Bănuiesc că, după o campanie electorală fără finalizare, ați vrea să avem niște chestii, drept concluzie la niște frământări.

1. Bulele astea în care ne scăldăm datorită rețelelor sociale nu sunt bune pentru dezvoltarea noastră personală. Pe toată durata zilei de ieri am pus exit polluri parțiale, din diverse surse, pe pagina de facebook. Am fot înjurat toată ziua cu spume la gură de către martorii lui danbarna că e fake news, că Dan Barna a câștigat de la ora 16, că sursele mele sunt de căcat. Acum, de fapt, se vede că rezultatele puse de mine au ieșit cam acolo cu numărătorile parțiale. Credeți că am primit scuze? Nu, sunt înjurat în continuare. Pentru că atâta putem, din cauza bulei în care ne scăldăm. Avem impresia că dacă toți cei din jurul nostru ne confirmă opiniile, acesta este adevărul, singurul adevăr, imposibil de contrazis, iar ceilalți merită la galeră. Iată, nu acesta este adevărul, chiar deloc.

2. Românii au nevoie de un partid de stânga adevărat. Este extrem de clar, din patternul voturilor, că preopinența este spre stânga, alegeri de stânga, candidați de stânga și măsuri de stânga. Și nu e nimic rău în asta. Franța trăiește foarte bine așa, țările nordice la fel. Orice tip de politică decentă este o politică favorabilă oamenilor, dacă este făcută cu cap. Până și lipsa colectării la buget, din cauza sistemului de taxare penibil, în care toată lumea plătește 16% indiferent de nivelul veniturilor, demonstrează asta.

3. Disprețul pentru ceilalți este o obsesie bolnavă a tuturor celor din bula corectă, cea care are dreptate, cea care are adevărul. Faptul că îi înjurați în toate felurile, faptul că le spuneți analfabeți, autiști, alienați, pensionari, întreținuți nu face, (incredibil, nu?) decât să le potențeze ura și disprețul la adresa celor pe care îi considerau propriii semeni, dar iată, nu erau, erau niște ființe superioare, care înțeleg mult mai bine totul. Credeați că înjurăturile vor ține loc de vot? Iată că nu. Votanții PSD există și trebuie luați în seamă. Faptul că îi tratați astfel nu face decât să vă dăuneze vouă. În locul discuției, aveți bitchslaping ca ieri.

4. Dan Barna nu este la nivelul USR. Nu este un providențial, nu este un carismatic, nu e nimic din toate astea. Președintele partidului trebuie să fie locomotiva sa. Ori DB a luat sub scorul partidului pe care îl conduce. Și, pe lângă că nu e carismatic, are obsesia de a ține în preajmă cripto-nazisto-comunistoizi precum Andrei Cacamitru sau ailaltă, cea cu naționalizarea bunurilor, îmi scapă numele. Iată, nu e o atitudine utilă. DELOC.

5. Și dacă vorbim de ciudați, USR și PLUS au nevoie să se maturizeze. În primul rând, să realizeze că sunt 2 partide doar pentru că vrea Cioloș să fie șef. După care să înțeleagă că oamenii din partid trebuie să aibă o conduită publică ireproșabilă, pentru a putea atrage și alt electorat decâ același bazin de țipători agresivi care este acum. Fiecare, în intimitate, suntem ușor nebuni și avem problemele noastre. Dar la USR toată lumea își pune poalele în cap ca țigăncile în piață, după care așteaptă să fie priviți ca pe niște salvatori. Alo, prietene, tu ești nebun, cum să doresc a fi asociat cu tine?

6. USR a mai luat o muie gravă ieri. Toată campania electorală au țipat și au pupat în cur în mod grosier tot ce înseamnă diaspora. Vai, ai noștri, românașii noștrii, să ne aducem oamenii acasă. Badumts, diaspora a votat 60% pentru klaunus. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu ceilalți sunt proști, ei greșesc și aleg căi și metode dubioase și stupide.

E 1.30 când scriu asta, sunt obosit, a fost o zi obositoare și pentru mine. Probabil nu am atins totul și nici nu am fost foarte coerent. Dar sunt sigur că aveți voi opinii mai bine sintetizate și mai valide.

În ret, as usual. Toată campania am dat în Dan Barna ca Rocco la Aria. Ieri, cel mai des comentariu era Na, l-ai ținut în brațe pe Barna, acum îți meriți soarta.
I mean, really?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.