume fernando.

O lacrimă pentru Divertis

Ce regret cu adevărat, regret trupa Divertis. Acum câţiva ani, abia aşteptam duminica seara, să pot să mă uit la o nouă emisiune de-a divertişilor. Râdeam cu Gyuri Pascu, râdeam cu Tony Grecu, râdeam cu Cristi Greţcu, râdeam cu moldoveanul de Catalin Mireuţă. Râdeam din suflet, erau extraordinar de buni şi, în pofida manelizării crescânde din industrie, reuşeau să menţină un standard înalt.

Din păcate, s-au mutat, pentru bani, la ProTv. Şi mai din păcate, scenarişti le-au ajuns nişte jagardele cărora li se dăduse cu şutul în fund de la un site umoristic de succes.
Iar divertisul s-a cam terminat, cel puţin pentru mine. Pentru că au devenit parte din masa mare de utilizatori de glume cu rahat în vârful limbii, pizdipoance dezbrăcate şi da, urlete. Urletele care ţin loc de glume, urletele care mă urmăresc de fiecare dată când schimb canalul şi dau peste vreo emisiune umoristică cu rromâni.

2 corpuri nu pot coexista în acelaşi timp şi spaţiu

De ce am ajuns aici?
Pentru că actorii noştri adevăraţi, umoriştii pur sânge, au murit sau au fost excluşi din viaţa artistică. Am rămas cu Stela şi Arşinel, cântând despre farmaciile catena. Vă mai aduceţi aminte de Căderea Constantinopolelui? Cum trecea ea Anca Ţurcaşiu cu sânii sprinţari, peste pieptul ochelaristului ce o iubea la infinit. Oare ce zic copii ei despre acea mostră de umor? Am rămas cu Iurie Darie, care la 80 de ani, îşi vinde, pe o canapea veche, sexualitatea şi femeia, cerşind firfiricii cu care să îşi plătească o înmormântare decentă.

Euroviziunea naţională

Până şi televiunea rromână, renumită pentru idioţenia alegerii programelor de revelion, a decis că anul ăsta, în loc de scremutele schiţe cu arşinel, murariu şi alţii, să transmită finala concursului eurovision. O altă afacere de succes, dar măcar acolo avem umor gratis. Şi inocent. Desigur, probabil că va fi şi transpiraţia domnului Cotabiţă şi, dacă ne ajută cel de sus, inspiraţia lui Florin Grozea. God help us all.

Îmbătrânesc şi-mi pare rău

Băi oamenilor, e de rău. Toma Caragiu a murit. Dem Rădulescu a murit. Jean Constantin a murit.
Şi nici eu nu mă simt prea bine…