Comerțul online se dezvoltă într-un ritm alert în România și va ajunge la 3,6 miliarde de euro în 2018 cu o creștere de 30% comparativ cu anul 2017, procent semnificativ mai mare față de media europeană.

„Comerțul online din România este pe un trend ascendent, însă legislația este învechită, fapt ce poate împiedica dezvoltarea acestuia în contextul global de astăzi. De aceea, este nevoie de actualizarea legislației existente dinaintea intrării României în Uniunea Europeană conform directivelor europene în vigoare, astfel încât să existe condiţii similare pentru comercianţii români şi cei internaţionali,” a declarat Florinel Chiș, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online și Chief Technology Advisor în cadrul EMOTA (European eCommerce and Omni-Channel Trade Association).

Conform INS, România are o populație de aproximativ 19,5 milioane de locuitori, dintre care 12,6 milioane se încadrează în categoria de vârstă 16 – 65 de ani, iar 11 milioane sunt utilizatori de internet. Conform studiului Kantar Millward Brown, până în 2018, în România au fost înregistrați 8,28 milioane de e-shoppers. 38% dintre români au făcut cumpărături online cel puțin o dată, în ultimele 12 luni, iar acest procent este mai mare comparativ cu cel din alte țări europene precum Grecia (36%), Portugalia (36%), Italia (34%), Croația (29%) și Bulgaria (26%).

E-commerceul a devenit generator de businessuri, extinderea în online fiind oportunitate de menținere a afacerii în fața marilor lanțuri comerciale. Numărul magazinelor online active din România s-a dublat de la 7.000 în 2017, la 14.000 în prezent. Se estimează că în 2019 numărul acestora va crește cu aproximativ 7%, iar astfel vor fi 15.000 de magazine online active. Vânzările pentru categoriile fashion, home&deco, jucării, casă și grădină, produse pentru copii, au un potențial de creștere ridicat în următorii ani.

Printre beneficiile e-commerceului pentru clienți se remarcă: varietatea mare de mărci și produse disponibile, raportul mai bun calitate-preț, produsele fiind comparabile în mod transparent, acces rapid la cele mai noi produse sau ultimele apariții pe piață, acces la recenziile altor cumpărători, posibilitatea mai multor variante de livrare, posibilitatea de retur gratuit și varietatea metodelor de plată (card, rate online, ramburs, online banking).

25% dintre români preferă să plătească cumpărăturile cu cardul, iar acest procent este în creștere comparativ cu anul trecut. Conform studiului Kantar Millward Brown din 2018, cumpăratul produselor de pe dispozitive mobile a ajuns la un procent de 57,3% cu tendință de creștere.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.