Am fost azi cu nişte treburi prin oraş, fix când ningea mai cu spor. Nu că acum nu ar ninge la fel, dar atunci impactul a fost mai mare. Băi şi am râs. Şi ce am râs. Şi pe bune de nu am ajuns să îi dau dreptate lui Boc. Adevărat, se vor face nişte şmenozeli de mare clasă, preţurile vor creşte abrupt la anvelopele second hand, dar măcar se va schimba ceva.

Pentru că era un râsul de pe lume pe Mihai Bravu, de la intersecţia cu Vitan de leşinai de râs. Numai maşini de şmecheri cu tracţiune pe spate, care valsau eroic stânga dreapta, încercând să urce dealul ăla. Niciunul clar nu avea anvelope de iarnă. Pentru că na, dacă ai maşină de 30 000, de ce dracu ţi-ar mai trebui să o echipezi?